Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.
Art. I. - Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 262 din 19 aprilie 2007, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. La articolul 4, dupa alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu urmatorul cuprins:
„(11) Pentru efectuarea serviciului de transport public de persoane prin curse regulate, pe traseele dintre municipiul Bucuresti si localitatile judetului Ilfov, operatorii de transport care detin licentele respective pot utiliza si autobuze urbane, in conditiile in care Consiliul Judetean Ilfov stabileste astfel in licentele de traseu.”
2. La articolul 5, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(3) Transportul public local de persoane prin curse regulate speciale locale sau judetene se realizeaza de catre operatorii de transport rutier cu autobuze detinute in proprietate sau in baza unui contract de leasing pe baza de licente de traseu si caiete de sarcini elaborate si eliberate de primarie sau de consiliul judetean, dupa caz, in conditiile stabilite prin Norme.”
3. La articolul 14 alineatul (3), dupa litera a) se introduce o noua litera, litera a1), cu urmatorul cuprins:
„a1) autobuze urbane;”.
4. La articolul 16, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(3) Consiliile judetene sunt obligate sa infiinteze:
a) autoritati judetene de transport prin care sa asigure, sa organizeze, sa reglementeze, sa coordoneze si sa controleze prestarea serviciului de transport public de persoane prin servicii regulate, desfasurat intre localitatile judetului, inclusiv in cazul in care acestea au inființat o asociație de dezvoltare comunitara, precum si sa inființeze societați de transport public județean de persoane prin curse regulate necesare, daca acestea nu exista;
b) comisii paritare, din care vor face parte cate un reprezentant al consiliului județean si al agenției Autoritații Rutiere Romane - A.R.R. din judetul respectiv, prin care sa asigure propuneri de atribuire a serviciului de transport public de persoane prin servicii regulate si de atribuire a licentelor de traseu.”
5. La articolul 16, dupa alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu urmatorul cuprins:
„(6) Consiliul Județean Ilfov coordoneaza serviciul de transport public de persoane prin curse regulate, care se desfasoara intre municipiul Bucuresti si localitațile județului Ilfov, serviciu care se incadreaza in transportul public județean de persoane.”
6. La articolul 17 alineatul (1), dupa litera o) se introduce o noua litera, litera p), cu urmatorul cuprins:
„p) aproba atribuirea licențelor de traseu pentru efectuarea transportului public de persoane prin curse regulate sau a transportului public de persoane prin curse regulate speciale, dupa caz.”
7. La articolul 17, dupa alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu urmatorul cuprins:
„(4) Programul de transport public de persoane prin curse regulate intre județul Ilfov si municipiul Bucuresti, prelungit in conformitate cu prevederile art. II alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 27/2010 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, va fi preluat si gestionat de catre Consiliul Judetean Ilfov ca program judetean de transport, respectandu-se termenul de valabilitate al acestuia.”
8. La articolul 20 alineatul (2), litera d) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„d) participa la comisiile paritare pentru propuneri de atribuire a serviciului de transport public de persoane prin curse regulate si de atribuire a licențelor de traseu pentru transportul public de persoane prin curse regulate pe trasee județene, in conformitate cu prevederile prezentei legi;”.
9. La articolul 20 alineatul (2), litera f) se abroga.
10. La articolul 24, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 24. -(1) Serviciul de transport public local de persoane prin curse regulate, cu autovehicule sau nave, se realizeaza prin contract de delegare a gestiunii, pe baza autorizației de transport sau a licenței de transport, dupa caz, la care autoritatea de autorizare elibereaza, pentru fiecare mijloc de transport stabilit, cate o copie conforma a acestora, precum si contractele de atribuire in gestiune a serviciului, in conformitate cu conditiile de concesionare, prin licitatie, a serviciului.”
11. La articolul 37, alineatul (10) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(10) In cazul transportului public judetean de persoane realizat prin curse regulate, licentele de traseu se atribuie prin hotarare a consiliului judetean, pe baza propunerilor comisiei paritare formate din cate un reprezentant al consiliului judetean si al agentiei A.R.R. din judetul respectiv, si se emit/se elibereaza de catre agentia A.R.R. respectiva.”
12. La articolul 37, dupa alineatul (10) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu urmatorul cuprins:
„(11) In cazul transportului public judetean de persoane realizat prin curse regulate intre judetul Ilfov si municipiul Bucuresti, licentele de traseu se atribuie prin hotarare a Consiliului Judetean Ilfov, pe baza propunerilor comisiei paritare, si se emit de catre agentia A.R.R. din judetul Ilfov.”
Art. II. - In termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a prezentei legi, ministrul administratiei si internelor va modifica si va completa Ordinul ministrului internelor si reformei administrative nr. 353/2007 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007, in conformitate cu modificarile si completarile aduse prin prezenta lege.
Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (2) din Constitutia Romaniei, republicata.
PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR
ROBERTA ALMA ANASTASE
PRESEDINTELE SENATULUI
MIRCEA-DAN GEOANA
Bucuresti, 11 iulie 2011.
Nr. 163.
Comentarii articol (1)