Piata unica este in continuare nucleul si principalul motor economic al Uniunii Europene si ramane cel mai bun atú in fata actualei crize economice, informeaza Comisia Europeana. Insa, potentialul sau de crestere nu este inca pe deplin utilizat, in ciuda progreselor inregistrate de la infiintarea sa, in 1992. Astfel, piata unica trebuie sa treaca la o noua etapa de crestere, mai ecologica si mai favorabila incluziunii.
Actul privind piata unica, adoptat, in aceasta saptamana, de Comisia europeana, vizeaza deschiderea unui numar de douasprezece santiere pentru relansarea pietei unice in 2012. Printre cele 12 parghii de crestere, competitivitate si progres social se afla mobilitatea lucratorilor, finantarea IMM‑urilor, protectia consumatorilor, continutul digital, domeniul fiscal si retelele transeuropene. Scopul lor este sa faciliteze existenta tuturor actorilor de pe piata unica: intreprinderile, cetatenii, consumatorii si lucratorii.
„Piata unica a reprezentat intotdeauna motorul dezvoltarii economice si al prosperitatii noastre. Mai mult ca niciodata, piata unica ramane cel mai bun atú al nostru in fata crizei. Cele 12 santiere pe care le deschidem astazi ne vor permite sa ii redam un impuls hotarator in serviciul intreprinderilor, al lucratorilor si al consumatorilor. Obiectivul nostru: o piata unica mai puternica in 2012!”, a declarat
Jose Manuel Barroso, presedintele Comisiei Europene.
Comisarul european pentru piata interna si servicii, Michel Barnier, a adaugat: „Propunerea ofera un raspuns coerent la problemele inca nerezolvate ale pietei interne, pentru un model de crestere durabila si favorabila incluziunii. Comisia invita toti actorii implicati, in primul rand statele membre si Parlamentul European, sa isi insuseasca acest plan de actiune si sa adopte cele douasprezece actiuni‑cheie pana in 2012, acordand astfel mai multe sanse de reusita initiativelor actorilor de pe piata unica si permitandu‑le acestora sa profite din plin de oportunitatile pe care piata unica le ofera”.
Care sunt cele 12 parghii?
Pe baza contributiilor acumulate in cursul celor patru luni de dezbateri publice (peste 850), precum si a avizelor si concluziilor formulate de institutiile europene, Comisia a identificat douasprezece parghii pentru a stimula cresterea si a spori increderea cetatenilor. Fiecare parghie este insotita de o initiativa emblematica, asupra careia Comisia se angajeaza sa faca propuneri in lunile ce urmeaza, obiectivul fiind obtinerea unui acord final al Parlamentului European si al Consiliului inainte de sfarsitul anului 2012. Fiecare parghie cuprinde si alte propuneri, la fel de importante, care ar trebui sa beneficieze de impulsul dat de initiativa emblematica, progresand fie in paralel cu aceasta, fie intr‑un ritm ceva mai lent.
1. Accesul la finantare pentru IMM‑uri
Este vorba de o parghie esentiala pentru cele peste 20 de milioane de intreprinderi mici si mijlocii (IMM) europene care, lipsite de finantare, au deseori dificultati la angajarea de personal, lansarea de noi produse sau consolidarea infrastructurii. Este nevoie deci de instituirea unui statut comun al fondurilor de capital de risc, care sa permita fondurilor infiintate intr‑un stat membru sa investeasca in orice alt stat membru, punand astfel finantarea, insotita de expertiza necesara si la un pret atragator, la dispozitia IMM‑urilor inovatoare.
2. Mobilitatea lucratorilor in cadrul pietei unice
In 2009, un numar de 5,8 milioane de europeni lucrau intr-un alt stat membru, ceea ce reprezinta 2,5% din populatia activa a Uniunii. O mobilitate mai mare a lucratorilor calificati ar permite economiei europene sa devina mai competitiva. Acest deziderat este cu atat mai stringent cu cat numeroase posturi de inalta calificare nu sunt ocupate. Pentru a indeparta obstacolele juridice care continua sa ii impiedice pe europeni sa munceasca acolo unde doresc, intentionam sa modernizam regulile de recunoastere a calificarilor profesionale, in sensul simplificarii procedurilor, reexaminarii domeniului profesiilor reglementate si sporirii increderii si cooperarii dintre statele membre, indeosebi prin intermediul unei carte profesionale europene.
3. Drepturile de proprietate intelectuala
Proprietatea intelectuala este la fel de importanta ca si materiile prime sau baza industriala: intreprinderile europene ii dedica intre 44% si 75% din resursele de care dispun. Este un important avantaj comparativ al Uniunii. Asadar, introducerea protectiei inventiilor prin brevete unitare, in cat mai multe state membre, este cruciala pentru competitivitatea europeana. Se urmareste ca primele brevete unitare sa fie emise in 2013. Chiar astazi facem propuneri in acest sens.
4. Consumatorii, actori ai pietei unice
Pentru a intari increderea consumatorilor in piata unica, este nevoie ca drepturile acestora sa fie garantate. Acest lucru presupune in primul rand dezvoltarea modalitatilor alternative de solutionare a diferendelor si introducerea unor cai de recurs extrajudiciare. Astfel, consumatorii vor avea la dispozitie o solutie mai simpla, mai rapida si mai ieftina. Acest lucru este esential in comertul electronic, unde un plus de incredere din partea consumatorilor in comertul electronic transfrontalier ar antrena un castig economic evaluat la 2,5 miliarde de euro.
