Castigul salarial mediu nominal net a fost de 1377 lei, in crestere fata de luna anterioara cu 37 lei (2,8%), informeaza un comunicat de presa al Institutului National de Statistica (INS). Cresterile s-au inregistrat in majoritatea activitatilor din sectorul economic. Astfel, valorile cele mai mari ale castigului salarial mediu nominal net s-au inregistrat in activitatile de intermedieri financiare (3380 lei), iar cele mai mici in hoteluri si restaurante (804 lei).
Castigul salarial, in raport cu evolutia preturilor de consum
Indicele castigului salarial real pentru luna noiembrie 2010 fata de luna precedenta, calculat ca raport intre indicele castigului salarial nominal net si indicele preturilor de consum, a fost de 102,3%.
Fata de luna octombrie 1990, indicele castigului salarial real a fost de 114,6%, cu 2,5 puncte procentuale mai mare fata de cel inregistrat in luna octombrie 2010.
In cursul anului se inregistreaza fluctuatii ale castigului salarial determinate, in principal, de acordarea celui de al 13-lea salariu si a primelor de sarbatori (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenteaza cresterile sau scaderile in functie de perioada in care sunt acordate, conducand, in cele din urma, la estomparea fluctuatiilor castigului salarial lunar la nivelul intregului an.
Noiembrie 2010, comparativ cu octombrie 2010
In luna noiembrie 2010, in majoritatea activitatilor din sectorul economic, nivelul castigului salarial mediu net a fost in crestere fata de luna octombrie 2010, ca urmare a acordarii de premii ocazionale (inclusiv prime de vacanta), platii sumelor din alte fonduri (inclusiv tichete de masa si tichete cadou), dar si realizarilor de productie ori incasarilor mai mari (functie de contracte), a revenirilor din concedii fara plata ori din somaj tehnic, a disponibilizarilor de personal cu salarii mici, dupa cum urmeaza:
- cu 12,3% in alte activitati extractive;
- intre 6% si 10% in fabricarea echipamentelor electrice, fabricarea calculatoarelor si a produselor
electronice si optice, colectarea si epurarea apelor uzate, silvicultura si exploatare forestiera
(inclusiv pescuit si acvacultura), captarea, tratarea si distributia apei, activitati de servicii anexe
extractiei;
- intre 4% si 6% in depozitare si activitati auxiliare pentru transport, fabricarea de mobila, fabricarea de masini, utilaje si echipamente n.c.a, fabricarea hartiei si a produselor din hartie,prelucrarea lemnului, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor si semiremorcilor, fabricarea produselor din cauciuc si mase plastice, activitati de servicii administrative si activitati de servicii suport, fabricarea substantelor si a produselor chimice.
Scaderile castigului salarial mediu net fata de luna precedenta au fost cauzate de acordarea in luna octombrie a primelor ocazionale (inclusiv prime de vacanta), platii sumelor din alte fonduri (inclusiv tichete de masa). De asemenea, in unele activitati economice scaderea nivelului castigului salarial mediu net din luna noiembrie a fost cauzata de nerealizarile de productie ori incasarilor mai mici (functie de contracte), de intrarea in somaj tehnic si de dificultatile financiare din sectorul economic.
Cele mai semnificative scaderi ale castigului salarial mediu net, din sectorul economic, s-au
inregistrat dupa cum urmeaza:
- cu 16,2% in extractia minereurilor metalifere;
- intre 4% si 5% in industria metalurgica, activitati auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activitati de asigurare si fonduri de pensii).
In sectorul bugetar s-au inregistrat cresteri ale castigului salarial mediu net fata de luna precedenta, dupa cum urmeaza:
- invatamant (5,2%) - ca urmare a platii cu ora a cadrelor didactice (inclusiv a celor lucrate peste
norma), pentru cumulul de functii al acestora, respectiv a platii sumelor din alte fonduri ori pentru
perioade anterioare;
- administratie publica (2,4%) - ca urmare a acordarii, in unele institutii publice, de premii
ocazionale (inclusiv prime de vacanta), platii sumelor din alte fonduri (inclusiv pentru perioade
anterioare), dar si ca efect al disponibilizarii personalului cu salarii mici;
- sanatate si asistenta sociala (1,2%) - ca urmare a acordarii de prime ocazionale, respectiv platii drepturilor salariale restante cuvenite salariatilor din unele unitati (in special din domeniul asistentei sociale) care, in lunile anterioare, s-au confruntat cu dificultati financiare.
Fata de luna iunie 2010 (luna ce a precedat aplicarea prevederilor
Legii nr.118/2010), castigul salarial mediu net din luna noiembrie a scazut in sectorul bugetar cu 17,4% in sanatate si asistenta sociala, cu 17,1% in administratia publica, respectiv cu 16,5% in invatamant.
Noiembrie 2010, comparativ cu noiembrie 2009
Comparativ cu luna noiembrie a anului precedent, castigul salarial mediu nominal net a crescut cu 0,8%. Indicele castigului salarial real fata de aceeasi perioada a anului precedent a fost de 93,6%.
Comentarii articol (1)