ACCES GRATUIT
Strategia Nationala Anticoruptie 2012 - 2015, adoptata de Guvern
Guvernul a adoptat, in sedinta de marti, Strategia Nationala Anticoruptie 2012 - 2015, document care are ca premise stabilitatea cadrului legislativ si institutional anticoruptie, precum si alocarea resurselor adecvate pentru buna functionare a acestor institutii, a anuntat, la finalul sedintei Executivului, ministrul Justitiei, Catalin Predoiu.
Articolul continuă mai jos
Una dintre particularitatile acestei strategii este concentrarea pe preventie si educatie. Unul dintre obiectivele Strategiei este protectia mecanismelor prin care sunt semnalate cazuri de coruptie sau posibile cazuri de coruptie, inainte ca acestea sa se intample. Diferenta dintre aceasta strategie si cele anterioare, consta in caracterul comprehensiv, integrat si cel de generalitate, a explicat Catalin Predoiu.
„Preventia presupune o educatie a angajatilor din sistemul public, o constientizare a caracterului nociv al coruptiei, atat pentru institutie si societate, cat si pentru propria persoana care savarseste fapte de coruptie. Cu alte cuvinte, este o mutatie calitativa in politicile si actiunea anticoruptie: trecem de la simpla depistare, respectiv investigare, pedepsire a faptelor de coruptie, la un efort mai larg de prevenire si de educatie a angajatilor din institutiile publice, in sensul respingerii faptelor de coruptie”, a explicat ministrul Justitiei.
Strategia adoptata astazi de Executiv asigura implementarea recomandarilor formulate de Comisia Europeana, in sensul elaborarii unui cadru comprehensiv si multidisciplinar, care sa vizeze toate puterile statului, deci, atat executivul, cat si legislativul si puterea judecatoreasca, dar si autoritatile locale, mediul de afaceri si societatea civila.
Ministrul Catalin Predoiu a adaugat ca „Guvernul va ridica, prin intermediul primului-ministru, problema adoptarii unei declaratii politice de catre Parlament, prin care acesta sa isi asume, in mod formal, obiectivele strategiei si sa le implementeze, intrucat recomandarea in cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare a fost in sensul ca nu numai Guvernul, ci si Parlamentul sa isi asume aceste obiective. De altfel, in cadrul dezbaterii publice, Parlamentul a fost reprezentat, in cadrul sedintelor tehnice de lucru, si si-a asumat la nivel tehnic aceste obiective”, a adaugat ministrul Justitiei.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (2)