Romania a pierdut marti trei procese la Curtea Europeana a Drepturilor Omului(CEDO), in urma carora statul este obligat sa plateasca aproape 1 milion euro despagubiri. Cauzele au avut ca obiect incalcarea dreptului de proprietate si a dreptului la un proces echitabil.
S.C. Pilot Service S.A. Constanta vs. Romania (nr. 1477/02)
Reclamantul S.C. Pilot Service S.A. Constanta este o societate comerciala, inregistrata in orasul Constanta, infiintata in 1991 dupa privatizarea unei intreprinderi de stat. Principala activitate este asigurarea serviciilor de pilotaj maritim. In baza unei sentinte din 3 iunie 2008, CEDO a decis ca s-a incalcat art.6.1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, precum si art. 1 al Protocolului nr. 1( protejarea proprietatii) avand in vedere neexecutarea unei hotarari judecatoresti care prevedea autorizarea activitatilor companiei.
Marti, CEDO s-a pronunat si cu privire la art 41 din Conventie ( dreptul la reparatie echitabila) , stabilind ca reclamantul este indreptatit sa primeasca despagubiri de
400.000 euro, cu titlu de daune materiale si
3500 euro pentru cheltuieli de judecata.
Conventia Europeana a Drepturilor Omului stabileste la
art. 6 ca orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil, in mod public si intr-un termen rezonabil a cauzei sale, de catre o instanta independenta si impartiala, instituita de lege, care va hotari fie asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptate impotriva sa.
Totodata, la
art. 1 al Protocolului nr. 1, Conventia stabileste ca orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica si în conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
Bican vs Romania (nr. 37338/02)
Reclamantul Gheorghe Bican este cetatean roman, s-a nascut in 1931 si locuieste in orasul Tulcea. In baza art. 6.1 si art. 8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, acesta a reclamat durata excesiva a procedurilor civile privind stabilirea statutului sau de copil adoptat, procedura care, potrivit acestuia, i-a provocat daune morale si materiale.
In aceasta cauza, CEDO a decis ca nu a existat nicio incalcare a articolelor invocate de reclamant.
S.C. Concordia International S.R.L. Constanta vs. Romania (nr. 38969/02)
Reclamantul, SC Concordia International SRL Constanta, a cerut instantei de la Strasbourg sa constate incalcarea de catre statul roman a dreptului la un proces echitabil si a dreptului la proprietate , si in baza art. 41 al Conventiei a solicitat o reparatie echitabila pentru daunele cauzate.
In acest sens, Curtea a decis sa oblige statul roman la plata unor despagubiri de
250.000 euro, cu titlu de daune materiale.
Simionescu-Ramniceanu vs. Romania (nr. 43953/02)
Cauza Simionescu-Ramniceanu vs Romania vizeaza recuperarea unei proprietati, avand ca obiect incalcarea dreptului la proprietate de catre statul roman.
Prin decizia sa, Curtea de la Strasbourg obliga statul roman sa restituie proprietatea reclamantului, sau in caz contrar, statul va va plati despagubiri de
290.000 euro, pentru daune materiale. Totodata, reclamantul va primi si
2000 euro pentru daune morale si
1160 euro pentru cheltuielile de judecata.
Comentarii articol (21)