ACCES GRATUIT
Legea lustratiei, adoptata marti de Camera Deputatilor
Legea lustratiei a fost adoptata, marti, de Camera Deputatilor, in calitate de camera decizionala, transmite agentia de presa Mediafax. Legea interzice unor categorii de persoane care au fost platite de regimul comunist sa mai ocupe anumite functii publice si sa candideze la ele, pe o perioada de 5 ani.
Articolul continuă mai jos
Potrivit Mediafax, proiectul de lege a fost adoptat de Camera Deputatilor, in absenta opozitiei, cu 167 de voturi "pentru" si 4 abtineri.
Proiectul de lege prevede, printre altele, ca vor fi lustrate
persoanele care au avut
functii politice de conducere retribuite de PCR, in aparatul central, regional, raional, al Partidului Muncitoresc Roman, membrii si membrii supleanti ai Comitetului central al PCR, membri ai Consiliului de stat, de ministri, directorii de editura.
Aceste persoane nu vor mai avea dreptul sa candideze la anumite functii publice, cum ar fi cea de senator, deputat, ministru, membru al Parlamentului European, consilier local sau judetean, presedinte al Consiliului Judetean sau secretar de stat.
Comisiile parlamentare au intocmit, marti dimineata, raportul la proiectul de lege, aceasta intrand in regim de urgenta in dezbaterea plenului.
Comisiile juridica si pentru drepturile omului au adoptat mai multe modificari la Legea lustratiei, acestea definind mai clar persoanele care au facut parte din regimul represiv comunist, pentru a se pune de acord cu Decizia Curtii Constitutionale, care in 2010 a constatat neconstitutionalitatea unor articole din forma veche a acestei legi.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (43)