O propunere legislativa care instituia salariatilor statului obligatia de a cunoaste limba romana a fost respinsa, recent, de Camera Deputatilor, dupa ce, in luna mai, fusese adoptata tacit de Senat. Initiativa prevedea inclusiv sanctiuni pentru angajatii care nu vorbesc sau scriu corect, astfel ca acestia puteau ramane chiar fara loc de munca.
Deputatii au respins, marti, cu 241 de voturi "pro"
(voturi pentru respingere, n.red.), 2 voturi "contra" si 1 abtineri, o propunere legislativa de modificare a Codului Municii, care stabilea ca
toti salariatii din institutiile publice vor fi incadrati in munca doar daca vorbesc si scriu corect in limba romana. Proiectul de lege a fost adoptat tacit de Senat, in 21 mai 2012, insa Camera Deputatilor a avut ultimul cuvant, in calitate de for decizional.
Initiativa legislativa, elaborata de Oajdea Daniel Vasile, deputat independent, instituia salariatilor statului obligatia de a cunoaste limba romana, in caz contrar, bugetarii riscand sa ramana fara loc de munca.
"Cum majoritatea covarsitoare a unei tari vorbeste limba oficiala, e limpede ca statul, prin angajatii sai, trebuie sa fie capabil sa comunice in limba oficiala. Fiecare angajat al statului are drepturi si obligatii. Cunoasterea limbii romane de catre salariatii aflati in slujba statului, pe teritoriul Romaniei, trebuie sa fie o obligatie minima si de bun-simt", se arata in expunerea de motive.
Totodata, in propunerea legislativa se precizeaza ca orice persoana are dreptul de a sesiza institutiile statului atunci cand constata ca sunt angajati care nu cunosc limba romana. Mai mult decat atat, in maximum 15 zile de la depunerea sesizarii, persoanele "acuzate" urmau a fi examinate oral, iar conducerea institutiei trebuia sa pastreze inregistrarea video-audio a probei pentru cel putin 2 ani.
In plus, in proiect erau prevazute si sanctiuni pentru salariatii care nu vorbesc sau scriu corect, astfel ca acestia puteau ramane chiar fara loc de munca. Mai exact, daca in urma testarii, se constata ca persoanele examinate nu cunosc limba romana, ele urmau a fi
concediate in 24 de ore.
Totusi, concedierea parea a fi cea mai mica pedeapsa, caci salariatii care nu respectau normele puteau fi sanctionati cu
amenda penala sau inchisoare de la 1 la 2 ani. Aceeasi sanctiune se aplica si institutiilor statului care incadrau in munca persoane care nu cunosc limba romana.
"Este inadmisibil sa fii angajat al statului roman fara sa cunosti limba romana!" incheia deputatul in expunerea de motive.
Nota: Propunerea legislativa a fost adoptata de Senat la sfarsitul lunii mai, ca urmare a depasirii termenului de adoptare, insa a fost respinsa, marti, de Camera Deputatilor, in calitate de for decizional, ceea ce inseamna ca initiativa si-a incheiat traseul in Parlament.
Comentarii articol (200)