Pledoaria, sustinuta de Radu Damaschin si Razvan Nanescu (partener, respectiv avocat in departamentul de litigii), a vizat intrebarile preliminare formulate de instanta romana referitoare la interpretarea dreptului comunitar derivat (art. 267 din Tratatul de Functionare al UE).
Judecatoria Calarasi a supus atentiei CJUE diferentele de reglementare dintre dispozitiile OUG 50/2010 si cele ale Directivei 2008/48 a Parlamentului European si a Consiliului Europei, diferente ce au dat nastere unei jurisprudente contradictorii.
In perspectiva dezbaterii orale de la CJUE au mai depus observatii scrise Comisia Europeana (CE), Guvernele Romaniei, Austriei, Germaniei, Cehiei si Italiei, iar la dezbateri au participat reprezentanti ai CE si agentii guvernamentali ai Romaniei si Cehiei.
Echipa de litigii a NNDKP a gestionat in ultimii ani doua proiecte extrem de complexe: litigiile dintre importante banci din Romania si clientii acestora, in legatura cu pretentiile avand ca obiect protectia consumatorului, generate de adoptarea OUG 50/2010, gestionand peste 1.500 de dosare (dintre care cca 1.000 pentru BCR); reprezentarea Rompetrol in legatura cu pretentiile formulate de Statul Roman cu privire la rambursarea unei datorii fiscale in valoare de 570 de milioane de euro.
Echipa de litigii a avut performante notabile in ultimii patru ani, reflectate in ponderea in cifra de afaceri a firmei care a crescut de la un an la altul (de la 21% in 2008, la 35% in 2009 si 38% in 2010 si 2011). Ana Diculescu-Sova (partener senior), unul dintre cei mai reputati avocati pledanti din Romania, Simona Neagu, Sorina Olaru (Cretu), Emil Bivolaru si Radu Damaschin (parteneri) coordoneaza o echipa formata din 33 de litigatori, recunoscuta in mediul de afaceri local si de ghidurile juridice internationale drept una din cele mai redutabile si mai experimentate din Romania.
Portofoliul clientilor de litigii cuprinde organizatii precum Alpha Bank, Banca Comerciala Romana (BCR), Danube Fund, Globe Trade Centre (GTC), Lafarge Ciment, OMV Petrom, Primaria Municipiului Bucuresti, Rompetrol, Smithfield Ferme, Sonae Sierra, Tavistock Group (Arlynn), Tenaris, Volksbank Romania.
Comentarii articol (0)