OUG nr. 2/2012, care modifica Legea societatilor comerciale, a fost publicata in Monitorul Oficial, nr. 143, din 2 martie 2012.
Purtatorul de cuvant al Executivului, Dan Suciu, declara la finalul sedintei de Guvern in care s-a aprobat acest act normativ, ca modificarile legislative vor simplifica procedurile de fuziune sau divizare a societatilor comerciale.
Potrivit unui comunicat de presa remis de Guvern, aceasta ordonanta transpune in legislatia autohtona o serie de directive europene pentru care Romania se afla in risc de procedura de infringement (incalcarea dreptului comunitar).
Noi reglementari in ceea ce priveste retragerea asociatilor sau actionarilor din societati
Legea societatilor comerciale (Legea nr. 31/1990) prevede ca asociatul in societatea cu raspundere limitata, in societatea in nume colectiv sau in comandita simpla se poate retrage din societate:
a) in cazurile prevazute in actul constitutiv;
b) cu acordul tuturor celorlalti asociati;
c) in lipsa unor prevederi in actul constitutiv sau cand nu se realizeaza acordul unanim asociatul se poate retrage pentru motive temeinice, in baza unei hotarari a tribunalului, supusa numai recursului, in termen de 15 zile de la comunicare.
OUG nr.2/2012 completeaza aceste prevederi si stabileste ca, in situatiile de la punctele a) si b), dreptul de retragere poate fi exercitat in termen de 30 de zile de la data publicarii hotararii adunarii generale a asociatilor in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a.
In plus, Legea 31/1990 mai prevede ca drepturile asociatului retras, cuvenite pentru partile sale sociale, se stabilesc prin acordul asociatilor ori de un expert desemnat de acestia sau, in caz de neintelegere, de tribunal. Prevederea nu s-a modificat, insa a fost completata, OUG nr.2/2012 precizand ca toate costurile de evaluare vor fi suportate de catre societate.
De asemenea, tot in privinta dreptului de retragere, OUG nr. 2/2012 introduce posibilitatea ca actionarii care nu sunt in favoarea fuziunii/divizarii sa isi poata exercita dreptul de retragere in termen de 30 de zile de la data publicarii proiectului de fuziune/divizare. Aceasta posibilitate se aplica, insa, numai fuziunilor prin absorbtie sau diviziunilor care nu trebuie aprobate de catre adunarea generala a asociatilor, in cazuri limitate, precizate expres in OUG nr. 2/2012, la punctul 17.
Publicitatea se poate face si pe pagina web a companiei
Potrivit Legii societatilor comerciale, proiectul unei fuziuni sau divizari, semnat de reprezentantii societatilor participante si vizat de judecatorul delegat, trebuie publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, pe cheltuiala partilor.
Noile reglementari ofera si o alternativa la aceasta procedura. Astfel, in cazul in care detine o pagina proprie web, societatea poate inlocui publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei a proiectului fuziunii/divizarii cu publicitatea efectuata prin intermediul propriei pagini web.
In cazul in care opteaza pentru publicitatea prin propria pagina de internet, societatea este obligata, conform regulilor nou-introduse, sa asigure conditiile tehnice pentru afisarea continua si neintrerupta si cu titlu gratuit a documentelor prevazute de lege (pe langa proiectul de fuziune sau divizare, printre aceste documente se numara raportul intocmit de catre organele de situatiile financiare anuale si rapoartele de gestiune pentru ultimele 3 exercitii financiare ale societatilor care iau parte la fuziune sau la divizare, raportul cenzorilor sau raportul auditorului financiar).
Afisarea documentelor trebuie facuta pe o perioada continua de cel putin o luna inaintea adunarii generale extraordinare care urmeaza sa decida cu privire la fuziune/divizare, perioada care se incheie nu mai devreme de finalul adunarii generale respective.
In plus, societatea are sarcina de a dovedi continuitatea publicitatii si de a asigura securitatea propriei pagini web si autenticitatea documentelor afisate.
Noile prevederi introduse in Legea societatilor comerciale mai stabilesc si ca, daca publicitatea este efectuata pe pagina de internet a societatii, oficiul registrului comertului unde este inmatriculata societatea va publica, cu titlu gratuit, pe propria sa pagina web, proiectul de fuziune sau divizare.
Mai mult decat atat, daca societatea alege sa publice pe internet toate documentele precizate, "scapa" de obligatia de a mai pune la dispozitia actionarilor la sediul sau social aceste documente sau de a le trimite actionarilor copii ale acestora.
Majorarea capitalului social, necesara la fuziune sau diviziune nu mai trebuie parafata de un expert, in anumite conditii
Legea societatilor comerciale prevede ca la societatile pe actiuni, dupa majorarea capitalului social prin aporturi in natura, este nevoie de raportul unor experti care sa evalueze respectivele aporturi.
In schimb, prin modificarile aduse de OUG nr. 2/2012, se stabileste ca acest raport nu mai este necesar, in cazul in care majorarea capitalului social este efectuata pentru realizarea unei fuziuni sau divizari si pentru efectuarea a platilor in numerar catre actionarii/asociatii societatii comerciale absorbite sau divizate. Conditia impusa de ordonanta de urgenta este, insa, ca proiectul de fuziune sau divizare a fost supus examinarii unui expert independent.