Potrivit Directiei pentru Evidenta Persoanelor si Administrarea Bazelor de Date (DEPABD) modificarile intervenite in statutul civil al cetatenilor romani aflati in strainatate se inscriu de ofiterul de stare civila prin mentiune pe marginea actelor de stare civila, cu aprobarea Directiei pentru Evidenta Persoanelor si Administrarea Bazelor de Date, in conformitate cu prevederile art. 47 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila, republicata.
Cererea de inscriere de mentiune insotita de documentele justificative se depune la Serviciul public comunitar local de evidenta persoanelor sau primaria unitatii administrativ teritoriale, unde se afla in pastrare actul pe marginea caruia urmeaza sa se inscrie mentiunea.
De asemenea, cetatenii romani cu domiciliul in strainatate au posibilitatea sa depuna cererea la misiunea diplomatica sau oficiul consular de cariera al Romaniei acreditat in strainatate din statul de resedinta.
Conform DEPABD, pentru inscrierea mentiunilor se vor depune urmatoarele documente:
- hotararea (de divort, adoptie sau schimbare de nume si/sau prenume), in original si fotocopie;
- documentul administrativ prin care se face dovada schimbarii numelui, in original si fotocopie;
- traducerea legalizata a acesteia, care va fi facuta la reprezentanta diplomatica romana sau la traducator autorizat, dar care sa aiba aplicata Apostila conform Conventiei privind suprimarea cerintei supralegalizarii actelor oficiale straine, adoptata la Haga la 5 octombrie 1961.
- certificat de nastere in fotocopie;
- certificat de casatorie in fotocopie;
- copie dupa pasaportul strain si dupa cel romanesc, atunci cand acesta exista.
Totodata, conform DEPABD, hotararile de divort si cele de schimbare a numelui pronuntate intr-unul dintre statele membre UE sau intr-unul din statele cu care Romania are incheiate tratate de asistenta juridica sunt recunoscute de plin drept in Romania, astfel incat nu mai este necesara recunosterea lor de tribunalul competent.
In acelasi timp, hotararile pronuntate in alte state decat cele mentionate anterior, trebuie, mai intai, recunoscute de catre tribunalul competent din tara.
Documentele emise de autoritatile straine, prezentate pentru inregistrarea in registrele de stare civila romane, a mentiunilor privind modificarile intervenite in statutul civil, precum si traducerile acestora, care sunt facute la un notar public din strainatate, trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
- documentele eliberate de institutii ale statelor semnatare ale Conventiei de la Haga din 5 octombrie 2010 vor fi apostilate;
- documentele eliberate de statele cu care Romania a incheiat tratate/conventii/acorduri de asistenta judiciara sunt scutite de supralegalizare, apostilare sau orice alta formalitate;
- documentele care nu se regasesc in una dintre situatiile de mai sus, se supralegalizeaza in conformitate cu prevederile art.162 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat.
Comentarii articol (0)