Regulile privind corectarea facturilor fiscale sunt prevazute la art. 159 din Codul Fiscal, acesta stabilind cum pot fi corectate informatiile inscrise in facturi in cazul personelor inregistrate in scopuri TVA.
Cea mai simpla situatie este cea in care factura nu a fost transmisa la beneficiar. In acest caz, factura se anuleaza pur si simplu si se emite un nou document cu informatiile corecte.
Totusi, daca factura a fost trimisa beneficiarului, exista doua moduri prin care se pot corecta informatiile pe care aceasta le contine.
O prima varianta este aceea in care se emite o noua factura care sa cuprinda atat informatiile din documentul initial, numarul si data documentului corectat, valorile cu semnul minus, cat si informatiile si valorile corecte.
Cea de-a doua posibilitate pentru a corecta o factura transmisa beneficiarului este aceea de a emite un nou document continand informatiile si valorile corecte, iar concomitent sa se emita un document cu valorile cu semnul minus in care se inscriu numarul si data facturii corectate.
In situatia in care baza de impozitare a TVA se ajusteaza, Normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal stabilesc ca furnizorii/prestatorii trebuie sa emita si sa transmita beneficiarului facturi cu valorile inscrise cu semnul minus cand baza de impozitare se reduce sau, dupa caz, fara semnul minus, daca baza de impozitare se majoreaza.
Exceptie face doar situatia in care contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate nu se poate incasa din cauza falimentului beneficiarului.
De asemenea, Normele metodologice mai prevad ca, daca o persoana impozabila a emis facturi aplicand regimul de taxare si ulterior intra in posesia documentelor justificative care ii dau dreptul la aplicarea unei scutiri de TVA prevazute la art. 143, 144 sau 1441 din Codul Fiscal, aceasta poate corecta facturile emise aplicand regimul de scutire corespunzator operatiunilor realizate.
Cand se reduce baza de impozitare a TVA
Potrivit art. 138 din Codul Fiscal, baza de impozitare a TVA se poate reduce daca a fost emisa o factura si, ulterior, operatiunea este anulata total sau partial, inainte de livrarea bunurilor sau de prestarea serviciilor.
De asemenea, baza de impozitare a TVA poate fi ajustata si in cazul refuzurilor totale sau partiale privind cantitatea, calitatea ori preturile bunurilor livrate sau ale serviciilor prestate, precum si in cazul anularii totale ori partiale a contractului pentru livrarea sau prestarea in cauza, ca urmare a unui acord scris intre parti sau ca urmare a unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile sau in urma unui arbitraj.
Nu in ultimul rand, baza TVA poate fi ajustata in cazul in care contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate nu se poate incasa pentru ca beneficiarul se afla in faliment. Ajustarea este permisa incepand cu data pronuntarii hotararii judecatoresti de inchidere a procedurii prevazute de Legea insolventei, hotarare ramasa definitiva si irevocabila.
Normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal prevad ca, in aceasta situatie, ajustarea este permisa numai daca data declararii falimentului beneficiarilor a intervenit dupa 1 ianuarie 2004, inclusiv pentru facturile emise inainte de aceasta data, daca contravaloarea bunurilor livrate/serviciilor prestate ori TVA aferenta consemnata in aceste facturi nu se poate incasa din cauza falimentului beneficiarului.
Alte situatii in care ajusteaza baza TVA sunt:
- cazul in care rabaturile, remizele, risturnele si celelalte reduceri de pret sunt acordate dupa livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor;
- cazul in care cumparatorii returneaza ambalajele in care s-a expediat marfa, pentru ambalajele care circula prin facturare.
Normele metologice mai precizeaza ca toate aceste prevederi se aplica si pentru livrarile intracomunitare.
Potrivit Normelor metodologice, in situatiile in care este permisa reducerea bazei TVA, furnizorii de bunuri si/sau prestatorii de servicii isi ajusteaza baza impozabila a TVA dupa efectuarea sau dupa facturarea livrarii ori a prestarii, chiar daca livrarea/prestarea nu a fost efectuata, dar evenimentele mentionate intervin ulterior facturarii si inregistrarii taxei in evidentele persoanei impozabile.
Furnizorii/prestatorii trebuie sa emita facturi cu valorile inscrise cu semnul minus cand baza de impozitare se reduce sau, dupa caz, fara semnul minus, daca baza de impozitare se majoreaza, care vor fi transmise si beneficiarului.
Corectarea facturilor si inspectia fiscala
Art. 159 din Codul Fiscal mai stabileste ca persoanele impozabile pot emite facturi de corectie catre beneficiari daca, in urma unui control fiscal, au fost constatate erori in ceea ce priveste stabilirea corecta a taxei colectate. Pe facturile emise se va face mentiunea ca sunt emise dupa control si vor fi inscrise intr-o rubrica separata in decontul de taxa. Beneficiarii au drept de deducere a taxei inscrise in aceste facturi in limitele si in conditiile stabilite la art. 145 - 1471 din Codul Fiscal.
Potrivit Normelor metodologice de aplicare a Codului Fiscal, organele de inspectie fiscala vor permite deducerea TVA in cazul in care facturile controlate aferente achizitiilor nu contin toate informatiile obligatorii mentionate mai sus sau contin informatii incorecte, daca, pe perioada desfasurarii inspectiei fiscale la beneficiar, documentele respective vor fi corectate de furnizor sau prestator.
Totusi, trebuie sa retineti ca furnizorul/prestatorul are dreptul sa corecteze, dintre informatiile pe care o factura trebuie sa le contina in mod obligatoriu, doar pe acelea care nu modifica baza de impozitare si/sau taxa aferenta operatiunilor ori nu modifica regimul fiscal al operatiunii facturate initial, chiar daca a fost supus unei inspectii fiscale.
“Aceasta factura va fi atasata facturii initiale, fara sa genereze inregistrari in decontul de taxa al perioadei fiscale in care se opereaza corectia, nici la furnizor/prestator, nici la beneficiar”, mai prevad Normele metodologice.
Comentarii articol (3)