Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.
Art. I. — Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. La articolul 3 punctul 1, litera a) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„a) insolventa este prezumata ca fiind vadita atunci cand debitorul, dupa 90 de zile de la scadenta, nu a platit datoria sa fata de creditor; prezumtia este relativa;”.
2. La articolul 3, punctele 6, 12, 25 si 26 se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
„6. prin creditor indreptatit sa solicite deschiderea procedurii insolventei se intelege creditorul a carui creanta impotriva patrimoniului debitorului este certa, lichida si exigibila de mai mult de 90 de zile. Creditorii, inclusiv cei bugetari, vor putea solicita deschiderea procedurii insolventei doar in cazul in care, dupa compensarea datoriilor reciproce, de orice natura, suma datorata acestora va depasi suma prevazuta la pct. 12;
................................................................................................
12. valoare-prag reprezinta cuantumul minim al creantei, pentru a putea fi introdusa cererea creditorului. Acesta este de 45.000 lei, iar pentru salariati, de 6 salarii medii brute pe economie/pe salariat;
................................................................................................
25. procedura simplificata reprezinta procedura prevazuta de prezenta lege, prin care debitorul care indeplineste conditiile prevazute la art. 1 alin. (2) intra direct in procedura falimentului, fie odata cu deschiderea procedurii insolventei, fie dupa o perioada de observatie de maximum 50 de zile, perioada in care vor fi analizate elementele prevazute la art. 1 alin. (2) lit. c) si d);
26. administratorul special este reprezentantul desemnat de adunarea generala a actionarilor/asociatilor debitorului, persoana juridica, imputernicit sa efectueze in numele si pe contul acestuia actele de administrare necesare in perioadele de procedura cand debitorului i se permite sa isi administreze activitatea si sa le reprezinte interesele in procedura pe perioada in care debitorului i s-a ridicat dreptul de administrare. Adunarea generala a actionarilor, asociatilor sau membrilor persoanei juridice va fi convocata de administratorul judiciar ori de lichidator pentru desemnarea administratorului special, in termen de maximum 10 zile de la deschiderea procedurii sau, dupa caz, de la ridicarea dreptului debitorului de a-si administra averea. Adunarea generala va fi prezidata de administratorul judiciar sau de lichidator, dupa caz. Daca adunarea asociatilor/actionarilor convocata conform prezentului punct nu desemneaza un administrator special, debitorului i se va ridica dreptul de administrare, daca acesta nu a fost ridicat, iar debitorul, respectiv asociatii/actionarii sunt decazuti din drepturile recunoscute de procedura si care sunt exercitate prin administrator special. Daca un administrator special nu a fost desemnat, pentru solutionarea actiunilor prevazute la art. 46 si a celor reglementate de art. 79 si 80, debitorul va fi reprezentat de un curator special desemnat dintre organele de conducere statutare aflate in exercitiul functiunii la data deschiderii procedurii. Desemnarea se va face de catre judecatorul-sindic in camera de consiliu si fara citarea partilor. In cazul in care
ulterior adunarea asociatilor/actionarilor alege un administrator special, acesta va prelua procedura in stadiul in care se gaseste la data desemnarii;”.
3. La articolul 4, alineatul (4) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(4) In lipsa disponibilitatilor in contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, platile urmand a fi facute in conformitate cu prevederile art. 37 alin. (4) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activitatilor practicienilor in insolventa, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 254/2007, cu modificarile si completarile ulterioare, pe baza unui buget previzionat.”
4. La articolul 4, alineatul (5) se abroga.
5. La articolul 4 alineatul (6), litera a) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„a) aplicarea unui procent de 50% la taxele care se achita la oficiul registrului comertului pentru autorizare constituire persoane supuse inregistrarii in registrul comertului, cu modificarile actelor, faptelor si mentiunilor acestora, si efectuarea tuturor inregistrarilor in registrul comertului, autorizare functionare si eliberare documente specifice, verificare si/sau rezervare, transmitere/obtinere/eliberare documente si/sau informatii prevazute de lege;”.
