Desi, la nivel European, numarul tranzactiilor de fuziuni si achizitii incheiate in prima jumatate a lui 2011 a crescut cu 22% fata de perioada similara a anului trecut, piata de M&A din Romania a scazut cu 33%, fiind inregistrate doar 87 de astfel de tranzactii, releva ultimul raport DealWatch. De altfel, in primul semestru din 2011, valoarea tranzactiilor de M&A din Romania se ridica la 538 milioane de euro, reprezentand doar 0,57% din valoarea totala a tranzactiilor din Europa.
Astfel, conform datelor furnizate de Deal Watch, in Romania, in primele sase luni ale anului, au fost incheiate 87 de tranzactii M&A, in scadere fata de anul anterior cand s-au semnat 130 de tranzactii.
In acelasi timp, s-a redus si valoarea achizitiilor si fuziunilor din primul semestru al anului a scazut cu 39%, atingand aproximativ 538 de milioane de euro.
In acelasi timp, pentru aceasta perioada, valoarea totala a tranzactiilor M&A in Europa emergenta a crescut cu 77% fata de aceeasi perioada a anului anterior, la 94 de miliarde de euro.
Piata de M&A din Romania, caracterizata de tranzactii marunte
Piata de M&A din Romania a fost caracterizata, potrivit Deal Watch, de tranzactii cu valori mici, sub 20 de milioane de euro. O singura tranzactie a depasit valoarea de 50 de milioane de euro, comparativ cu patru astfel de tranzactii in aceeasi perioada a anului 2010. Pe de alta parte, la nivel European, valoarea celei mai semnificative tranzactii din regiune se ridica la 8,7 miliarde de euro, fiind reprezentata de preluarea Polyus Gold, cea mai mare companie de minerit aurifer din Rusia, de catre KazakhGold.
Cea mai semnificativa tranzactie: achizitia a 5% din BRD-Societe Generale
Astfel, in Romania, cea mai mare tranzactie din primele sase luni ale anului o reprezinta vanzarea pe Bursa de Valori Bucuresti a pachetului de 5% detinut de catre Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare la BRD-Groupe Societe Generale pentru 108 milioane de euro. Pachetul a fost achizitionat de fonduri de investitii internationale printre care si cel administrat de Artio Global.
O alta tranzactie semnificativa a reprezentat-o oferta de rascumparare initiata de A&D Pharma, cel mai mare grup farmaceutic din Romania, in cadrul procesului de delistare de pe Bursa din Londra. Grupul a platit circa 44 de milioane de euro pentru aproximativ 30,5% din actiuni. Pe locul trei in topul tranzactiilor s-a aflat achizitia de catre grupul austriac IMMOFINANZ a 70% din actiunile Adama pentru 42 de milioane de euro.
Totodata, in raportul Deal Watch se precizeaza ca scaderea consemnata pe piata de M&A a fost evidenta in toate sectoarele, insa cel mai accentuat declin a fost observat in Comert si Distributie, unde numai sapte tranzactii au fost incheiate, fata de 26 in prima jumatate a lui 2010.
Popovici Nitu si Asociatii si Merrill Lynch, pe primul loc la valoarea tranzactiilor asistate
In clasamentul consultantilor financiari din primul semestru al anului 2011, locul intai in functie de valoarea si numarul tranzactiilor asistate a fost ocupat de Merrill Lynch si respectiv Ernst & Young.
In ceea ce priveste consultantii juridici, pe primul loc s-au aflat Popovici Nitu & Asociatii dupa valorea trazactiilor asistate, si D&B David si Baias dupa numarul de tranzactii asistate.
Top 10 consultanti financiari dupa valoarea tranzactiilor
Top 10 consultanti financiari dupa numarul tranzactiilor
Top 10 consultanti juridici dupa valoarea tranzactiilor
Top 10 consultanti juridici dupa numarul tranzactiilor
Vanzarea unui pachet de actiuni la OMV Petrom, cea mai asteaptata tranzactie din semestrul II
Conform DealWatch, se anticipeaza o imbunatatire a pietei de M&A in Romania in a doua jumatate a anului, mai multe tranzactii semnificative fiind in stadiul de pregatire.
Printre privatizarile asteptate se numara vanzarea pachetului de 9,8% la OMV Petrom care ar putea aduce statului peste 600 de milioane de euro. Alte pachete minoritare de actiuni in companii din domeniul energetic vor fi de asemena vandute prin intermediul bursei.
Totodata, cu exceptia domeniului energetic, unde este de asteptat sa se inregistreze cele mai multe tranzactii in a doua parte a anului, sectoare precum cel al telecomunicatiilor si cel financiar ar putea avea de asemenea un rol semnificativ pentru piata de M&A, mai ales datorita masurilor de reorganizare asumate de companiile din acest domeniu.
Comentarii articol (0)