ACCES GRATUIT
ELSA organizeaza Conferinta Internationala Energy Markets: Antitrust Law and Security of Supply, in septembrie
ELSA Bucuresti va organiza, in perioada 1-5 septembrie 2010, Conferinta Internationala intitulata Energy Markets: Antitrust Law and Security of Supply, informeaza un comunicat de presa al Asociatiei. Conferinta este o premiera pentru Romania, urmand ca, in cadrul ei, sa fie abordat un domeniu juridic putin cunoscut studentilor la drept si chiar unora dintre practicieni: dreptul energiei si al resurselor naturale.
Articolul continuă mai jos
“Agenda academica a conferintei a fost gandita sa abordeze principalele probleme de natura juridica ce apar in acest domeniu, inclusiv cele legate de competitie si reglementari ale Uniunii Europene”, se arata in comunicatul de presa.
Pentru a oferi o perspectiva juridica cat mai concreta, o serie de firme de avocatura, printre care
PeliFilip si
Schoenherr, au decis sa se implice in organizarea acestui eveniment, oferind speakeri din departamentele lor de energie.
De asemenea, un reprezentant din cadrul Agentiei Nationale de Reglementare din domeniul Energiei va tine un curs despre situatia infrastructurii energetice din Romania.
Totodata, conferinta va avea in program si o prelegere a unuia dintre colaboratorii revistei Foregin Policy Romania, care va prezenta implicatiile politice ale acestui domeniu.
Ideea acestei conferinte a aparut intr-un cadru restrans de studenti la drept care, citind o serie de articole despre situatia pietei energetice din Romania, au realizat ca acest domeniu juridic este complet necunoscut de ei si, probabil, de multi altii.
La conferinta sunt invitati sa participe studenti la drept, romani si straini, care vor sa afle mai multe despre aceasta ramura juridica, studenti ai altor facultati cu interese similare precum si practicieni care doresc sa-si imbunatateasca cunostintele.
Inscrierile se pot face pana la data de
30 iunie 2010.
Mai multe informatii aici.
Citește mai mult despre
elsa
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)