Aproape trei sferturi din europeni continua sa considere coruptia drept o problema grava si sunt de parere ca ea este prezenta la toate nivelurile de guvernare, arata un studiu efectuat de Comisia Europeana. In plus, 8% dintre respondenti afirma ca li s-a cerut sau sugerat sa dea mita in ultimul an.
„Observam cu dezamagire ca rezultatele concrete in ceea ce priveste lupta impotriva coruptiei in Uniunea Europeana raman nesatisfacatoare. De cate ori nu am spus ca a venit timpul sa actionam? Cetatenii europeni se asteapta la masuri decisive din partea guvernelor nationale. Ar cam fi timpul ca acestea sa fie adoptate”, a declarat Cecilia Malmström, comisarul european pentru afaceri interne.
Conform unui eurobarometru,
coruptia continua sa fie una dintre cele mai mari provocari cu care se confrunta Europa. Prezenta sub forme si in domenii care difera de la un stat membru la altul, coruptia afecteaza intreaga UE, printre efecte numarandu-se reducerea investitiilor, blocarea functionarii corecte a pietei interne si impactul negativ asupra finantelor publice.
CE estimeaza ca
fenomenul coruptiei costa economia UE aproximativ 120 de miliarde de euro pe an.
„Coruptia este o boala care distruge o tara din interior, subminand increderea in institutiile democratice, erodand responsabilitatea conducerii politice si facand jocul gruparilor de criminalitate organizata. Coruptia nu poate fi combatuta cu succes decat daca exista vointa si angajament la toate nivelurile de guvernare si de decizie”, mai spune comisarul Malmström.
In iunie anul trecut, Comisia Europeana a adoptat
un pachet anticoruptie, prin care se solicita ca fenomenul coruptiei sa beneficieze de o atentie sporita in toate politicile relevante.
De asemenea, a fost instituit un mecanism specific al UE de monitorizare si de evaluare, si anume un raport anticoruptie al UE, in care va fi prezentata in mod clar situatia eforturilor intreprinse in toate cele 27 de state membre ale UE pentru combaterea coruptiei. Primul raport este prevazut pentru 2013.
In curand, Comisia va prezenta o serie de propuneri legislative privind, in special, confiscarea bunurilor obtinute din infractiuni, reforma normelor aplicabile in materie de achizitii publice, realizarea unor statistici mai avansate privind activitatea infractionala si consolidarea politicii antifrauda la nivel european.
Sondajul Eurobarometru a fost realizat in cele 27 de state membre ale UE in septembrie 2011.
Principalele
constatari sunt urmatoarele:
• majoritatea europenilor (74%) considera coruptia ca fiind o problema majora in tara lor. Aproape jumatate dintre europeni (47%) cred ca nivelul coruptiei din tara lor a crescut in ultimii trei ani;
• majoritatea europenilor considera ca institutiile locale (76%), regionale (75%) si nationale (79%) sunt atinse de coruptie;
• europenii considera ca mita si abuzul de putere sunt fenomene intalnite in toate sferele serviciilor publice. Cel mai probabil sa fie implicati in astfel de activitati sunt politicienii nationali (57%) si functionarii responsabili de atribuirea contractelor in cadrul licitatiilor publice (47 %);
• in opinia a 40 % dintre europeni, o relatie prea stransa intre mediul de afaceri si politica contribuie la coruptie. Printre factorii care contribuie la coruptie se numara lipsa de actiune din partea politicienilor (36%) si lipsa de transparenta in modul in care sunt cheltuite fondurile publice (33%). Cea mai mare parte (68 %) nu considera ca exista un grad suficient de transparenta si de control in ceea ce priveste finantarea partidelor politice;
• majoritatea europenilor (70%) sunt de parere ca fenomenul coruptiei este inevitabil si ca a existat dintotdeauna. Doi din trei europeni (67%) considera coruptia ca facand parte din cultura de afaceri a tarii lor;
• majoritatea europenilor (67%) considera ca nu sunt afectati personal de coruptie in viata lor de zi cu zi. Doar o mica parte (29%) afirma ca sunt afectati personal. Numarul europenilor carora li s-a cerut sau sugerat sa dea mita in cursul anului trecut este chiar mai mic (8%);
• confruntati cu un caz de coruptie, europenii inclina cel mai mult sa aiba incredere in politie (42%) si in sistemul judiciar (41%) si cel mai putin in reprezentantii politici (6%), pentru gasirea unei solutii.
Comentarii articol (4)