In cursul lunii iulie, Auoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) a verificat peste 100 de tone de produse alimentare la mai mult de 900 de unitati de alimentatie publica, constatand nereguli la comercializare in cazul a aproximativ 22 de tone de produse. Amenzile aplicate depasesc 2,5 milioane de lei, informeaza comunicatul de presa al ANPC.
Presedintele Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor a dispus efectuarea unui control national care a avut in vedere respectarea conformitatii, calitatii produselor/serviciilor, conditiilor de comercializare si etichetare a alimentelor comercializate in unitati de alimentatie publica si in magazine alimentare.
Astfel, au fost controlate 917 unitati de alimentatie publica - restaurante cu auto-servire, unitati fast-food, bufet tip expres, pizzerie, snack-bar, restaurante, terase, rotiserii, braserii, berarii cat si unitati de alimentatie publica si chioscuri din incinta strandurilor, piscinelor, bazinelor de inot, zone de agrement, parcuri de distractie, debarcadere si 544 de unitati de comercializare a alimentelor din mediul urban si rural - magazine, exclusiv hiper/supermarketuri.
“Din 1461 operatori economici controlati, la 1264 dintre acestia (peste 86%) au fost constatate deficiente. Au fost verificate peste 100 tone de produse alimentare din care 22 tone (22%) nu indeplineau prevederile actelor normative in vigoare. Comisarii ANPC au retras de la utilizare sau comercializare circa 2 tone de produse alimentare improprii consumului uman, alte circa 15 tone au fost oprite temporar, pana la remedierea neconformitatilor si au aplicat 836 amenzi contraventionale in valoare totala de 2 519 400 lei si 594 de avertismente pentru incalcarea reglementarilor privind protectia consumatorilor”, se arata in comunicatul de presa.
A. Unitati de alimentatie publica
I. Preparate culinare neconforme sau obtinute din materii prime necorespunzatoare calitativ si/sau cu data durabilitatii minimale depasita:
- preparate necorespunzatoare calitativ s-au constatat in judetele Vaslui (carnea fiarta pentru ciorbe pastrata separat de componenta lichida, prezentand aspect necorespunzator, de vechi, inghetata in stare partial decongelata), Mures (carnati cabanos alterati avand suprafata lipicoasa, miros si gust nespecific), Ialomita (foetaje, pizza, sandviciuri deformate, cu consistenta moale, nespecifica sau lipite intre ele), Satu Mare (inghetata ambalata, improprie consumului din cauza nerespectarii temperaturii de pastrare).
- alimente folosite la prepararea mancarurilor avand data durabilitatii minimale/data limita de consum depasita au fost constatate in judetele Teleorman (lipie libaneza expirata de 2 zile), Cluj (preparate carne si carne expirate de 5 zile), Galati (ficatei pasare expirati din 06.05.2010, ravioli si gnochi expirate din 17.04.2010, ciuperci proaspete - cu termenul de valabilitate de 7 zile - ambalate in 26.06.2010, paine libaneza expirata din 26.06.2010, paine toast expirata din 12.06.2010), Vaslui (creier congelat expirat de 13 zile), Arges (pulpe pui), Ilfov (stafide, budinca ciocolata, supa crema ciuperci de padure, branza italieneasca pentru paste, mustar, pene rigate, cocos razuit, drajeuri, sos chilli), Arad (somon african congelat), Iasi (carnati proaspeti, burta de vita, branza, smantana), Botosani (branzeturi), Alba (salam, carnati), Arges (piept de pui, fondue peste si pui, unt si carne tocata, cimbru, pesmet, fulgi cartofi, lapte, pastrama), Galati (branza italieneasca, paine libaneza, piept de pasare, faina), Vrancea (alune), Brasov (mozarella, midii, gris, paine si guma de mestecat), Mehedinti, Bihor, Neamt, Satu Mare, Mures, Tulcea, Braila, Harghita, Giurgiu etc.
- alimente fara documente de provenienta utilizate la prepararea mancarurilor, abatere constatata in judetele Arges, Brasov, Tulcea, Bihor, Satu Mare, Ialomita etc.
II. Nerespectarea conditiilor de depozitare a alimentelor
- schimbarea starii termice a alimentelor prin depozitare in alte conditii decat cele prevazute de producator s-au gasit la operatori economici din judetele Arges, Teleorman, Galati, Vaslui, Prahova, Braila, Ialomita etc.