6. La articolul 4 alineatul (6), litera b) se abroga.
7. La articolul 6, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 6. — (1) Toate procedurile prevazute de prezenta lege, cu exceptia recursului prevazut la art. 8, sunt de competenta tribunalului sau, daca este cazul, a tribunalului comercial, in a carui circumscriptie isi are sediul debitorul. Daca in cadrul tribunalului sau al tribunalului comercial a fost creata o sectie speciala de insolventa, acesteia ii apartine competenta pentru derularea procedurilor prevazute de prezenta lege.”
8. La articolul 6, dupa alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu urmatorul cuprins:
„(11) Sediul debitorului este cel cu care figureaza acesta in registrul comertului, respectiv in registrul societatilor agricole sau in registrul asociatiilor si fundatiilor.”
9. La articolul 6, alineatul (2) se abroga.
10. La articolul 6, dupa alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu urmatorul cuprins:
„(3) Tribunalul sau, dupa caz, tribunalul comercial, in a carui circumscriptie teritoriala isi are sediul debitorul la data sesizarii instantei cu o cerere de deschidere a procedurii insolventei, ramane competent sa solutioneze cauza indiferent de schimbarile ulterioare de sediu ale debitorului.”
11. La articolul 7, alineatul (31) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(31) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), prima citare si comunicarea actelor de procedura catre persoanele impotriva carora se introduce o actiune, in temeiul dispozitiilor prezentei legi, ulterior deschiderii procedurii insolventei, se vor realiza, conform Codului de procedura civila, si prin Buletinul procedurilor de insolventa. Instantele judecatoresti vor transmite actele de procedura in cauza, din oficiu, pentru publicare in Buletinul procedurilor de insolventa.”
12. La articolul 8, alineatele (2) si (3) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
„(2) Termenul de recurs este de 7 zile de la comunicarea hotararii, daca legea nu prevede altfel.
(3) Recursul va fi judecat de complete specializate, in termen de 10 zile de la inregistrarea dosarului la curtea de apel. Citarea partilor in recurs si comunicarea deciziilor pronuntate se fac potrivit dispozitiilor Codului de procedura civila. Instantele judecatoresti vor transmite actele de procedura in cauza, din oficiu, pentru publicare in Buletinul procedurilor de insolventa. In vederea solutionarii recursului, se trimit la curtea de apel, in copie certificata de grefierul-sef al tribunalului, numai actele care intereseaza solutionarea caii de atac, selectate de judecatorulsindic. In cazul in care instanta de recurs considera necesare si alte acte din dosarul de fond, va pune in vedere partilor interesate sa le depuna in copie certificata.”
13. La articolul 11 alineatul (1), litera d) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„d) confirmarea, prin incheiere, a administratorului judiciar sau a lichidatorului desemnat de adunarea creditorilor sau de creditorul care detine mai mult de 50% din valoarea creantelor, precum si a onorariului negociat. Daca nu exista contestatii impotriva hotararii adunarii creditorilor sau a deciziei creditorului care detine mai mult de 50% din valoarea creantelor, confirmarea se face in camera de consiliu, fara citarea partilor, in termen de 3 zile de la publicarea in Buletinul procedurilor de insolventa a hotararii adunarii creditorilor sau, dupa caz, a deciziei creditorului majoritar.”
14. La articolul 12, dupa alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu urmatorul cuprins:
„(3) Hotararile pronuntate de judecatorul-sindic vor fi motivate de acesta in termen de 10 zile de la data pronuntarii hotararii.”
15. La articolul 16, alineatul (4) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(4) In cadrul primei sedinte a adunarii creditorilor, acestia vor putea alege un comitet format din 3 sau 5 creditori dintre cei cu creante garantate, bugetari si cei chirografari, dintre primii 20 de creditori in ordinea valorii, care se ofera voluntar;
comitetul astfel desemnat va inlocui comitetul desemnat anterior de judecatorul-sindic.”
