- armonizarea prevederilor din domeniul contabilitatii tinand cont de trecerea la implementarea Standardelor Internationale de Raportare Financiara (IFRS) ca baza a contabilitatii si pentru intocmirea situatiilor financiare individuale, de catre sistemul bancar, incepand cu exercitiul financiar al anului 2012;
- introducerea obligativitatii depunerii situatiilor financiare anuale si a situatiilor financiare anuale consolidate, de catre societatile comerciale, numai la unitatile teritoriale ale Ministerului Finantelor Publice, conform prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 90/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale;
- reglementarea responsabilitatii persoanelor care organizeaza si conduc contabilitatea;
- separarea prevederilor referitoare la organizarea si conducerea contabilitatii de cele referitoare la intocmirea si semnarea situatiilor financiare anuale;
- introducerea de prevederi referitoare la tinerea evidentei contabile si auditarea situatiilor financiare anuale pentru institutiile de plata si institutiile emitente de moneda electronica si a caror activitate este limitata la prestarea de servicii de plata, respectiv emitere de moneda electronica si prestare de servicii de plata, conform normelor si reglementarilor emise de BNR;
- stipularea in mod expres ca, in toate situatiile si pentru toate categoriile de entitati, inregistrarea, evaluarea si prezentarea elementelor de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii se efectueaza conform reglementarilor contabile aplicabile;
- stabilirea persoanelor care raspund de arhivarea documentelor justificative si a registrelor de contabilitate in cazul operatiunilor de reorganizare;
- introducerea de prevederi privind intocmirea, auditarea si depunerea situatiilor financiare anuale de catre subunitatile fara personalitate juridica din Romania care apartin unor persoane juridice cu sediul in strainatate;
- completarea categoriilor de entitati cuprinse in definitia persoanelor juridice de interes public, entitati ale caror situatii financiare anuale sunt supuse auditului statutar;
- completarea prevederilor referitoare la situatia cand exercitiul financiar difera de anul calendaristic, pentru anumite categorii de entitati;
- introducerea de prevederi referitoare la depunerea la unitatile teritoriale ale Ministerului Finantelor Publice a situatiilor financiare anuale intocmite in vederea efectuarii operatiunilor de fuziune, divizare sau a lichidarii activitatii persoanelor respective;
- introducerea posibilitatii ca persoanele care in exercitiul financiar precedent au inregistrat cifra de afaceri neta si totalul activelor sub echivalentul in lei al sumei de 35.000 euro sa conduca contabilitatea financiara potrivit reglementarilor contabile aplicabile operatorilor economici sau potrivit unui sistem simplificat de contabilitate, aprobat prin ordin al ministrului finantelor publice;
- introducerea posibilitatii organizarii si conducerii contabilitatii, pentru persoanele care in exercitiul financiar precedent au inregistrat cifra de afaceri neta si totalul activelor sub echivalentul in lei al sumei de 35.000 euro, si de catre persoane fizice care au studii economice superioare, angajate pe baza de contracte/conventii civile incheiate potrivit Codului Civil, persoane care intocmesc si semneaza situatiile financiare anuale;
- abrogarea prevederilor referitoare la contabilitatea destinata analizarii costurilor programelor aprobate, pana cand abordarea bugetara va fi aceeasi cu cea contabila;
- reducerea termenului in care autoritatile publice, ministerele si celelalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale, institutiile publice finantate integral din venituri proprii, ai caror conducatori au calitatea de ordonatori principali de credite, precum si directiile generale ale finantelor publice judetene si a municipiului Bucuresti, pentru situatiile financiare centralizate pe ansamblul judetului si al municipiului Bucuresti, depun la Ministerul Finantelor Publice situatii financiare trimestriale si anuale pentru furnizarea informatiilor solicitate de Institutul European de Statistica - EUROSTAT si Fondul Monetar International;
- stabilirea termenelor de depunere a situatiilor financiare trimestriale si anuale de catre institutiile publice de subordonare centrala ai caror conducatori au calitatea de ordonatori secundari si ordonatori tertiari de credite precum si a termenelor de depunere a situatiilor financiare trimestriale si anuale pentru institutiile publice de subordonare locala ai caror conducatori au calitatea de ordonatori principali de credite;
- actualizarea prevederilor privind contraventiile prevazute in lege si sanctionarea acestora.
Va prezentam in fisier atasat proiectul de OUG pentru modificarea legii contabilitatii.
Comentarii articol (15)