ACCES GRATUIT
Romania a avut cea mai mica crestere din UE, in trimestrul al doilea din 2011
Uniunea Europeana a inregistrat o rata de crestere a PIB-ului de 1,7% in trimestrul al doilea din anul 2011 fata de aceeasi perioada a anului 2010, in timp ce rata de crestere pentru Romania a fost de 0,3% - cea mai mica din UE, potrivit unei statistici Eurostat, prezentata de Departamentul pentru Afaceri Europene.
Articolul continuă mai jos
Conform DAE,
procentul Romaniei reprezinta cea mai mica rata de crestere economica anuala din UE, daca nu este luata in considerare si cresterea negativa a Portugaliei, de -0,9%.
In acelasi timp,
cresteri reduse au mai inregistrat Marea Britanie (0,7%), Spania (0,7%) si Italia (0,8%). Pe de alta parte, cresterile cele mai mari au fost in Estonia (8,4%), Lituania (5,9%), Letonia (5,7%), Suedia (5,3%) si Austria (4,1%).
De asemenea,
principalele economii partenere ale UE, Statele Unite si Japonia au inregistrat, in aceeasi perioada, rate de crestere de 1,6%, respectiv 0,9%.
Totodata, in ceea ce priveste evolutia trimestriala a PIB,
rata de crestere economica a UE in trimestrul doi al anului 2011, fata de trimestrul precedent, a fost de 0,2%, acelasi procent fiind valabil, in cazul Romaniei, Cehiei, Marii Britanii si Lituaniei si Spaniei. Rate de crestere trimestriala mai reduse s-au inregistrat in Olanda, Germania si Bulgaria (0,1%). Au existat, de asemenea, si stagnari in Franta, Ungaria si Portugalia. Cele mai mari cresteri trimestriale in perioada amintita au fost in Letonia (2,2%), Estonia (1,8%), Finlanda (1,2%), Suedia si Austria (ambele 1%).
La nivelul statelor partenere rata trimestriala de crestere a PIB pentru perioada amintita a fost de 0,3% pentru Statele Unite si -0,3% pentru Japonia.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Conform legislației în vigoare, este strict interzisă copierea, reproducerea, redistribuirea, republicarea sau orice altă formă de reutilizare a acestui conținut, integral sau parțial, fără consimțământul scris al avocatnet.ro. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală.
Comentarii articol (0)