- nerespectarea conditiilor de depozitare impuse de producatori s-a constatat in Bucuresti (decongelarea carnii de pasare se realiza la temperatura mediului ambiant si prin imersie in apa, burta fiarta si carnea vita fiarta erau pastrate alaturi de carne netratata termic, iar telemeaua era pastrata alaturi de oua in coaja neigienizata si nedezinfectata), Bacau, Mures (lactate ambalate depozitate in aparatul frigorific alaturi de carne condimentata pregatita pentru preparare), Alba (branza telemea pastrata la temperatura mediului ambiant - cca 20°C faþtade 2-8°C temperatura impusa de producator), Teleorman (ketchup-ul si sosul de maioneza pastrate la temperaturi de 300C, desi producatorii mentionau „a se pastra la loc uscat si racoros’’), Arad (carnea pregatita pentru prepararea meniurilor era pastrata conditii improprii, la temperaturi superioara celei de refrigerare), Vaslui (inghetata pastrata + 4ºC) etc.
- lipsa graficelor de monitorizare a temperaturilor in spatiile frigorifice, abatere constatata in judetele Alba, Galati, Bihor.
III. Neincadrarea in cantitatea neta declarata/portie
Sandviciurile preparate si comercializate de un operator economic din judetul Galati prezentau lipsa la cantitatea neta declarata de 10-20 grame iar in judetul Satu Mare se comercializau felii de pizza cu diferente la cantitatea neta/felie cu pana la 100 grame.
IV. 13% din cantitatea de produse alimentare controlate nu respecta prevederile privind informarea consumatorilor:
- lipsa inscrierii in listele meniu a cantitatii/portie la preparatele culinare, abatere constatata in judetele Neamt, Galati, Vrancea, Bacau, Arges, Iasi, Giurgiu, Alba, Brasov, Arad, Teleorman, Caras-Severin, Harghita, Maramures, Vaslui, Bucuresti, Mures, Calarasi, Prahova, Braila etc.
- lipsa inscrierii volumului/pretul de vanzare la bauturi alcoolice, bauturi racoritoare si bauturile calde s-a constatat in judetele Bistrita-Nasaud, Arges, Ialomita, Calarasi, Prahova, Mures, Bihor etc.
- inscrierea in listele meniu de informatii care puteau induce in eroare consumatorii, abatere constatata in judetele Galati, Bucuresti.
- lipsa elementelor de identificare-caracterizare a alimentelor utilizate ca materii prime, abatere constatata in judetele Iasi, Hunedoara, Timis, Suceava, Alba, Mehedinti, Galati, Neamt, Teleorman, Dolj, Satu Mare, Botosani, Mures, Ialomita, Prahova, Arges, Bacau, Bigor, Bucuresti si la 50% dintre operatorii economici controlati in judetul Brasov.
- lipsa inscrierii in limba romana a informatiilor s-a constatat in judetele Neamt, Bacau, Maramures.
- lipsa retetarelor pentru preparatele culinare oferite consumatorilor s-a constatat in judetul Mehedinti.
- lipsa inscrierii in listele meniu sau afisarii preturilor pe unitatea de masura la bauturile alcoolice, apa minerala, bauturi racoritoare si inghetata s-a constatatin judetele Suceava, Iasi.
- lipsa informarii consumatorilor privind preturile de vanzare pentru bauturi alcoolice, bauturi racoritoare, bere, cafea, tigari s-a constatat in judetele Alba, Teleorman, Giurgiu, Arges, Mehedinti, Valcea, Vrancea, Vaslui.
V. Nerespectarea prevederilor legii 349/2002 privind prevenirea si combaterea efectelor consumului produselor din tutun
- lipsa afisarii avertismentului “in aceasta unitate fumatul este permis“ in unitati de alimentatie publica cu spatiul total destinat clientilor mai mic de 100 m2 si in care se fuma, abatere constatata in judetele Cluj, Bistrita-Nasaud, Olt, Teleorman, Giurgiu, Covasna, Tulcea, Mures, Bihor.
- unitati de alimentatie publica unde spatiul destinat fumatorilor nu era delimitat astfel incat sa se asigure izolarea completa, abatere constatata in judetele Galati, Iasi ets.
- lipsa afisarii marcajelor privind destinatia spatiilor pentru nefumatori/fumatori, abatere constatata in judetele Caras-Severin, Valcea, Vaslui, Vrancea, Galati, si la 40% dintre operatorii economici controlati in judetul Suceava.
- unitati de alimentatie publica unde spatiul destinat fumatorilor depasea 50% din spatiul public destinat clientilor, s-a constatat in judetele Hunedoara si Arges.
- spatiul destinat fumatorilor se intersecta cu spatiul de acces in complexul comercial, abatere constatata in judetul Brasov.
- lipsa dotarii cu sisteme de ventilatie functionale sau suficiente care sa asigure eliminarea fumului de tutun s-a constatat in judetele Alba, Gorj, Maramures, Ialomita, Mures.
- numar insuficient de scrumiere pentru spatiul destinat fumatorilor s-a constatat in judetul Olt.
