Curtea Europeana a Drepturilor Omului a condamnat statul roman la plata unor despagubiri de aproximativ 180 de mii de euro, constatand incalcarea dreptului la proprietate si a dreptului la un proces echitabil in doua cauze privind asigurarea masurilor reparatorii in temeiul Legii 10/2001. De asemenea, CEDO amana solutionarea cauzelor similare si recomanda autoritatilor romane noi masuri pentru a asigura protectia drepturilor garantate de prevederile respective.
Curtea de la Strasbourg considera cauzele judecate marti ca fiind “proceduri-pilot” (
"pilot-judgment” procedure), acestea urmand a sta la baza solutionarii tuturor cauzele avand ca obiect incalcarea art. 6 pct 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si a art. 1 din Protocolul aditional nr.1.
Pana in prezent, CEDO a constatat aproximativ 150 de incalcari ale drepturilor fundamentale de acest gen, in timp ce alte cateva sute sunt in asteptare.
CEDO recomanda statului roman modificarea de urgenta a legislatiei, astfel incat sa asigure o procedura simplificata si eficienta de asigurare a compensatiilor „in reparatie”, in cazul retrocedarilor. In acest sens, Curtea este interesata de intentia Executivului roman de a stabili termene obligatorii pentru fiecare etapa in cadrul procedurii administrative, cu conditia ca acestea sa fie realiste.
Cauza Atanasiu si Poenaru
Cei doi reclamanti detineau o casa care a fost nationalizata in 1950 si divizata in opt apartamente. Dupa 1989, pe baza prevederilor unei legi ordinare, ei au obtinut 7 apartamente si compensatie pentru cel de-al optulea. Insa, in 2005, Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis ca cererea de despagubire pentru apartamentul respectiv este inadmisibila, motivand ca ar fi trebuit invocate prevederile Legii nr. 10/2001 cu privire la procedura de compensare sau restituire. Astfel, reclamantii au introdus o actiune impotriva Consiliului Municipiului Bucuresti pentru ca nu au primit niciun raspuns in termenul legal la cererea formulata in baza legii 10/2001. Insa, cererea reclamantilor de despagubire nu a fost inca stabilita solutionata.
Cauza Solon
ICCJ a deci in 2006 ca reclamantul Solon trebuia sa primeasca o compensatie, potrivit Legii nr. 10/2001, pentru prejudiciul suferit ca urmare a nationalizarii unei suprafate de teren pentru Universitatea din Craiova. De asemenea, Guvernul Romaniei a informat CEDO, in luna iunie, ca Solon va primi tratament preferential, insa despagubirea nu i-a fost inca acordata.
Atat Atanasiu si Poenaru, cat si Solon au invocat incalcarea dreptului la un proces echitabil si a dreptului la proprietate de catre statul roman.
180.000 de euro pentru necompensare
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a decis ca reclamantilor Atanasiu, Poenaru si Solon le-a fost incalcat dreptul la un proces echitabil prevazut de Conventia Europeana a Drepturilor Omului (articolul 6 pct. 1).
Autoritatile administrative au intarziat cu o solutie referitoare la revendicarea unui apartament nationalizat in perioada 1945-1989 de catre reclamantii Atanasiu si Poenaru, astfel incat CEDO a considerat ca acestora li s-a impiedicat accesul la instanta.
In acelasi timp, Curtea a subliniat ineficienta autoritatilor romane de a asigura un mecanism de compensare pecuniara fata de reclamantul Solon, precum si o procedura de restituire rapida a imobilelor.
De asemenea, in cazul tutoror celor trei reclamanti, CEDO a considerat ca statul roman a incalcat dreptul la prorietate, prevazut la art. 1 din Protocolul aditional la Conventia pentru apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale.
Totodata, Curtea a constatat si incalcarea art. 46 din Conventie referitor la forta obligatorie si executarea hotararilor, prin care partile se angajeaza ca se conformeaza hotararilor definitive ale Curtii in litigile in care sunt parti.
Tinand cont de aceste aspecte, Curtea a decis ca statul roman sa plateasca despagubiri de 65 de mii de euro catre Poenaru si Atanasiu si 115 mii de euro catre Solon. Acestor sume li se adauga si 3.151 de euro pentru cheltuielile de judecata.
Comentarii articol (5)