5. Serviciile: dezvoltarea standardizarii
Sectorul serviciilor propulseaza crearea de locuri de munca in Europa. In perioada 1998‑2008, cand UE a inregistrat o crestere anuala medie de 2,1%, sectorul serviciilor a crescut, in medie, cu 2,8% pe an. Gradul de ocupare a fortei de munca in acest sector a crescut cu 2% pe an, fata de 1% pe ansamblul economiei. Pentru a accentua acest avantaj, Comisia propune revizuirea legislatiei privind sistemul european de standardizare, in vederea extinderii acestuia si la sfera serviciilor si in vederea modificarii procedurilor de standardizare astfel incat sa devina mai eficace, mai eficiente si mai favorabile incluziunii.
6. Retele europene mai solide
Retelele de transporturi, energie si comunicatii electronice constituie coloana vertebrala a pietei unice. Infrastructurile performante favorizeaza libera circulatie rapida si la un pret rezonabil a persoanelor, a marfurilor, a diferitelor tipuri de energie si a datelor. Comisia va adopta masuri legislative privind infrastructurile energetice si de transport, in scopul identificarii proiectelor strategice de interes european.
7. Piata unica digitala:
Mai multa incredere in tranzactiile electronice reprezinta o conditie sine qua non pentru dezvoltarea unei piete unice digitale de care sa poata profita din plin cetatenii, intreprinderile si administratiile. Europa are nevoie de legislatie care sa asigure recunoasterea reciproca a identificarii si autentificarii electronice pe intregul sau teritoriu, precum si de o revizuire a Directivei privind semnatura electronica, care sa permita interactiunea pe cale electronica sigura si nestingherita.
8. Antreprenoriatul social
Anumite intreprinderi aleg ca, in afara de obtinerea legitima a profitului financiar, sa urmareasca si obiective de interes general, de dezvoltare sociala, etica sau protectia mediului. Acest sector are potential de crestere si de creare a unor noi locuri de munca. Incurajarea acestuia ar presupune exploatarea deplina a parghiei financiare considerabile pe care o reprezinta industria europeana a administrarii investitiilor. Propunem crearea unui cadru european pentru fondurile mutuale de investitii, care sa amplifice efectul initiativelor nationale existente, permitand ca aceste fonduri sa profite de oportunitatile pe care le ofera piata unica.
9. Domeniul fiscal
Reglementarea fiscala a UE nu mai corespunde nici realitatilor pietei unice a secolului XXI, nici mizelor dezvoltarii durabile. Aceasta nu incurajeaza suficient practicile care economisesc energia sau respecta mediul. Propunem chiar astazi revizuirea directivei privind impozitarea energiei, in scopul de a asigura un tratament coerent al diferitelor surse de energie, astfel incat sa se tina cont mai mult de continutul energetic al produselor, precum si de nivelul de emisii de CO2 ale acestora.
10. Mai multa coeziune sociala la nivelul pietei unice
Pentru a intari coeziunea sociala in Europa, Comisia va elabora o propunere legislativa ce vizeaza imbunatatirea aplicarii directivei „detasarea lucratorilor”, pentru a preveni si sanctiona orice abuz sau deturnare a regulilor. Comisia va propune, de asemenea, clarificarea modului de exercitare a drepturilor sociale fundamentale in contextul exercitarii libertatilor economice.
11. Cadrul de reglementare a intreprinderilor
Chiar si acum, se intampla prea des ca intreprinderile sa perceapa piata unica precum un spatiu al constrangerilor si nu al oportunitatilor. Trebuie sa le simplificam existenta, reducand constrangerile de reglementare si administrative. In acest scop, Comisia propune o simplificare a directivelor privind standardele contabile, referitor la obligatiile de raportare financiara si la reducerea constrangerilor administrative, in special a celor care afecteaza IMM‑urile.
12. Achizitiile publice
Autoritatile publice cheltuiesc in jur de 18% din PIB‑ul UE pentru achizitionarea de bunuri, servicii si lucrari. Aceste cheltuieli publice reprezinta o parghie esentiala pentru crestere. Legislatiile europene si nationale au deschis pietele de achizitii publice unei concurente loiale, in scopul de a oferi cetatenilor o calitate mai buna la cel mai bun pret. Comisia propune modernizarea acestui cadru legislativ pentru a realiza o politica echilibrata, care sa sustina cererea pentru acele bunuri si servicii care respecta mediul, sunt responsabile din punct de vedere social si inovatoare, pentru a le oferi autoritatilor contractante proceduri mai simple si mai flexibile si pentru a facilita accesul IMM‑urilor.
Care sunt urmatoarele etape?
La sfarsitul lui 2012, Comisia va face bilantul asupra gradului de implementare a prezentului plan de actiune si isi va prezenta programul pentru etapa urmatoare. Analiza va fi alimentata de un studiu economic de anvergura, ale carui rezultate vor permite identificarea niselor unde mai exista potential de crestere neexploatat si identificarea unor noi parghii de crestere, daca este cazul.
Comentarii articol (0)