Articolul 114 din Codul Rutier prezinta, la alineatul 1, toate infractiunile pentru care legea prevede anularea permisului de conducere.
Potrivit prevederilor, anularea permisului de conducere se dispune daca titularul a fost condamnat, printr-o hotarare judecatoreasca definitiva, pentru o infractiune care a avut ca rezultat uciderea sau vatamarea corporala a unei persoane, savarsita ca urmare a incalcarii regulilor de circulatie.
De asemenea, permisul de conducere este anulat daca a fost obtinut cu incalcarea normelor legale sau daca a fost obtinut in perioada in care titularul era cercetat sau judecat intr-un proces penal pentru savarsirea unei infractiuni de ordin rutier.
Anularea permisului auto este dispusa si in cazul in care un sofer pune in circulatie sau conduce un autoturism neinmatriculat ori cu un numar de inmatriculare fals.
Art. 114 mai stabileste ca unui conducator auto ii poate fi anulat permisul de conducere si daca paraseste locul unui accident de circulatie in urma caruia a rezultat uciderea sau ranirea unei persoane. Aceeasi sanctiune intervine si daca soferul implicat intr-un accident soldat cu victime modifica sau sterge urmele accidentului.
Anularea permisului poate fi dispusa si pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, daca soferul are o imbibatie alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur in sange.
In plus, permisul poate fi anulat si daca titularul sau conduce un vehicul necorespunzator categoriei pentru care detine permis.
Celelalte infractiuni pentru care se dispune anularea permisului auto sunt:
- Conducerea unui vehicul, desi titularului i-a fost suspendat dreptul de a conduce;
- Participarea la sau organizarea de curse neautorizate de masini sau de animale, desfasurate pe drumurile publice;
- Titularul permisului refuza, se impotriveste sau se sustrage de la recoltarea probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei sau a starii de intoxicatie cauzata de consumul de stupefiante ori medicamente cu efecte similare;
- Titularul permisului consuma, dupa producerea unui accident cu victime si inainte de recoltarea probelor biologice, alcool, substante stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora.
Trebuie sa stiti ca, in oricare dintre situatiile descrise anterior, anularea permisului se dispune doar dupa ce instanta de judecata a emis o hotarare definitiva si irevocabila pentru constatarea infractiunii si condamnarea titularului.
Atentie! Permisul de conducere aste anulat si in situatia in care titularul acestuia decedeaza.
Avocatnet.ro si Porsche Inter Auto au lansat sectiunea Ghid Auto, care poate fi vizitata aici.
Comentarii articol (40)