In prezent, la nivel national, apartamentele mari cu trei si patru camere au ajuns sa reprezinte jumatate din oferta din piata, iar procentul este in crestere, arata o analiza efectuata de imobiliare.ro. Tendinta se manifesta in special in orasele mari si se reflecta in pret. Raportat la metrul patrat, apartamentele mari sunt din ce in ce mai ieftine, in comparatie cu cele mici.
„Ponderea apartamentelor mari in ansamblul ofertei din piata a crescut cu peste 10% in ultimele 12 luni. Spre deosebire de acum un an, in prezent, numarul apartamentelor cu patru si mai multe camere scoase la vanzare il depaseste pe cel al garsonierelor in Bucuresti, Timisoara si Constanta, in timp ce in Cluj-Napoca, Iasi si Brasov diferenta s-a redus considerabil”, a declarat
Adrian Erimescu, director general imobiliare.ro.
In Capitala, apartamentele cu trei si patru camere reprezinta 53.4% din pret Daca in urma cu un an, apartamentele cu trei si patru camere reprezentau putin peste 40% din totalul anunturilor, in prezent, la nivel national, aceste categorii imobiliare reprezinta 50% din oferta din piata.
La nivel national, oferta este impartita dupa cum urmeaza: 37.9% apartamente cu doua camere, 35.8% apartamente cu trei camere, 14.2% apartamente cu patru camere, respectiv 12.1% garsoniere. Tendinta este mai accentuata in Capitala, unde ponderea apartamentelor mari este de 53.4% din oferta.
Cele mai multe apartamente scoase la vanzare in Bucuresti sunt cele cu trei camere care reprezinta 37.1%, fata de 34.9% cat reprezinta ponderea apartamentelor cu 2 camere. In acelasi timp, apartamentele cu 4 camere reprezinta 16.3% din numarul total de anunturi a caror obiect este vanzarea de apartamente, fata de 11.7%, procentul aferent garsonierelor.
Tendinta se reflecta si in pret, astfel, conform imobiliare.ro, apartamentele mari sunt cele care au suferit cea mai mare scadere de pret in primele 9 luni ale anului.
In Capitala, in primele 9 luni ale anului, cel mai mult s-au ieftinit apartamentele cu patru camere: 13.8%, iar cel mai putin cele cu doua camere, categoria pentru care exista cea mai mare cerere: 9.5% De altfel, in toate cele sase mari orase analizate, pretul cerut pe metrul patrat util pentru apartamentele cu una si doua camere este considerabil mai mare decat pretul solicitat pentru apartamentele cu trei si patru camere.
Astfel, Indicele imobiliare.ro pentru ultima luna analizata indica faptul ca in Bucuresti (1.216 euro/mp), Constanta (980 euro/mp), Iasi (932 euro/mp) si Timisoara (908 euro/mp) cele mai scumpe sunt garsonierele, in timp ce apartamentele cu doua camere conduc topul in Brasov (922 euro/mp) si in Cluj-Napoca (1.052 euro/mp) Orientarea spre apartamente mici este specifica perioadelor de criza si se reflecta si in domeniul constructiei de apartamente noi, unde asistam la dezvoltare unor proiecte imobiliare cu apartamente mici sau chiar la recompartimentari.
Comentarii articol (0)