16. La articolul 20 alineatul (1), literele a) si b) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
„a) examinarea situatiei economice a debitorului si a documentelor depuse conform prevederilor art. 28 si 35 si intocmirea unui raport prin care sa propuna fie intrarea in procedura simplificata, fie continuarea perioadei de observatie in cadrul procedurii generale si supunerea acelui raport judecatorului-sindic, intr-un termen stabilit de acesta, dar care nu va putea depasi 20 de zile de la desemnarea administratorului judiciar;
b) examinarea activitatii debitorului si intocmirea unui raport amanuntit asupra cauzelor si imprejurarilor care au dus la aparitia starii de insolventa, cu mentionarea persoanelor carora le-ar fi imputabila, si asupra existentei premiselor angajarii raspunderii acestora, in conditiile art. 138, precum si asupra posibilitatii reale de reorganizare efectiva a activitatii debitorului ori a motivelor care nu permit reorganizarea si supunerea acelui raport judecatorului-sindic, intr-un termen stabilit de acesta, dar care nu va putea depasi 40 de zile de la desemnarea administratorului judiciar;”.
17. La articolul 21, alineatele (3) si (4) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
„(3) Contestatia trebuie sa fie inregistrata in termen de 3 zile de la depunerea raportului prevazut la alin. (1).
(4) Judecatorul-sindic va solutiona contestatia, in termen de 5 zile de la inregistrarea ei, in camera de consiliu, cu citarea contestatorului, a administratorului judiciar si a comitetului creditorilor, putand, la cererea contestatorului, sa suspende executarea masurii contestate.”
18. La articolul 25, litera a) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„a) examinarea activitatii debitorului asupra caruia se initiaza procedura simplificata in raport cu situatia de fapt si intocmirea unui raport amanuntit asupra cauzelor si imprejurarilor care au dus la insolventa, cu mentionarea persoanelor carora le-ar fi imputabila si a existentei premiselor angajarii raspunderii acestora in conditiile art. 138, si supunerea acelui raport judecatorului-sindic intr-un termen stabilit de acesta, dar care nu va putea depasi 40 de zile de la desemnarea lichidatorului, daca un raport cu acest obiect nu fusese intocmit anterior de administratorul judiciar;”.
19. La articolul 27, dupa alineatul (1) se introduc doua noi alineate, alineatele (11) si (12), cu urmatorul cuprins:
„(11) Daca la data expirarii termenului prevazut la alin. (1) debitorul este angrenat, cu buna-credinta, in negocieri extrajudiciare pentru restructurarea datoriilor sale, acesta are obligatia de a adresa tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozitiilor prezentei legi, in termen de 5 zile de la esuarea negocierilor.
(12) Daca in cursul negocierilor derulate in cadrul unei proceduri de mandat ad-hoc sau de concordat preventiv debitorul ajunge in stare de insolventa, dar exista indicii serioase ca rezultatele negocierilor ar putea fi valorificate in termen scurt prin incheierea unui acord extrajudiciar, debitorul, de bunacredinta, trebuie sa introduca cererea de deschidere a procedurii in conditiile si termenul prevazute la alin. (11). In caz contrar, debitorul trebuie sa introduca cererea de deschidere a procedurii insolventei in termen de 30 de zile de la aparitia starii de insolventa.”
20. La articolul 27, alineatul (5) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(5) Cererea debitorului se va judeca de urgenta in termen de 5 zile in camera de consiliu, fara citarea partilor.”
21. La articolul 32, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(2) Prin incheierea de deschidere a procedurii judecatorulsindic va dispune administratorului judiciar sau, dupa caz, lichidatorului sa efectueze notificarile prevazute la art. 61. In cazul in care, in termen de 10 zile de la primirea notificarii, creditorii se opun deschiderii procedurii, judecatorul-sindic va tine, in termen de 5 zile, o sedinta la care vor fi citati administratorul judiciar, debitorul si creditorii care se opun deschiderii procedurii, in urma careia va solutiona deodata, printr-o sentinta, toate opozitiile. Admitand opozitia, judecatorulsindic va revoca incheierea de deschidere a procedurii.
