Procentul de prefinantare a proiectelor din fonduri europene a fost diminuat de la 30% la 10%, potrivit unui ordin al Ministerului Finantelor Publice, publicat recent in Monitorul Oficial. Totusi, in cazul unor proiecte majore, prefinantarea poate ajunge si la 20% din valoarea eligibila a acestora.
Ordinul MFP nr. 2.359/2011 pentru modificarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 64/2009 privind gestionarea financiara a instrumentelor structurale si utilizarea acestora pentru obiectivul convergenta, aprobate prin Ordinul MFP nr. 2.548/2009 a fost publicat in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 527, din 2011.
Potrivit noului Ordin MFP, cota de prefinantare a proiectelor din fonduri europene este de la
10% din valoarea eligibila a proiectului. Pana acum procentul de prefinantare era stabilit la 30% din valoarea eligibila a contractului/deciziei/ordinului de finantare incheiat/incheiate intre Autoritatea de management/organismul intermediar si beneficiar.
Diminuarea cotei de prefinantare vine dupa ce, in 2009, Guvernul a majorat acest procent de doua ori: de la 15% la 20% si de la 20% la 30%, afirmand ca masura va asigura o mai buna absorbtie a fondurilor comunitare si va aduce mai multi bani in economie din care sa fie platite lucrarile care se deruleaza din fonduri europene.
Totusi, noile reglementari formuleaza si exceptii. Astfel,
in cazul proiectelor majore, cota de prefinantare poate fi de 20%, in timp ce, pentru
proiectele care intra sub incidenta ajutorului de stat/de minimis, prefinantarea se poate acorda in
cota de maximum 35% din valoarea totala a finantarii, conform contractului/deciziei/ordinului de finantare.
Actul normativ stabileste ca prefinantarea se va acorda in
cel putin doua transe, insa in “in cazul proiectelor pentru care contractele/deciziile/ordinele de finantare prevad depunerea a cel mult doua cereri de rambursare, prefinantarea se poate acorda intr-o singura transa”. Si pentru proiectele care intra sub incidenta ajutorului de stat/de minimis, prefinantarea se poate acorda intr-o singura transa, conform Ordinului MFP recent publicat.
In plus, actul normativ mai stipuleaza ca
prima transa de prefinantare se acorda in cota de maximum 5% din valoarea eligibila a proiectului, iar urmatoarele transe de prefinantare pot fi acordate beneficiarului
numai dupa autorizarea cheltuielilor efectuate, in valoare de
minimum 60% din valoarea cumulata a transelor anterioare de prefinantare.
Pentru a beneficia de prefinantare, beneficiarii, altii decat cei finantati din bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale, trebuie, la fel ca pana acum, sa isi deschida un
cont dedicat exclusiv pentru primirea prefinantarii si efectuarea de cheltuieli aferente proiectelor, inclusiv acordarea de avansuri catre contractori si/sau transferul de sume catre parteneri, in cazul proiectelor implementate in parteneriat.
“In cazul in care contul mentionat este deschis la Trezoreria Statului, sumele primite ca prefinantare, aferente acelor tipuri de cheltuieli care nu pot fi efectuate din acest cont, potrivit reglementarilor in vigoare, pot fi transferate de catre beneficiari in conturi deschise la banci comerciale, cu conditia efectuarii cheltuielilor respective in termen de 3 zile lucratoare de la data efectuarii transferului”, mai precizeaza actul normativ.
Ordinul MFP nr. 2359/2011 mai stabileste ca suma reprezentand diferenta dintre dobanda acumulata in cont corespunzatoare sumelor de prefinantare ramase disponibile in cont si valoarea impozitelor aferente si a comisioanelor de gestionare a contului respectiv se raporteaza Autoritatii de management si se deduce de catre aceasta din sumele rambursate beneficiarilor, cel tarziu pana la plata finala inclusiv.
Ce noutati mai aduce Ordinul MFP
De asemenea, potrivit reglementarilor, firmele vor fi obligate sa restituie intreaga prefinantare contractata daca intr-un interval de cel mult patru luni nu transmit autoritatilor documentatia de rambursare.
Autoritatile de management au obligatia sa recupereze integral prefinantarile acordate in cazul proiectelor pentru care beneficiarii nu transmit nicio cerere de rambursare in termen de maximum patru luni de la primirea acestora.
In cazul proiectelor pentru care beneficiarii nu transmit in termen de maximum sase luni de la primirea primei transe de prefinantare cereri de rambursare in cuantum de minimum 20% din valoarea prefinantarii acordate, autoritatile de management au obligatia recuperarii prefinantarii neutilizate.
Puteti consulta in sectiunea de legislatie
Ordinul MFP nr. 2.359/2011.
Comentarii articol (7)