- comercializarea de tigari la bucata s-a constatat in judetele Valcea, Galati, Vaslui.
VI. Abateri privind calitatea serviciilor de alimentatie publica
- dotarea necorespunzatoare a saloanelor de consumatie, utilizarea de vase si vesela uzate s-au constatat in judetele Satu Mare, Mures, Vaslui, Vrancea, Alba etc.
- utilizarea de dispozitive de masura neverificate metrologic, abatere constatata in judetele Botosani, Brasov, Cluj, Mures, Bistrita Nasaud, Prahova, Bihor.
VII. Alte abateri
- lipsa apei curente rece si calda, igienizarea paharelor facandu-se cu apa adusa in diverse recipiente, plita si cuptorul cu microunde neigienizate, prezentand resturi de alimente, gandaci in bucatarie, abateri constatate in Bucuresti;
- toate informatiile referitoare la destinatia saloanelor de consumatie si accesul catre toaleta si piscina erau mentionate in limba engleza, abatere constatata in judetul Brasov;
- grupuri sanitare aflate intr-o stare avansata de degradare (lipsa oglinda, paviment crapat, faianta sparta, chiuveta crapata, instalatii sanitare cu defecte, accesorii sanitare deteriorate), abatere constatata in judetul Vrancea;
- lipsa autorizatiei privind incadrarea pe tipuri a unitatilor de alimentatie publica neincluse in structurile de primire turistice, conform HG 843/1999, abatere constatata in judetul Galati;
- lipsa afisarii tipului unitatii de alimentatie publica, abatere constatata in judetele Braila, Satu Mare;
- lipsa declaratiei pe proprie raspundere privind încadrarea pe tip de unitate independenta, abatere constatata in judetele Hunedoara, Teleorman, Galati;
- lipsa certificatului de clasificare sau certificat expirat, abateri constatate in judetele Brasov, Arges;
- lipsa afisarii codului unic de inregistrare la Registrul comertului din care sa rezulte obiectul de activitate, abatere constatata in judetele Suceava, Timis, Iasi, Brasov, Sibiu, Teleorman, Giurgiu, Arges, Vrancea, Maramures, Mures, Bihor, Calarasi, Vaslui, Bucuresti etc.
- lipsa afisarii plachetei continand numarul INFO CONSUMATOR 0800 080 999 (telefon cu apelare gratuita in reteaua Romtelecom), abatere constatata in judetele Brasov, Arges, Galati, Alba, Suceava, Bihor, Salaj, Tulcea, Calarasi, Bucuresti etc.
- lipsa afisarii denumirii unitatii si/sau tipul unitatii si/sau orarul de functionare, abateri constatate in judetele Caras-Severin, Teleorman, Harghita, Vaslui, Mures, Galati, Calarasi,, Bucuresti etc.
- lipsa Registrul unic de control, abatere constatata in judetele Ialomita, Bihor, Satu Mare.
B. Unitati de comercializare a produselor alimentare
I. Produse alimentare a caror calitate era necorespunzatoare si/sau cu data durabilitatii minimale depasita, improprii consumului uman, care au fost retrase de la comercializare. Abateri constatate in judetele Suceava (arahide rancede), Brasov (branza de burduf cu pete vizibile de mucegai, batoane cu ciocolata expirate din 10.06.2010, respectiv 30.05.2010, paine cu cartofi expirata din 13.06.2010), Galati (banane cu modificari organoleptice de aspect si consistenta), Alba (stoc de pulpe de pui fara documente de provenienta), Ilfov (vinete coapte, praf de inghetata, condimente pentru muraturi, amoniu pentru prajituri, baza pentru cartofi cu carne tocata), Braila (faina), Buzau (condimente, bauturi racoritoare, bere), Mures (pasta de mici expirata de 2 zile, carne tocata congelata expirata de 40 zile, condimente expirate de 5 luni, iaurt, pizza sandvici expirate de 2 zile, margarina expirata de 17 zile), Harghita (mustar expirat de o luna, carnati traditionali expirati de 2 zile), Vaslui (fursecuri expirate din 29.06.2010 si bere expirata din 16.06.2010), Neamt (bere, sare iodata si malai cu data durabilitatii minimale expirata de 11 zile, 5 luni, respectiv 12 zile, bors expirat de 29 zile, slaninuta taraneasca si soric aperitiv cu data limita de consum depasita de 2 zile, respectiv 10 zile, gris expirat de 2 zile, compot de visine expirat de un an, ciocolata expirata de 2 luni, respectiv 7 luni), Iasi (rulada diverse sortimente, margarina, colorant alimentar galben), Botosani (halva), Suceava (ciocolata, dropsuri), Bistrita Nasaud (rulada din piept de pui), Galati (bauturi racoritoare) etc.
