Astfel, potrivit proiectului de lege, ridicarea masinilor parcate in locuri interzise va reprezenta o masura exceptionala, aplicata numai in cazul vehiculelor parcate intr-o asemenea maniera incat “sa constituie un obstacol pentru circulatie, sa obtureze traficul rutier sau accesul in institutiile publice”.
Noile reguli adoptate de Senat stabilesc ca vehiculele vor fi ridicate zilnic, intre orele 8 si 20.00, iar ridicarea se poate face numai "daca se intocmeste un act juridic care sa includa masuratori pentru a dovedi faptul ca vehiculul este parcat neregulamentar".
Proiectul de lege interzice expres firmelor private sa solicite bani cu titlu de contravaloare a serviciilor de ridicare, transport si depozitare.
Astfel, conform noilor reglementari adoptate de senatori, proprietarii isi pot recupera vehiculele intre orele 8 si 20.00, numai dupa ce vor plati un anumit numar de puncte amenda, calculat, in functie de masa autovehiculului:
- 5 puncte amenda pentru masinile cu masa sub 2.500 de kg;
- 7 puncte amenda pentru masinile cu masa sub 4.000 de kg;
- 10 puncte amenda pentru masinile de mare tonaj.
Avand in vedere ca in 2012 punctul amenda este de 70 de lei, pentru recupererea vehiculelor ar trebui sa plateasca intre 350 si 500 de lei, la care se pot adauga costuri suplimentare, in functie de cat timp a fost depozitat vehiculul. Totusi, conform prevederilor din proiect, vehiculele pot fi depozitate maxim sase luni, dupa care proprietarul va fi somat in scris despre valorificarea vehiculului.
In cazul in care vehiculele parcate neregulamentar nu incurca circulatia si nu blocheaza accesul in institutii publice, proprietarii vor fi pedepsiti doar cu amenda.
In momentul de fata, masinile parcate neregulamentar sunt ridicate de firme private in numele autoritatii publice locale, conform un Regulamente adoptate de consiliile locale. Proprietarii masinilor ridicate trebuie sa achite acestor firme taxe de recuperare a autoturismelor care, potrivit initiatorilor proiectui de lege adoptat de Senat, pot ajunge si la 700-800 de lei.
Atentie! Senatorii au adoptat Propunerea legislativa privind ridicarea si depozitarea vehiculelor stationate neregulamentar in calitate de prima camera sesizata, ceea ce inseamna ca deputatii vor avea votul final in ceea ce priveste aceste reglementari.
AvocatNet.ro si Porsche Inter Auto au lansat sectiunea Ghid Auto, care poate fi vizitata aici.
Comentarii articol (28)