Potrivit unui comunicat de presa al Guvernului, ordonanta de urgenta aprobata marti de Executiv aduce proceduri simplificate legate de mediul in care actioneaza societatile comerciale, preluand o serie de directive europene pentru care Romania se afla in risc de procedura de infringement (incalcarea dreptului comunitar).
Purtatorul de cuvant al Guvernului a explicat ca prin actul normativ aprobat marti sunt reduse, in anumite conditii, obligatiile de raportare catre actionari si asociati, in cadrul operatiunilor de fuziune/divizare.
De asemenea, sunt simplificate formalitatile de informare a actionarilor, precum si formalitatile de publicitate legate de constituirea si modificarea actelor constitutive si se propune folosirea paginii proprii de internet a societatii, in locul publicitatii prin Monitorul Oficial.
Comentarii articol (9)