ACCES GRATUIT
Constructiile ilegale de pe litoral vor fi desfiintate
Cconstructiile ridicate in limita a 200 de metri de la linia de coasta, din statiunile turistice si din localitatile aflate pe litoralul Marii Negre, ridicate fara autorizatie, sau cu depasirea limitei autorizatiei de construire vor fi demolate, potrivit unei Ordonante de Urgenta, adoptate de Executiv, miercuri.
Articolul continuă mai jos
Potrivit Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului, Guvernul a adoptat Ordonanta de Urgenta privind unele masuri pentru intarirea disciplinei in constructii, urmand ca prin actul normativ aprobat, sa se desfiinteaze toate constructiile cu destinatie turistica precum si constructiile realizate in limita a 200 de metri de la linia de coasta, din statiunile turistice si din localitatile aflate pe litoralul Marii Negre, ridicate fara autorizatie, sau cu depasirea limitei autorizatiei de construire, aflate pe proprietatea publica sau privata, finalizate sau in curs de executie.
In acest sens, inspectorii din cadrul Inspectoratului de Stat in Constructii vor constata starea de ilegalitate, vor instiinta MDRT, iar ministerul va soma proprietarii care au la dispozitie 48 de ore pentru desfiintarea constructiilor. In cazul in care proprietarul nu da curs somatiei, desfiintarea se va face in termen de 24 de ore de catre Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului, cu recuperarea ulterioara a cheltuielilor de la proprietarul constructiei.
Aceste modificari aduse Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, au fost facute pentru a asigura cadrul legal necesar stoparii constructiilor ilegale, care au afectat in mod grav zonele cu potential turistic, statiunile turistice, rezervatiile nationale, zonele construite protejate si zonele de protectie a monumentelor istorice.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)