„Aprobarea de catre Guvern a acestor proiecte de lege este o etapa importanta in proiectul institutional al adoptarii si implementarii noilor coduri ale Romaniei. Legile de punere in aplicare a noilor coduri substantiale vor asigura compatibilitatea dintre acestea si legislatia speciala. Termenul pentru redactarea lor de catre Ministerul Justitiei a fost 24 iulie si ne-am incadrat in el. Urmeaza sa trecem la redactarea legilor de punere in aplicare a codurilor de procedura, recent adoptate de Parlament”, a declarat ministrul Catalin Predoiu.
„Este important, in continuare, sa pregatim bine sistemul judiciar pentru implementarea noilor coduri, mai concret, sa refacem schemele de personal, sa acoperim necesarul de resurse umane si sa pregatim magistratii, grefierii si profesiile juridice pentru aplicarea continutului normativ al codurilor. Pregatirea cu succes a sistemului judiciar pentru aplicarea noilor coduri ale Romaniei presupune o cooperare stransa intre Guvern, Parlament si Consiliul Superior al Magistraturii. Ministerul Justitiei va continua sa sprijine aceasta cooperare interinstitutionala” a adaugat ministrul.
In incheiere ministrul a tinut sa sublinieze faptul ca este convins ca noile coduri vor face diferenta intre justitia postcomunista si justitia europeana a Romaniei si vor avea un efect benefic pentru intreaga societate romaneasca”, a declarat ministrul justitiei, Catalin Predoiu.
La nivelul Ministerului Justitiei au fost constituite doua comisii de redactare pentru elaborarea legilor de punere in aplicare a noilor coduri substantiale – Codul civil si Codul penal – din acestea facand parte, pe langa experti din cadrul Ministerului Justitiei, si teoreticieni si practicieni cu experienta in domeniul dreptului civil si penal. Activitatea comisiilor s-a desfasurat pe parcursul a aproximativ patru luni.
I. In privinta Codului civil, activitatea comisiei a urmarit, in principal, aspecte precum:
- asigurarea compatibilitatii noului Cod civil cu celelalte legi in vigoare;
- instituirea dispozitiilor tranzitorii care sa realizeze trecerea de la vechea la noua reglementare.
Proiectul de lege contine un numar de 10 titluri, 16 capitole si 216 articole. Structura proiectului de lege urmeaza structura codului a carui aplicare o asigura, astfel ca titlului preliminar si fiecarei carti a noului Cod civil ii corespunde cate un titlu in prezentul proiect de lege. Proiectul debuteaza cu un titlu ce integreaza principiile generale de drept tranzitoriu pe care se fundamenteaza aplicarea noilor norme civile sau, dupa caz, a vechilor dispozitii civile, si se incheie cu un titlu intitulat „Dispozitii finale”, care include actualizari de concepte in cuprinsul codului si in alte acte normative, lista normelor ce urmeaza a fi abrogate (la nivel primar) si termenele in care, pentru asigurarea armonizarii cu noul Cod civil, urmeaza a fi promovate o serie de acte normative speciale (primare si secundare), de catre institutiile cu initiativa legislativa in materiile asupra carora codul are incidenta.
II. In privinta Codului penal, activitatea comisiei a urmarit, in principal, aspecte precum:
- abrogarea unor texte de incriminare din legislatia speciala, ca urmare a cuprinderii acestora in Partea speciala a noului Codului penal, ori pentru inlaturarea suprapunerii inutile a unor texte care protejeaza aceleasi valori sociale;
- adaptarea pedepselor pentru infractiunile care raman in legislatia speciala potrivit logicii sanctionatorii a noului Cod penal;
- actualizarea trimiterilor la normele din Partea speciala a Codului penal facute de textele din legislatia speciala;
- dezincriminarea unor fapte prevazute in legislatia speciala si contraventionalizarea acestora, acolo unde este cazul.
Proiectul de lege este structurat in 4 titluri, 6 capitole si 251 de articole. Cele 4 titluri reglementeaza aspecte precum: aplicarea in timp a legii penale; modificarea si completarea unor acte normative care cuprind dispozitii penale - rezultatul unei analize a legislatiei penale in vigoare, realizata pentru prima data dupa mai multe decenii; dispozitii legate de interpretarea si completarea unor texte din Codul penal; dispozitii finale si tranzitorii, inclusiv in sensul prevederii unui termen de promovare a unor proiecte de lege esentiale pentru reforma sistemului judiciar in materie penala - proiectul de lege privind organizarea si functionarea serviciilor de probatiune si proiectul de lege privind executarea pedepselor, a masurilor educative si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal.
Reamintim ca Parlamentul a adoptat, prin procedura angajarii raspunderii Guvernului, Legea nr. 286/2009 privind Codul penal si Legea nr. 287/2009 privind Codul civil. De asemenea, la data de 22 iunie 2010, Parlamentul a adoptat proiectul Codului de procedura civila si proiectul Codului de procedura penala, care au fost promulgate de Presedintele Romaniei si urmeaza a fi publicate in Monitorul Oficial al Romaniei in perioada imediat urmatoare.
Comentarii articol (9)