Deschiderea ulterioara a procedurii, la cererea debitorului sau a creditorilor, nu va putea modifica data aparitiei starii de insolventa.”
22. La articolul 33, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(3) La cererea debitorului, judecatorul-sindic ii poate obliga pe creditorii care au introdus cererea sa consemneze, in termen de 5 zile, la o banca, o cautiune de cel mult 10% din valoarea creantelor. Cautiunea va fi restituita creditorilor, daca cererea lor va fi admisa. Daca cererea va fi respinsa, cautiunea va fi folosita pentru a acoperi pagubele suferite de debitori. Daca nu este consemnata in termen cautiunea, cererea introductiva va fi respinsa.”
23. Articolul 35 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 35. — In termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, potrivit prevederilor art. 33 alin. (4) sau, dupa caz, ale art. 33 alin. (6), debitorul este obligat sa depuna la dosarul cauzei actele si informatiile prevazute la art. 28 alin. (1).”
24. Articolul 36 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 36. — De la data deschiderii procedurii se suspenda de drept toate actiunile judiciare, extrajudiciare sau masurile de executare silita pentru realizarea creantelor asupra debitorului sau bunurilor sale.”
25. La articolul 41, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), creantele garantate se inscriu in tabelul definitiv pana la valoarea garantiei stabilita prin evaluare, dispusa de administratorul judiciar sau de lichidator. In cazul in care valorificarea activelor asupra carora poarta garantia se va face la un pret mai mare decat suma inscrisa in tabelul definitiv sau definitiv consolidat, diferenta favorabila va reveni tot creditorului garantat, chiar daca o parte din creanta sa fusese inscrisa drept creanta chirografara, pana la acoperirea creantei principale si a accesoriilor ce se vor calcula.”
26. Articolul 53 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 53. — Bunurile instrainate de administratorul judiciar sau lichidator, in exercitiul atributiilor sale prevazute de prezenta lege, sunt dobandite libere de orice sarcini, precum ipoteci, garantii reale mobiliare sau drepturi de retentie, de orice fel, ori masuri asiguratorii, inclusiv masurile asiguratorii instituite in cursul procesului penal.”
27. La articolul 54, alineatele (1) si (3) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
„Art. 54. — (1) Administratorul judiciar va intocmi si va supune judecatorului-sindic, in termenul stabilit de acesta, care nu va putea depasi 20 de zile de la desemnarea sa, un raport prin care sa propuna fie intrarea in procedura simplificata, fie continuarea perioadei de observatie din procedura generala. .......................................................................................................
(3) Judecatorul-sindic va supune propunerea prevazuta la alin. (2), privind intrarea in faliment a debitorului in procedura simplificata, dezbaterii partilor intr-o sedinta publica, care va avea loc in maximum 15 zile de la primirea raportului administratorului judiciar.”
28. La articolului 59, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 59. — (1) Administratorul judiciar sau, dupa caz, lichidatorul, in cazul procedurii simplificate, va intocmi si va supune judecatorului-sindic, in termenul stabilit de judecatorulsindic, dar care nu va putea depasi 40 de zile de la data desemnarii lichidatorului, un raport asupra cauzelor si imprejurarilor care au dus la aparitia insolventei debitorului, cu mentionarea persoanelor carora le-ar fi imputabila.”
29. La articolul 62 alineatul (1), literele b)—d) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
„b) termenul-limita pentru inregistrarea cererii de admitere a creantelor asupra averii debitorului, care va fi de maximum 45 de zile de la deschiderea procedurii, precum si cerintele pentru ca o creanta inregistrata sa fie considerata valabila;
c) termenul de verificare a creantelor, de intocmire, afisare si comunicare a tabelului preliminar de creante, care nu va depasi 20 de zile pentru procedura generala sau, respectiv, 10 zile, in cazul procedurii simplificate, de la expirarea termenului prevazut la lit. b);
d) termenul de definitivare a tabelului creantelor, care nu va depasi 15 zile in cazul procedurii generale si al celei simplificate, de la expirarea termenului corespunzator fiecarei proceduri, prevazut la lit. c);”.
