Din institutiile de credit selectate in cadrul programului "Mihail Kogalniceanu pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii" va face parte si Unicredit Tiriac Bank, informeaza un comunicat de presa al Agentiei pentru Implementarea Proiectelor si Programelor pentru IMM-uri. Programul, prin care se acorda subventionarea partiala a dobanzii unui credit contractat de la o banca si acordarea unei garantii guvernamentale pentru respectivul credit, va incepe din 9 septembrie.
Astfel, bancile selectate in cadrul programului „
Mihail Kogalniceanu pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii” sunt:
• Alpha Bank
• Banca Comerciala Carpatica
• Banca Transilvania
• Bancpost
• BRD Groupe Societe Generale
• CEC BANK
• Garanti Bank
• OTP Bank Romania S.A.
• Pro Credit Bank
• Unicredit Tiriac Bank
“Am stabilit graficul de implementare a programului Kogalniceanu si,
in 9 septembrie 2011, intreprinderile mici si mijlocii pot sa acceseze, pentru a se inscrie in acest program, pe site, astfel incat sa poata obtine sprijinul statului la acordarea de subventie la dobanda si de garantare a creditului pe care il pot lua prin intermediul acestui program”, a precizat recent premierul Emil Boc.
De asemenea, potrivit sefului Executivului, la rectificarea bugetara au fost acordate fonduri de 24 milioane de lei pentru subventionareala dobanzilor intreprinderilor mici si mijlocii. Astfel, exista
un plafon de 400 de milioane de lei pentru acordarea de garantii in cadrul programului Kogalniceanu.
Programul Kogalniceanu, aprobat prin OUG nr. 60/2011, are scopul de a sustine mediul de afaceri si de a crea noi locuri de munca, potrivit unei proceduri transparente, asemanatoare celei utilizate in programul guvernamental privind sustinerea tinerilor intreprinzatori.
Programul Kogalniceanu se axeaza pe doua componente:
• Subventionarea a maximum 70% din rata dobanzii aferente creditului pe care un IMM doreste sa il acceseze, dar nu mai mult de 6,5% pe an;
• Acordarea de garantii, de catre Fondul national de garantare, in numele si in contul statului, pentru maximum 80% din valoarea creditului pe care il ia o intreprindere mica si mijlocie, fara ca garantia sa poata depasi 100.000 de lei.
Conditiile de indeplinit pentru accesarea acestui program sunt:
• societatea comerciala sa aiba minim doi ani de functionare,sa nu fie in procedura de insolventa;
• sa prezinte garantii colaterale de pana la 40%, celelalte de 60% fiind asigurate prin garantii de stat;
• sa nu fie in dificultate conform directivelor europene;
• sa nu fie emisa o decizie de recuperare a ajutorului de stat;
• sa nu se afle in litigiu cu Ministerul de Finante sau cu Ministerul Economiei sau cu institutia de credit unde doreste sa ia un credit;
• sa nu figureze cu credite restante in centrala riscurilor bancare;
• sa nu figureze cu incidente majore cu cecuri si bilete la ordin in centrala incidentelor de plati.
Potrivit actului normativ, sumele trase din linia de credit pot fi utilizate numai pentru:
• cheltuieli privind aprovizionarea, productia, desfacerea;
• cheltuieli privind executarea de lucrari si/sau prestarea de servicii;
• cheltuieli privind constituirea, prelucrarea, valorificarea stocurilor;
• alte tipuri de cheltuieli necesare desfasurarii activitatii curente;
• cheltuieli cu salariile si alte cheltuieli asimilate;
• plata impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat;
• alte costuri de operare.
Ordonanta stabileste si domeniile care nu sunt eligibile pentru a fi selectate in cadrul programului de sprijin al IMM-urilor.
Atentie! Nu pot accesa acest program intreprinderile mici si mijlocii din urmatoarele sectoare de activitate:
• intermedieri financiare si asigurari;
• tranzactii imobiliare;
• activitati de jocuri de noroc si pariuri;
• productie sau comercializare de armament, munitii, explozibili, tutun, alcool, produse energetice definite potrivit Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, substante aflate sub control national, plante, substante si preparate stupefiante si psihotrope;
• activitati de inchiriere si leasing;
• activitati de investigare si protectie;
• activitatile excluse de normele europene, pentru care nu se poate acorda ajutor de minimis in conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.998/2006 al Comisiei din 15 decembrie 2006 privind aplicarea art. 87 si 88 din Tratat ajutoarelor de minimis, publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 379 din 28 decembrie 2006.
Comentarii articol (0)