Decizia de Inadmisibilitate Pronuntata de CEDO in cauza Dumitrascu Împotriva Romaniei si Turciei

În fapt, la 12 mai 1998, Tribunalul Constanta a pronuntat o hotarâre prin care a dispus plata a 30 000 dolari de catre un cetatean turc, în favoarea reclamantului, pentru prejudiciul cauzat prin decesul mamei reclamantului într-un accident de masina provocat de catre pârât. Hotarârea a ramas definitiva si irevocabila la data de 7 iunie 2002. În baza Conventiei bilaterale privind asistenta juridica în materie civila si penala între România si Turcia, pârâtul a fost notificat în vederea executarii hotarârii pronuntate de catre instantele române. În 1999, cererea de executare silita formulata de catre reclamant a fost admisa de catre judecatoria Constanta, cerere transmisa de catre Ministerul Justitiei din România catre Ministerul Justitiei turc la data de 20 ianuarie 1999. Numeroase alte solicitari privind executarea acestei hotarâri au fost transmise de catre Ministerul Justitiei catre autoritatile de la Ankara. În 2002, reclamantul a fost informat de catre autoritatile române ca, în conformitate cu raspunsul autoritatilor române, partea interesata de executare trebuie sa se adreseze direct instantei de executare din Turcia, pentru a obtine executarea unei hotarâri pronuntate în România.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului s-a pronuntat cu privire la respectarea de catre cele doua state a articolului 6 din Conventie, sub aspectul neexecutarii unei hotarâri judecatoresti definitive. Astfel, în ceea ce priveste statul român, Curtea a constatat ca în conformitate cu conventia bilaterala mai sus-mentionata, singurele autoritati carora le revenea obligatia de executare erau cele turcesti si ca reclamantul a fost constant informat de catre autoritatile române cu privire la cerinta de a se adresa direct instantei de executare din Turcia. Din acest punct de vedere, capatul de cerere formulat de catre reclamant împotriva României este respins ca inadmisibil, datorita exceptiei ratione materiae.

Având în vedere ca reclamantul nu a formulat o cerere de exequatur catre autoritatile judiciare turcesti si ca nu a prezentat nici o justificare pentru lipsa acestei demers, capatul de cerere împotriva autoritatilor turcesti a fost respins ca inadmisibil, datorita neepuizarii cailor de recurs interne.

Restul capetelor de cerere (întemeiate pe articolele 1, 5, 8, 18, 53 împotriva României si 14, 17, 18, 53 împotriva Turciei) împotriva Turciei au respinse ca vadit neîntemeiate.