ACCES GRATUIT
CE: Infiintarea Institutului European de Drept, primul pas in crearea unui spatiu european de justitie
Infiintarea Institutului European de Drept, o organizatie non-profit independenta, reprezinta o contributie importanta la obiectivul UE privind crearea unui spatiu european de justitie, apreciaza Viviane Reding, comisarul Uniunii Europene pentru justitie. Conform Comisiei Europene, Institutul European de Drept va ajuta la imbunatatirea coerentei juridice in Europa, oferind o consiliere practica responsabililor politici si autoritatilor.
Articolul continuă mai jos
„Infiintarea Institutului European de Drept constituie o etapa importanta in crearea unui spatiu european de drept, drepturi si justitie. Institutul poate aduce o valoare adaugata semnificativa cercetarii juridice europene, imbunatatind punerea in aplicare a legislatiei UE si contribuind la punerea acesteia in serviciul cetatenilor si intreprinderilor. Am convingerea ca Institutul European de Drept va reusi sa valorifice diversitatea de o mare bogatie a sistemelor juridice din Europa si va contribui la dezvoltarea unei culturi juridice europene”, a declarat Viviane Reding, vicepresedinte al Comisiei si comisar UE pentru justitie.
"Legislatia europeana exercita un impact profund asupra vietii de zi cu zi a cetatenilor, intreprinderilor si structurilor politice si juridice nationale din Europa. Cercetarea universitara si formarea judiciara sunt necesare pentru dezvoltarea si consolidarea in continuare a tuturor domeniilor din dreptul european, si anume a sectorului civil, penal sau administrativ", se arata in documentul de presa al Comisiei Europene.
Astfel, Institutul European de Drept, cu sediul la Viena, va contribui la analizarea dificultatilor intampinate de practicienii din domeniul dreptului, la identificarea unor solutii posibile care sa permita o mai buna punere in aplicare a legislatiei europene si la formularea unor propuneri pentru reforma legislatiei europene in toate domeniile sale. Acesta va constitui totodata un forum pentru schimburi de opinii si discutii adresat avocatilor, cadrelor universitare si practicienilor din domeniu.
Totodata, potrivit Comisiei Europene, institutul va oferi va oferi un forum pentru juristi - cadre universitare, judecatori, avocati si alti practicieni in domeniul dreptului – cu diverse traditii juridice care pot face obiectul discutiilor.
CE mai precizeaza in comunicat ca initiativa infiintarii unui Institut European de Drept se inspira din modelul American Law Institute, un organism neguvernamental care a jucat un rol decisiv in elaborarea Uniform Commercial Code, care faciliteaza vanzarile si alte tranzactii comerciale in cele 50 de state ale SUA.
Pagina oficiala a Institutului de Drept European poate fi consultata aici.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)