ACCES GRATUIT
Garda Financiara a aplicat amenzi de 118,2 milioane de lei, in 2010
In perioada 1 ianuarie - 31 mai 2010, Garda Financiara a desfasurat peste 85 de mii de actiuni de control operativ si inopinat, fiind aplicate peste 57 de mii de amenzi a caror valoare totala se ridica la 118,2 milioane de lei, informeaza un comunicat de presa al Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF). Din aceasta suma, a fost incasat peste 63,48 milioane de lei lei.
Articolul continuă mai jos
Potrivit ANAF, peste 2300 de dosare au fost inaintate organelor de urmarire penala, pentru un prejudiciu in suma totala de 852,39 milioane lei.
De asemenea, in perioada 1 ianuarie – 31 mai 2010, comisarii Garzii Financiare au confiscat bunuri in valoare totala de peste 64 milioane de lei, din care sume de bani numerar se ridica la 37,2 milioane de lei.
Aceste actiuni au fost rezultatul incalcarii de catre o serie de agenti economici a dispozitiilor Ordonantei Guvernului nr. 93/2003 privind Codul de Procedura Fiscala coroborat cu prevederile Legii nr.12/1990 privind protejarea populatiei impotriva unor activitati comerciale ilicite, republicate, respectiv, Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.28/ 1999 privind obligatia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicata.
De asemenea, au fost instituite
927 de masuri asiguratorii in valoare de 596,88 milioane lei.
_
Agentia Nationala de Administrare Fiscala este organ de specialitate al administratiei publice centrale, institutie publica cu personalitate juridica aflata in subordinea Ministerului Finantelor Publice. In cadrul ANAF se organizeaza si functioneaza Garda Financiara, Autoritatea Nationala a Vamilor (ANV), directiile generale ale finantelor publice (DGFP) judetene, Directia Generala a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti si Directia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC).
Structura bunurilor confiscate in perioada mentionata este prezentata in fisier atasat.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)