30. La articolul 64, alineatul (5) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(5) Titularii creantelor sub conditie suspensiva la data deschiderii procedurii, inclusiv creantele a caror valorificare este conditionata de executarea in prealabil a debitorului principal, vor fi indreptatiti sa voteze si sa participe la distribuiri numai dupa indeplinirea conditiei respective.”
31. La articolul 73, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(2) Contestatiile trebuie depuse la tribunal in termen de 5 zile de la publicarea in Buletinul procedurilor de insolventa a tabelului preliminar, atat in procedura generala, cat si in procedura simplificata.”
32. La articolul 74, alineatul (3) se abroga.
33. La articolul 77, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(2) Operatiunile de publicare in Buletinul procedurilor de insolventa a actelor de procedura emise de instantele judecatoresti si de administratorul judiciar/lichidator in cadrul derularii procedurii de insolventa se efectueaza cu titlu gratuit.”
34. La articolul 77, dupa alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu urmatorul cuprins:
„(3) Actele de procedura emise de administratorul judiciar si de lichidator care, potrivit prezentei legi, sunt supuse si formalitatii de publicitate prin registrul comertului, alaturi de publicitatea prin Buletinul procedurilor de insolventa, se depun la Buletinul procedurilor de insolventa, iar inregistrarea in registrul comertului se va opera din oficiu, cu titlu gratuit.”
35. La articolul 80, dupa alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu urmatorul cuprins:
„(11) Prevederile alin. (1) lit. d)—f) nu sunt aplicabile actelor incheiate, cu buna-credinta, in executarea unui acord cu creditorii, incheiat ca urmare a unor negocieri extrajudiciare pentru restructurarea datoriilor debitorului, sub rezerva ca acordul sa fi fost de natura a conduce, in mod rezonabil, la redresarea financiara a debitorului si sa nu aiba ca scop prejudicierea si/sau discriminarea unor creditori. Prevederile de mai sus se aplica si actelor juridice incheiate in cadrul procedurii prevazute de Legea nr. 381/2009 privind introducerea concordatului preventiv si mandatului ad-hoc.”
36. La articolul 81, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 81. — (1) Actiunea pentru anularea actelor frauduloase incheiate de debitor in dauna creditorilor, precum si pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale, la care se refera art. 79 si 80, poate fi introdusa de administratorul judiciar/lichidator in termen de un an de la data expirarii termenului stabilit pentru intocmirea raportului prevazut la art. 20 alin. (1) lit. b), dar nu mai tarziu de 16 luni de la data deschiderii procedurii.”
37. La articolul 95, alineatul (3) si litera E a alineatului (6) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
„(3) Executarea planului de reorganizare nu va putea depasi 3 ani, socotiti de la data confirmarii. Termenele de plata stabilit prin contracte — inclusiv de credit sau de leasing — pot fi mentinute prin plan, chiar daca depasesc perioada de 3 ani. Aceste termene pot fi si prelungite, cu acordul expres al creditorilor, daca initial erau mai scurte de 3 ani. Dupa realizarea tuturor obligatiilor din plan si inchiderea procedurii de reorganizare, aceste plati vor continua conform contractelor din care rezulta.
.................................................................................................
E. lichidarea tuturor sau a unora dintre bunurile averii debitorului, separat ori in bloc, libere de orice sarcini, sau darea in plata a acestora catre creditorii debitorului, in contul creantelor pe care acestia le au fata de averea debitorului. Darea in plata a bunurilor debitorului catre creditorii sai va putea fi efectuata doar cu conditia prealabila a acordului scris al acestora cu privire la aceasta modalitate de stingere a creantei lor;”.
38. La articolul 96, dupa alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu urmatorul cuprins:
„(11) Lista furnizorilor mentionati la alin. (1), precum si creantele curente ale acestora va fi depusa de debitor impreuna cu celelalte documente prevazute la art. 28.”
