Buna seara! Am 24 de ani si student în anul VI la Facultatea de Medicina și am luat 4 din 6 ani bursa medicala( din câte știu se încadrează la bursele sociale). Dacă ma înscriu la a 2a facultate pentru încă 3 ani, pot beneficia iar de bursa medicala? Iar dacă da, cât timp
Bursele sociale se acordă, pe baza prevederilor metodologiei proprii stabilite de către senatul universitar, la propunerea consiliului de administrație, ca urmare a consultării cu reprezentanții studenților, inclusiv cu organizațiile studențești din instituția de învățământ superior de stat.
Pentru acordarea burselor sociale, în metodologiile proprii ale instituțiilor de învățământ superior de stat nu sunt prevăzute alte criterii academice în afara celui de promovabilitate.
Bursele sociale se acordă pe durata legală a programului de studii, până la împlinirea vârstei de 35 de ani.
Inseamna ca voi da câteva telefoane la secretariat sau ma voi interesa la alte persoane care au avut întâmplări asemănătoare. Va mulțumesc pentru răspuns și timpul acordat. Zi faina
Acordare burse
Ioana324
Buna ziua!
Conform noilor modificari aduse legii educatiei, conducerea Universitatii Al Ioan Cuza Iasi a hotarat ca un student îşi poate păstra bursa ... (vezi toată discuția)