II. 19% din cantitatea de produse alimentare controlata nu respecta prevederile privind informarea consumatorilor
- Comercializarea de produse alimentare fara elemente de identificare si caracterizare, abatere constatata in judetele Iasi, Dolj, Neamt, Maramures, Braila,. Buzau, Calarasi, Buzãu, Prahova, Suceava, Teleorman, Galati, Vrancea.
- lipsa informatiilor privind denumirea produselor si data durabilitatii minimale la alimentele comercializate vrac (diverse sortimente de napolitane, turta dulce, biscuiti, covrigei, seminte, alune si produse zaharoase, masline, telemea, peste si carne pasare), abateri constatate in judetele Caras Severin, Timis, Brasov, Neamt, Suceava, Iasi, Vrancea, Tulcea etc.
- lipsa tuturor elementelor de identificare-caracterizare, abatere constatata in judetul Bihor.
- comercializarea de produse alimentare fara inscriptionarea datei durabilitatii minimale/datei limita de consum sau inscrisa eronat, abateri constatate in judetele Suceava, Ilfov, Arges.
- comercializarea painii vrac fara afisarea denumirii distribuitorului si a pretului de vanzare cu amanuntul lei/kg si lei/bucata, abateri constatate in judetele Hunedoara, Neamt, Calarasi, Prahova, Bihor.
- lipsa traducerii in limba romana a elementelor de identificare si caracterizare, abatere constatata in judetele Ilfov, Iasi, Cluj, Bihor, Satu Mare.
- lipsa afisarii preturilor sau afisarea lor intr-o forma echivoca, abatere constatata in judetele Caras Severin, Valcea, Ialomita, Mures, Covasna, Calarasi, Bihor, Maramures, Tulcea, Ilfov, Arges, Botosani, Bucuresti etc.
- lispa afisarii pretului/unitate de masura, abatere constatata in judetele Suceava, Galati, Vrancea, Vaslui.
III. Nerespectarea conditiilor de depozitare a produselor alimentare
- alimente depozitate in alte conditii decat cele prevazute de producator, abatere constatata in judetele Salaj, Galati, Mures, Prahova.
- nerespectarea conditiilor de depozitare a alimentelor in vitrinele frigorifice, abatere constatata in judetele Neamt, Salaj, Giurgiu.
- depozitarea produselor alimentare sub actiunea directa a razelor solare s-a constatat in judetul Ilfov.
- lipsa graficelor pentru monitorizarea temperaturilor din spatiile frigorifice, abatere constatata in judetele Neamt, Brasov, Bihor, Satu Mare.
IV. Alte abateri
Au fost constatate abateri ca: nerespectarea prevederilor Legii 363/2007 privind privind combaterea practicilor incorecte ale comerciantilor in relatia cu consumatorii, utilizarea de cantare neverificate metrologic, lipsa afisarii denumirii unitatii si a orarului de functionare, lipsa registrului unic de control, lipsa afisarii codului unic de inregistrare la Registrul comertului, lipsa afisarii plachetei continand numarul INFO CONSUMATOR: 0800 080 999, comercializarea de bauturi alcoolice in regim de bar fara detinerea autorizatiei pentru aceasta activitate la operatori econimici din judetele Harghita, Mures, Vaslui, Hunedoara, Botosani, Brasov, Ilfov, Caras-Severin, Calarasi, Maramures, Braila, Prahova, Tulcea, Ilfov, Suceava, Bihor, Teleorman, Vrancea, Buzau etc.
Recomandari pentru consumatori
• Refuzati produsele care prezinta semne organoleptice de alterare, modificari ale aspectului, culorii, consistentei, gustului, mirosului sau care prezinta semne de infestare cu paraziti ;
• Refuzati produsele care prezinta aspect necorespunzator;
• Refuzati produsele alimentare care prezinta urme de mucegai;
• Refuzati produsele pentru care aveti indoieli privind calitatea si modul de informare prin etichetare;
• Refuzati produsele care prezinta data durabilitatii minimale modificata sau depasita;
• In cazul in care suferiti de alergie la un component alimentar, la cumpararea produselor alimentare care se comercializeaza in vrac si la care nu aveti acces direct la lista ingredientelor, nu ezitati sa solicitati vanzatorului informatii referitoare la aceste ingrediente;
• Solicitati si pastrati bonul de casa pentru a putea proba in cazul in care doriti sa reclamati calitatea/siguranta unui produs;
• Nu cumparati produse alimentare din locuri neautorizate; comerciantul respectiv nu are posibilitatea sa asigure conditiile optime de transport, depozitare si comercializare si riscati sa achizitionati un produs neconform sau chiar nesigur care poate sa va afecteze sanatatea.
Comentarii articol (2)