ACCES GRATUIT
Fiscul a recuperat peste 23 de milioane lei din TVA aferenta tranzactiilor imobiliare
Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF)a efectuat, in luna mai 2010, peste 9000 de controale si cercetari , care au vizat atat firme cat si persoane fizice, informeaza un comunicat al institutiei. Totodata, inspectorii ANAF au continuat actiunile de verificare a persoanelor fizice care au efectuat tranzactii imobiliare, recuperand astfel peste 23 milioane de lei, reprezentand TVA.
Articolul continuă mai jos
Astfel, potrivit comunicatului ANAF, in urma verificarilor au fost stabilite sume suplimentare la bugetul general consolidat in valoare de peste 625 de milioane de lei, iar pierderea fiscala a fost diminuata cu suma de aproximativ 156 milioane de lei.
Totodata, pentru deficientele constatate au fost aplicate amenzi contraventionale in suma totala de 4,5 milioane de lei si au fost inaintate organelor abilitate in vederea continuarii cercetarilor 270 sesizari penale pentru un prejudiciu de peste 140 milioane de lei.
De asemenea, ANAF informeaza ca in luna mai a fost continuata actiunea de impunere a persoanelor fizice care au efectuat tranzactii imobiliare, fiind efectuate 163 de verificari (108 de controale inopinate si 55 inspectii fiscale), in urma carora au fost stabilite sume suplimentare reprezentand TVA de peste 23 milioane de lei.
Pentru continuarea cercetarilor de catre organele abilitate, au fost inaintate 4 sesizari penale pentru un prejudiciu de 1 milion de lei si au fost instituite 25 de masuri asiguratorii pentru suma de 15 milioane de lei.
Potrivit comunicatului, principalele deficiente constatate, care au condus la calcularea de obligatii fiscale suplimentare si, respectiv, aplicarea de amenzi contraventionale si intocmirea de sesizari penale, au fost: sustragerea de la plata taxelor si impozitelor, nedeclararea veniturilor impozabile, intocmirea incompleta si necorespunzatoare a actelor si documentelor contabile, nefunctionarea la sediul social declarat, inregistrarea in evidenta contabila de facturi fiscale emise de societati tip ”fantoma”, efectuarea de tranzactii fictive.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)