Hotararea CEDO in Cauza Pappszasz impotriva Romaniei

(Cererea nr. 25.920/05)
In Cauza Pappszasz impotriva Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), statuand in cadrul unei camere formate din: Boštjan M. Zupanèiè, presedinte, Corneliu Birsan, Elisabet Fura-Sandström, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Isabelle Berro-Lefèvre, judecatori, si Santiago Quesada, grefier de sectie, dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 31 ianuarie 2008,
pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data:

Procedura
1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 25.920/05) indreptata impotriva Romaniei, prin care un cetatean al acestui stat, doamna Ana Clara Ileana Pappszasz (reclamanta), a sesizat Curtea la data de 25 mai 2005 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de agentul sau, domnul R.H. Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. La data de 27 februarie 2006, Curtea a hotarat sa ii comunice cererea Guvernului. Invocand prevederile art. 29 § 3 din Conventie, aceasta a hotarat sa se analizeze in acelasi timp admisibilitatea si fondul cauzei.

In Fapt

I. Circumstantele cauzei
4. Reclamanta s-a nascut in anul 1925 si locuieste la Targu Mures.
5. In anul 1960, bunul imobil situat in Cluj-Napoca,
Str. Bisericii Ortodoxe nr. 18, compus din doua corpuri de cladire si din terenul aferent in suprafata de 2.027 m2, ce apartinuse parintilor sai, a facut obiectul unei confiscari.
6. La data de 28 aprilie 2000, in urma unei actiuni in revendicare imobiliara, reclamanta a obtinut o hotarare definitiva ce constata lipsa unui titlu al statului asupra bunului respectiv si dispunea ca autoritatile sa i-l restituie in calitate de mostenitoare. Instantele au dispus si inscrierea dreptului de proprietate al reclamantei in cartea funciara a imobilului.
7. In ciuda recunoasterii judiciare definitive a dreptului sau de proprietate, reclamanta s-a vazut in imposibilitatea de a recupera intregul sau bun, deoarece, in temeiul Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute in proprietatea statului, cu modificarile ulterioare, la datele de 19 decembrie 1996 si 27 ianuarie 1997, statul vanduse apartamentele nr. 3 si 5 din imobilul in discutie, precum si suprafata de 200 m2 de teren aferenta acestor apartamente unor terti care le ocupau in calitate de chiriasi.
8. In anul 2002, reclamanta a solicitat instantelor sa constate nulitatea vanzarii apartamentelor respective. Ea arata ca confiscarea imobilului era ilegala si ca, in momentul vanzarii, cumparatorii fusesera de rea-credinta.
9. La finalul procedurii, prin decizia din data de 8 decembrie 2004, Curtea de Apel Cluj, confirmand lipsa titlului statului in momentul vanzarii, a respins actiunea reclamantei pe motivul ca, in momentul vanzarii, cumparatorii fusesera de buna-credinta si a obligat reclamanta sa le plateasca paratilor cheltuieli de judecata. Curtea de apel nu a acordat nicio despagubire reclamantei.

II. Dreptul si practica interna pertinente
10. Prevederile legale si jurisprudenta interna relevante sunt descrise in hotararile Brumarescu impotriva Romaniei ([GC], nr. 28.342/95, CEDO 1999-VII, pp. 250—256, §§ 31—33), Strain si altii impotriva Romaniei (nr. 57.001/00, CEDO 2005—VII, §§ 19—26), Paduraru impotriva Romaniei (nr. 63.252/00, §§ 38—53, 1 decembrie 2005) si Tudor impotriva Romaniei (nr. 29.035/05, §§ 15—20, 17 ianuarie 2008).

In Drept

I. Asupra pretinsei incalcari a art. 1 din Protocolul nr. 1
11. Reclamanta sustine ca imposibilitatea de a recupera proprietatea celor doua apartamente vandute de stat i-a incalcat dreptul la respectarea bunurilor sale, astfel cum este acesta recunoscut de art. 1 din Protocolul nr. 1:
„Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international. Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii sau a amenzilor.”

A. Asupra admisibilitatii
12. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este vadit neintemeiat in sensul art. 35 § 3 din Conventie. Pe de alta parte, aceasta observa ca el nu este afectat de niciun alt motiv de inadmisibilitate si de aceea il declara admisibil.

