Sistemul simplificat de contabilitate a fost aprobat prin Ordinul Ministerului Finantelor Publice nr. 2239/2011, care stabileste ca firmele care in exercitiul financiar precedent au inregistrat cifra de afaceri neta sub echivalentul in lei al sumei de 35.000 euro si totalul activelor sub echivalentul in lei al sumei de 35.000 euro sa poata opta pentru un sistem simplificat de contabilitate. Ceea ce inseamna ca societatile care indeplinesc cumulativ aceste doua criterii de marime vor intocmi situatii financiare anuale simplificate care cuprind:
- bilant simplificat (cod 10),
- cont de profit si pierdere simplificat (cod 20).
- note explicative
Acestea vor fi insotite de formularul "Date informative" (cod 30) si formularul "Situatia activelor imobilizate" (cod 40).
Potrivit prevederilor emise de Finante in Ordinul MFP nr. 40/2013, situatiile financiare anuale simplificate se intocmesc in lei si trebuie insotite si de o declaratie scrisa de asumare a raspunderii persoanei pentru intocmirea acestora in conformitate cu sistemul simplificat de contabilitate.
In plus, "situatiile financiare anuale simplificate vor fi insotite de raportul administratorilor la a carui elaborare se aplica prevederile Sectiunii 10 <<Continutul raportului administratorilor>> din Reglementarile contabile conforme cu Directiva a patra a Comunitatilor Economice Europene, parte componenta a Reglementarilor contabile aprobate prin Ordinul ministrului finantelor publice nr. 3.055/2009", se mai arata in actul normativ mentionat.
De asemenea, situatiile simplificate trebuie semnate atat de catre persoanele care organizeaza si conduc contabilitatea entitatilor, cat si de administratorul sau persoana care gestioneaza entitatea.
Atentie! Conform precizarilor MFP, incadrarea in criteriile de marime se efectueaza pe baza indicatorilor determinati din situatiile financiare anuale, respectiv a balantei de verificare, incheiate la finele exercitiului financiar precedent, utilizandu-se cursul de schimb valutar comunicat Banca Nationala a Romaniei, valabil la data incheierii aceluiasi exercitiu financiar.
Actul normativ publicat de MFP mentioneaza ca sistemul simplificat de contabilitate este optional, astfel incat entitatile care indeplinesc criteriile de marime necesare, insa nu opteaza pentru aplicarea sistemului simplificat, vor depune situatiile financiare conform Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finantelor publice nr. 3.055/2009.
De asemenea, MFP stabileste ca entitatile nou-infiintate pot intocmi pentru primul exercitiu financiar de raportare situatii financiare anuale prescurtate sau situatii financiare anuale cu 5 componente, reglementare care exista si pana acum.
"Pentru al doilea exercitiu financiar de raportare, aceste entitati analizeaza indicatorii determinati din situatiile financiare anuale ale exercitiului financiar precedent si indicatorii determinati pe baza datelor din contabilitate si a balantei de verificare incheiate la sfarsitul exercitiului financiar curent, intocmind situatii financiare anuale in functie de criteriile de marime inregistrate", puncteaza Ordinul MFP nr. 40/2013.
Cine nu poate opta pentru sistemul simplificat de contabilitate?
Ordinul MFP 2.239/2011 stabileste ca nu pot opta pentru aplicarea sistemului simplificat de contabilitate persoanele juridice ale caror valori mobiliare sunt admise la tranzactionare pe o piata reglementata.
In aceasta categorie a entitatior care nu pot aplica sistemul simplificat intra si persoanele juridice care apartin unui grup de societati si intra in perimetrul de consolidare al unei societati-mama cu sediul in Romania, care are obligatia de a intocmi situatii financiare anuale consolidate conform prevederilor legale in vigoare.
De asemenea, nu pot aplica sistemul simplificat nici societatile/companiile nationale, societatile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, regiile autonome, institutele nationale de cercetare-dezvoltare, societatile cooperatiste.
Mai mult, nici persoanele juridice a caror activitate este reglementata si supravegheata de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private si nici cele a caror activitate este reglementata de Banca Nationala a Romaniei nu pot aplica acest sistem simplificat. Prevederea este valabila si pentru subunitatile fara personalitate juridica din Romania care apartin persoanelor juridice cu sediul in strainatate, precum si pentru subunitatile din strainatate ale persoanelor juridice din Romania a caror activitate este reglementata si supravegheata de institutiile mentionate anterior.
In ceea ce priveste persoanele juridice nou-infiintate, trebuie sa stiti ca acestea pot opta in primul exercitiu financiar, fie pentru aplicarea sistemului simplificat de contabilitate, fie pentru aplicarea Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul MFP nr. 3.055/2009.
Daca au ales sistemul simplificat de contabilitate, iar, in al doilea exercitiu financiar de raportare, aceste firme inceteaza sa indeplineasca criteriile de marime necesare pentru a aplica sistemul simplificat, ele sunt obligate sa aplice Reglementarile contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul MFP nr. 3.055/2009.