Grupul italian de utilitati Enel a lansat in Romania un serviciu gratuit de call center, prin care clientii pot obtine informatii personalizate privind valoarea facturii de energie electrica, situatia platilor la zi si indexul contorului electric, au anuntat reprezentantii companiei.
Newsletter avocatnet.ro: 10 lucruri de știut astăzi! Primești gratuit, zilnic, în căsuța ta de email, sinteza zilei avocatnet.ro cu cele mai importante noutăți, știri și analize de context.
Noul serviciu, Info Enel, este disponibil non-stop prin intermediul raspunsurilor inregistrate, selectate pe baza celor mai frecvente solicitari din partea clientilor, ceea ce asigura “o mai mare eficienta, economie de timp si promptitudine in relatia cu clientii”, se arata in comunicatul de presa.
„Lansarea Info Enel se inscrie in linia eforturilor noastre de a oferi clientilor servicii comerciale cat mai bune, conforme cu nevoile si asteptarile lor. Aceasta initiativa se alatura celorlalte facilitati pe care le-am oferit deja, prin introducerea serviciului Telecitire, a modalitatilor alternative de plata, a website-ului si platformei My Enel sau continuarea dezvoltarii Punctelor Enel - conceptul modern de centre de relatii cu clientii”, a declarat Matteo Cassani, director general Enel Energie si Enel Energie Muntenia.
Serviciul poate fi apelat gratuit din toate retelele nationale de telefonie fixa si mobila, printr-un numar de telefon unic - Tel Verde: 0800 07 08 09.
Noul serviciu permite si directionarea apelurilor privind sesizarile legate de disfunctionalitatile in alimentarea cu energie electrica spre numerele de telefon dedicate care raman in continuare valabile: 021 9291, numar unic pentru Municipiul Bucuresti si judetele Ilfov, respectiv Giurgiu si prefixul judetului + 929 pentru judetele Timis, Arad, Hunedoara, Caras-Severin, Constanta, Calarasi, Tulcea si Ialomita, au mai precizat reprezentantii institutiei.
Enel este, in Romania, cel mai important investitor privat din sectorul energiei electrice, avand circa 2,6 milioane clienti, 93.000 km de retea si aproximativ 5.000 angajati.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa office@avocatnet.ro.
Evenimente online oferite abonaților avocatnet.ro premium complet
Comentarii articol (37)