B. Asupra fondului
13. Guvernul isi reitereaza argumentele prezentate in cauze similare anterioare.
14. Reclamanta considera ca a fost lipsita de facto de bunul sau, de care nu se poate folosi din cauza vanzarii sale de catre stat unor terti. In plus, ea nu a primit pana in prezent nicio despagubire pentru aceasta privare.
15. Curtea a hotarat deja ca zadarnicirea dreptului de proprietate al reclamantilor asupra bunurilor lor vandute de stat tertilor care le ocupau in calitate de chiriasi, combinata cu absenta unei despagubiri corespunzatoare valorii bunului, este incompatibila cu dreptul la respectarea bunurilor lor, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 (Strain, mentionata mai sus, §§ 39, 43 si 59; Porteanu impotriva Romaniei, nr. 4.596/03, § 35, 16 februarie 2006).
16. In speta, Curtea nu distinge niciun motiv de a se abate de la cauzele mentionate mai sus. Vanzarea de catre stat a bunului reclamantei continua si astazi sa o impiedice pe aceasta sa isi exercite dreptul de proprietate recunoscut printr-o hotarare definitiva. Curtea considera ca o astfel de situatie echivaleaza cu o lipsire de proprietate de facto si observa ca aceasta situatie persista de mai mult de 7 ani, in lipsa oricarei despagubiri.
17. Curtea reaminteste ca, la data evenimentelor, in dreptul intern nu exista un remediu eficient care i-ar fi putut oferi reclamantei o despagubire pentru aceasta privare (Strain, mentionata mai sus, §§ 23, 26—27, 55—56; Porteanu, mentionata mai sus, §§ 23—24 si 34—35). In plus, Curtea observa ca, pana in prezent, Guvernul nu a demonstrat ca sistemul de despagubire pus la punct in luna iulie 2005 prin Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, cu modificarile si completarile ulterioare, le-ar permite beneficiarilor acestei legi sa incaseze, conform unei proceduri si unui calendar previzibile, o despagubire corespunzatoare valorii de piata a bunurilor de care au fost lipsiti. In ceea ce o priveste pe reclamanta, prevederile procedurale prevazute de aceste legi, in special termenele fixate pentru depunerea cererilor de restituire, sunt un obstacol in calea obtinerii de catre reclamanta a unei despagubiri in temeiul acestor legi, odata ce efectivitatea si eficacitatea acestora vor fi demonstrate.
18. Prin urmare, a avut loc incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1.

II. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie
19. Conform art. 41 din Conventie:
„Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.”

A. Prejudiciu
a) Prejudiciu material
20. In ceea ce priveste prejudiciul material, reclamanta solicita in principal restituirea celor doua apartamente vandute de stat unor terti si a terenului aferent acestor apartamente. In cazul in care statul nu ar putea sa le restituie, reclamanta solicita o suma echivalenta cu valoarea de piata a bunului, pe care ea o evalueaza la 183.000 euro (EUR). Reclamanta isi sprijina evaluarea pe opinia unei societati imobiliare.
21. Guvernul contesta evaluarea imobilului efectuata de reclamanta, subliniind ca reclamanta nu a depus o expertiza pentru a-si sustine estimarea pretului bunurilor in litigiu. Conform raportului de expertiza transmis de Guvern, valoarea de piata a celor doua apartamente si a terenului aferent se ridica la 137.752 EUR.

Pentru aceste motive,
In unanimitate,
Curtea:
1. declara cererea admisibila;
2. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1;
3. hotaraste:
a) ca statul parat trebuie sa ii restituie reclamantei apartamentele nr. 3 si 5 din casa situata in Cluj-Napoca, Str. Bisericii Ortodoxe nr. 18, si terenul aferent in suprafata de 200 m2 , in cel mult 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, conform art. 44 § 2 din Conventie;
b) ca, in lipsa unei astfel de restituiri, statul parat trebuie sa ii plateasca reclamantei, in acelasi termen de 3 luni, suma de 150.000 EUR (una suta cincizeci mii euro), cu titlu de daune materiale;
c) ca, in orice caz, statul parat trebuie sa ii plateasca reclamantei, in acelasi termen de 3 luni, urmatoarele sume:
(i) 2.000 EUR (doua mii euro), cu titlu de daune morale;
(ii) 1.600 EUR (una mie sase sute euro), cu titlu de costuri si cheltuieli;
d) ca la sumele mentionate mai sus sa se adauge orice suma ce ar putea fi datorata cu titlu de impozit si ca sumele respective sa fie convertite in moneda statului parat la cursul de schimb valabil la data platii;
e) ca, incepand de la expirarea termenului mentionat mai sus si pana la efectuarea platii, aceste sume sa se majoreze cu o dobanda simpla avand o rata egala cu cea a facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene aplicabila in aceasta perioada, majorata cu 3 puncte procentuale;
4. respinge cererea de reparatie echitabila in rest.

Intocmita in limba franceza, ulterior fiind comunicata in scris la data de 21 februarie 2008, in aplicarea art. 77 §§ 2 si 3 din Regulament.

Boštjan M. Zupanèiè,
presedinte
Santiago Quesada,
grefier