39. La articolul 98, alineatele (2) si (3) se abroga.
40. La articolul 99, alineatul (1) se abroga.
41. La articolul 99, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(2) Administratorul judiciar va publica in termen de 5 zile de la depunerea planului un anunt referitor la acesta in Buletinul procedurilor de insolventa, cu indicarea celui care l-a propus, a datei cand se va vota cu privire la plan in adunarea creditorilor, precum si a faptului ca este admisibila votarea prin corespondenta.”
42. La articolul 99, dupa alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (21), cu urmatorul cuprins:
„(21) Ședinta adunarii creditorilor in care se va exprima votul asupra planului de reorganizare se va tine in termen de 20—30 de zile de la publicarea anuntului. Planul de reorganizare, inclusiv anexele, se va comunica in format electronic, scanat, prin grija administratorului judiciar, prin e-mail sau prin postare pe site-ul acestuia.”
43. La articolul 100, alineatul (5) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(5) Creditorii care, direct sau indirect, controleaza, sunt controlati sau se afla sub control comun cu debitorul, in sensul legislatiei pietei de capital, pot participa la sedinta, dar pot vota cu privire la plan doar in cazul in care acesta le acorda mai putin decat ar primi in cazul falimentului.”
44. La articolul 101 alineatul (1), partea introductiva se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 101. — (1) Judecatorul-sindic va stabili termenul pentru confirmarea planului in termen de 15 zile de la depunerea la tribunal de catre administratorul judiciar a procesului-verbal al adunarii creditorilor prin care acesta a fost aprobat. Judecatorulsindic poate sa ceara unui practician in insolventa sa isi exprime o opinie privind posibilitatea de realizare a planului, inainte de confirmarea lui. Planul va fi confirmat daca vor fi indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:”.
45. La articolul 101 alineatul (1), litera D se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„D. vor fi considerate creante nedefavorizate si vor fi considerate ca au acceptat planul creantele ce se vor achita integral in termen de 30 de zile de la confirmarea planului ori in conformitate cu contractele de credit sau leasing din care rezulta;”.
46. La articolul 101 alineatul (1), dupa litera D se introduce o noua litera, litera E, cu urmatorul cuprins: „E. planul respecta prevederile art. 95.”
47. La articolul 101, dupa alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu urmatorul cuprins:
„(5) Modificarea planului de reorganizare se poate face oricand pe parcursul procedurii, cu respectarea conditiilor de vot si de confirmare prevazute de prezenta lege. Daca modificarea planului este propusa de debitor, ea va trebui sa fie aprobata de adunarea generala a actionarilor/asociatilor.”
48. La articolul 107 alineatul (2), litera e) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„e) intocmirea de catre administratorul judiciar si predarea catre lichidator, in termen de maximum 5 zile de la intrarea in faliment, in cadrul procedurii generale, a unei liste cuprinzand numele si adresele creditorilor si toate creantele acestora la data intrarii in faliment, cu indicarea celor nascute dupa deschiderea procedurii;”.
49. La articolul 116, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(2) Lichidarea va incepe indata dupa finalizarea de catre lichidator a inventarierii si depunerea raportului de evaluare. Bunurile vor putea fi vandute in bloc — ca ansamblu in stare de functionare — sau individual. Metoda de vanzare a bunurilor, respectiv licitatie publica, negociere directa sau o combinatie a celor doua, va fi aprobata de adunarea creditorilor, pe baza propunerii lichidatorului. Lichidatorul prezinta adunarii generale a creditorilor si regulamentul de vanzare corespunzator modalitatii de vanzare pentru care opteaza.”
50. La articolul 121 alineatul (1), dupa punctul 1 se introduce un nou punct, punctul 11, cu urmatorul cuprins:
„11. creantele creditorilor garantati nascute in timpul procedurii de insolventa dupa confirmarea planului de reorganizare, ca parte componenta a acestui plan. Aceste creante cuprind capitalul, dobanzile, majorarile si penalitatile de orice fel;”.
