Drepturile victimelor si a familiilor acestora, in cazul accidentelor aeriene, ar putea fi imbunatatite, potrivit unui proiect de raport privind investigarea si prevenirea accidentelor din aviatia civila, prezentat in cadrul Parlamentului European. Astfel, s-ar putea reduce anxietatea si asteptarea indelungata a familiilor victimelor acestor catastrofe.
Proiectul a fost prezentat de eurodeputatul Christine De Veyrac din partea Grupului Partidului Popular European (Crestin Democrat) din Franta. Aceasta a raspuns intrebarilor PE.
Raportul dumneavoastra are ca scop imbunatatirea investigatiilor in cazul accidentelor aeriene. Ce putem face insa pentru a preveni accidentele si pentru a evita tragediile si suferintele umane precum cea de la Smolensk?
In primul rand, vreau sa-mi exprim solidaritatea cu poporul polonez care a avut de suferit enorm in urma acestui tragic accident.
Legat de prevenirea accidentelor, raportul meu propune doi pasi importanti in acest sens. Primul este consolidarea mecanismelor si eficienta investigatiilor efectuate in urma accidentului. Intr-adevar, o investigatie efectuata in mod rapid si eficient ar putea contribui la determinarea cauzei accidentului si astfel, la evitarea repetarii acestuia.
Al doilea este analiza in amonte a diverselor incidente care pot surveni. Stim ca un accident este foarte rar cauzat de o singura problema si ca acesta este de obicei rezultatul mai multor incidente care au loc in acelasi timp. Daca vom reusi sa identificam incidentele care se produc in mod repetat si sa le corectam deficientele, vom putem evita multe accidente.
Cum putem imbunatati asistenta acordata familiilor victimelor in cazul unui accident aerian?
Asistenta acordata familiilor victimelor este inca insuficienta in Europa si a ramas in urma in comparatie cu Statele Unite, unde o serie intreaga de masuri au fost deja puse in aplicare.
In proiectul meu de raport, am propus introducerea unei scurte intarzieri in transmiterea listei pasagerilor aflati la bordul avionului prabusit, precum si masuri mai rapide pentru identificarea persoanelor de contact in caz de accident. Aceste dispozitii vizeaza reducerea anxietatii si asteptarilor familiilor aflate in incertitudine.
In plus, am intocmit mai multe propuneri legate de desemnarea unei persoane de contact cu familiile, informatiile care urmeaza sa fie transmise familiilor, obligatia statelor si a companiilor de a elabora un plan de urgenta si de a aplica dispozitiile Conventiei de la Montreal privind despagubirea familiilor.
Parlamentul reprezenta cetatenii; este normal asadar ca in raport am insistat pe „acordarea de asistenta familiilor victimelor".
Cum poate Europa contribui la imbunatatirea sigurantei aviatiei civile in lume si la garantarea cetatenilor ca nu vor fi complet abandonati in cazul unui accident produs intr-o tara terta?
Transportul aerian nu este in esenta national si nu se opreste la granitele unei tari sau la granitele Uniunii Europene.
Principala actiune a UE pentru a contribui la siguranta aviatiei in Europa si in lume este crearea unei „liste negre" a aeronavelor interzise.
In ceea ce priveste accidentele survenite in afara UE, trebuie sa stim ca, desi studiul este realizat de catre o tara terta, statele din care provin companiile si cele a caror cetateni se afla la bordul avionului sunt implicate indeaproape in ancheta. Ele sunt informate cu privire la progresul anchetei si sunt in contact permanent cu familiile victimelor.
In plus, in cadrul raportului meu, masurile privind asistenta victimelor se aplica indiferent de locul unde se produce accidentul. Cetatenii europeni nu sunt abandonati, ci sprijiniti si informati de catre statul din care provin.
Comentarii articol (0)