Potrivit calculelor noastre, luna mai are 22 de zile lucratoare, avand in vedere ca marti, 1 mai 2012, a fost zi libera legala, in care nu s-a lucrat.
Angajatii care au lucrat totusi in ziua de 1 mai (pentru ca activitatatea nu putea fi intrerupta datorita caracterului procesului de productie sau specificului activitatii) trebuie sa beneficieze o zi libera timp liber in urmatoarele 30 de zile sau, in cazul in care acest lucru nu este posibil, de un spor la salariul de baza ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de baza corespunzator muncii prestate in programul normal de lucru. Daca nu respecta aceasta reglementare, angajatorii risca amenzi cuprinse intre 5.000 si 10.000 de lei.
Statul de salarii, obligatoriu pentru toate firmele cu angajati
Statul de salarii este reglementat de Ordinul Ministerului Economiei si Finantelor nr. 3512/2008, care aproba normele specifice de intocmire si utilizare a documentelor financiar contabile.
Reglementarile legale stabilesc ca documentul se intocmeste lunar (pe sectii, ateliere, servicii, etc.), intr-un exemplar sau in doua, dupa caz. La baza unui stat de salarii stau, printre altele, documentele care atesta timpul lucrat efectiv, listele de avans, de concedii de odihna sau certificatele medicale.
De asemenea, statele de salarii trebuie sa includa platile facute in cursul lunii, cum sunt: avansul, lichidarile, indemnizatiile de concediu, astfel incat sa ofere o imagine cuprinzatoare asupra intregii sume a salariilor calculate si a retinerilor legale din perioada de decontare respectiva.
Statul de salarii trebuie sa contina, in mod obligatoriu, cel putin informatii despre:
- denumirea unitatii, sectiei, serviciului etc.;
- denumirea formularului; intocmit pentru luna, anul;
- numele si prenumele salariatilor;
- venitul brut;
- contributia individuala de asigurari sociale;
- contributia individuala la bugetul asigurarilor pentru somaj;
- contributia pentru asigurari sociale de sanatate;
- cheltuieli profesionale;
- venitul net;
- deducere personala de baza;
- deduceri suplimentare;
- venitul baza de calcul;
- impozitul calculat si retinut;
- salariul net.
Totodata, statul de salarii trebuie semnat, pentru confirmarea exactitatii calculelor, de catre persoana care il intocmeste.
Documentul se arhiveaza, timp de 50 de ani, la compartimentul financiar contabil si, daca a fost intocmit in dublu exemplar, si la compartimentul care l-a elaborat.