51. La articolul 121 alineatul (1), punctul 2 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„2. creantele creditorilor garantati, cuprinzand tot capitalul, dobanzile, majorarile si penalitatile de orice fel, precum si cheltuielile, pentru creantele nascute inainte de deschiderea procedurii.”
52. La articolul 123, punctul 3 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„3. creantele reprezentand creditele, cu dobanzile si cheltuielile aferente, acordate dupa deschiderea procedurii, precum si creantele rezultand din continuarea activitatii debitorului dupa deschiderea procedurii;”.
53. La articolul 138, dupa alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu urmatorul cuprins:
„(11) In cazul platilor prevazute la alin. (1) lit. g), raspunderea reprezentantului legal al persoanei juridice nu va putea fi angajata daca acestea au fost efectuate, cu buna-credinta, in executarea unui acord cu creditorii, incheiat ca urmare a unor negocieri extrajudiciare pentru restructurarea datoriilor sale, sub rezerva ca acordul sa fi fost de natura a conduce, in mod rezonabil, la redresarea financiara a debitorului si sa nu fi avut ca scop prejudicierea si/sau discriminarea unor creditori. In raportul intocmit in conformitate cu dispozitiile art. 59 alin. (1), administratorul judiciar/lichidatorul va preciza daca platile prevazute la alin. (1) lit. g) au fost efectuate in executarea unui astfel de acord. Prevederile mai sus mentionate se vor aplica si in cazul in care acordul se realizeaza in cadrul procedurii prevazute de Legea nr. 381/2009.”
54. La articolul 138, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(3) Daca administratorul judiciar ori, dupa caz, lichidatorul nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolventa a debitorului si/sau a hotarat ca nu este cazul sa introduca actiunea prevazuta la alin. (1), aceasta poate fi introdusa de presedintele comitetului creditorilor in urma hotararii adunarii creditorilor ori, daca nu s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor. De asemenea, poate introduce aceasta actiune, in aceleasi conditii, creditorul care detine mai mult de 50% din valoarea creantelor inscrise la masa credala.”
55. La articolul 138, dupa alineatul (4) se introduc doua noi alineate, alineatele (5) si (6), cu urmatorul cuprins:
„(5) Cererea introdusa in temeiul alin. (1) sau, dupa caz, alin. (3) se va judeca separat, formandu-se un dosar care va purta acelasi numar cu dosarul de fond si caruia i se va adauga cuvantul «bis».
(6) In cazul in care s-a pronuntat o hotarare de respingere a actiunii introduse in temeiul alin. (1) sau, dupa caz, alin. (3), administratorul judiciar/lichidatorul care nu intentioneaza sa formuleze recurs impotriva acesteia va notifica creditorii asupra intentiei sale. In cazul in care adunarea generala sau creditorul care detine mai mult de jumatate din valoarea tuturor creantelor decide ca se impune introducerea recursului, administratorul judiciar trebuie sa formuleze calea de atac, potrivit legii.”
56. Articolul 139 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 139. — Actiunea prevazuta la art. 138 se prescrie in termen de 3 ani. Prescriptia incepe sa curga de la data la care a fost cunoscuta sau trebuia cunoscuta persoana care a cauzat aparitia starii de insolventa, dar nu mai tarziu de 2 ani de la data pronuntarii deschiderii procedurii.”
57. Articolul 140 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 140. — Sumele depuse potrivit dispozitiilor art. 138 alin. (1) vor intra in averea debitorului si vor fi destinate, in caz de reorganizare, platii creantelor potrivit programului de plati, completarii fondurilor necesare continuarii activitatii debitorului, iar in caz de faliment, acoperirii pasivului.”
58. Articolul 1541 se abroga.
Art. II. — Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si cu cele aduse prin prezenta lege, se va republica, dandu-se textelor o noua numerotare.
Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (1) din
Constitutia Romaniei, republicata.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
ROBERTA ALMA ANASTASE
PREȘEDINTELE SENATULUI
MIRCEA-DAN GEOANA
Bucuresti, 14 iulie 2010.
Nr. 169.
Comentarii articol (1)