Aproximativ 200.000 de studenti au avut posibilitatea de a studia intr-o alta tara prin intermediul programului Erasmus, se arata intr-un comunicat de presa al Comisiei Europene. Acest numar reprezinta o crestere generala de 8,7% fata de precedentul an academic si face ca numarul tinerilor europeni care au beneficiat de finantare prin programul Erasmus, de la lansarea acestuia in 1987, sa treaca de doua milioane.
Astfel, in perioada 2008-2009, numarul de studenti care au studiat sau au fost plasati in cadrul unor companii in strainatate, cu sprijinul UE, prin intermediul programului Erasmus, a fost mai mare ca niciodata. 198 600 de studenti au plecat intr-un dintre cele 31 de tari care participa la programul Erasmus (state membre ale UE, Islanda, Liechtenstein, Norvegia si Turcia).
Cea mai mare crestere s-a inregistrat in numarul studentilor plasati in cadrul unor companii – mai mare cu peste 50% fata de anul precedent. In plus, in anul care a trecut, un numar de peste 36.000 de angajati ai unor institutii de invatamant superior au predat sau au participat la activitati de formare in strainatate, intr-una dintre cele 31 de tari europene participante la programul Erasmus.
„Tot mai multi tineri europeni beneficiaza de experienta invatarii in strainatate pe parcursul perioadei lor de studii. Intrebati-i pe cei care s-au alaturat «generatiei Erasmus» si va vor spune cum i-a ajutat in dezvoltarea lor academica si personala, precum si in a-si gasi un loc de munca dupa incheierea studiilor. Prin intermediul initiativei «Tineretul in miscare», care este pe cale sa se materializeze, dorim sa extindem aceasta poveste de succes european si sa o transformam intr-o oportunitate pentru toti tinerii”, spune Androulla Vassiliou, comisar european pentru educatie, cultura, multilingvism si tineret.
Potrivit CE, numarul record de studenti care beneficiaza de programul Erasmus reflecta o crestere de 12% a bugetului disponibil in 2008/2009 pentru studii, plasari in cadrul unor companii si alte actiuni de mobilitate din sfera programului Erasmus.
Aceasta crestere bugetara a determinat si o crestere a valorii medii lunare a bursei – de la 255 EUR la 272 EUR – pe care studentii Erasmus au primit-o din partea UE in 2008/2009. Doar doua tari, Islanda si Liechtenstein, au trimis in strainatate mai putini studenti Erasmus decat in trecut.
Insa, cresterile mai mici ale bugetului preconizate pentru urmatorii cativa ani inseamna ca va fi dificil ca programul sa se extinda intr-o maniera similara in viitorul apropiat, fara alocarea unor resurse suplimentare.
Studiile in cadrul programului Erasmus
Peste 168.000 de studenti au primit sprijin in cadrul programului Erasmus pentru a studia in strainatate si au petrecut in medie sase luni in tara respectiva, ceea ce reprezinta o crestere de 3,4% fata de cifrele pentru anul precedent. In doua tari (Germania si Polonia), numarul studentilor care au ales aceasta optiune nu a crescut, iar opt tari au inregistrat o scadere (Austria, Cipru, Danemarca, Estonia, Islanda, Irlanda, Liechtenstein si Regatul Unit). Conform CE, factorii care se afla la baza acestei scaderi sunt reprezentati de cresterea preferintei pentru plasare in cadrul unor companii, competitia realizata de tari non-europene, debutul crizei economice si valoarea mica a unei burse.
Plasarile in cadrul unor companii prin programul Erasmus
Din 2007, programul Erasmus a oferit studentilor oportunitatea de a fi plasati, in strainatate, in companii sau in alte organizatii. Numarul acestor studenti a inregistrat o crestere mai mare de 50% fata de anul precedent, pana la un numar de 30 400 de studenti pentru 2008/2009. Dorinta studentilor de a-si creste sansele obtinerii unui loc de munca prin intermediul unei activitati practice – dupa cum a indicat o ancheta Eurobarometru in 2009 – este considerata motivul principal care sta la baza cresterii popularitatii plasarii in cadrul unor companii prin intermediul programului Erasmus.
Cel mai mare numar de studenti Erasmus
Țarile care au trimis cel mai mare numar de studenti Erasmus au fost Franta (28 300 de studenti), Germania (27 900) si Spania (27 400). Ca procent din populatia lor de studenti, pe primele locuri s-au situat Luxemburg (15,5%), Liechtenstein (3%), Austria (1,9%) si Republica Ceha (1,7%).
Cele mai populare destinatii pentru studentii Erasmus au fost Spania (33 200 de studenti), urmata de Franta (24 600) si de Germania (22 000).
Mobilitatea personalului
In cursul anului academic 2008/2009, programul Erasmus a sprijinit mai mult de 36 000 de schimburi de personal din institutiile de invatamant superior (crestere de 13,6%). In 28 600 de cazuri, cadrele universitare au primit burse pentru a preda in strainatate, iar in 7 700 de cazuri, personalul din institutiile de invatamant superior a petrecut o oarecare perioada de timp intr-o alta tara pentru a se forma in cadrul unor companii sau al unor institutii partenere.
In prezent, se estimeaza ca, intr-un anumit stadiu al studiilor, 4% din studentii europeni primesc o bursa Erasmus. Prin programul Erasmus nu se ofera doar burse pentru studenti si personal universitar, ci se ofera sprijin si pentru institutii de invatamant superior, pentru a conlucra in cadrul unor retele, al unor proiecte multilaterale si al altor masuri. De asemenea, se acorda o importanta crescanda extinderii catre mediul economic si catre societate.
Prin adaugarea in 2009 a Croatiei si a Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei la programul Erasmus, numarul tarilor participante a crescut la 33.
Conform unor studii independente, programul Erasmus a avut un impact substantial la mai multe niveluri: participantii dobandesc cunostinte care le cresc sansele de obtinere a unui loc de munca sau, in cazul personalului din institutiile de invatamant superior, de a avansa in cariera. Institutiile de invatamant superior isi internationalizeaza campusurile, introduc noi servicii si metode de predare, isi dezvolta capacitatea de administrare si activitatile de cercetare si creeaza legaturi cu mediul economic.
Comisia considera ca programul Erasmus poate contribui la strategia Uniunii „Europa 2020” pentru crestere inteligenta, sustenabila si incluziva, prin inzestrarea tinerilor cu competente adaptabile, necesare intr-o societate bazata pe competitie si cunoastere.
Mai multe informatii aici.
Comentarii articol (0)