Posturile didactice si de cercetare vacante din institutiile de invatamant superior de stat au fost deblocate, dupa ce un act normativ ce prevede acest lucru a fost publicat, luni, in Monitorul Oficial si a intrat in vigoare la data publicarii. Posturile au fost blocate incepand cu anul 2009, ceea ce a insemnat un deficit de cadre didactice titulare de 42,76%.
Hotararea Guvernului nr. 593/2012 privind aprobarea scoaterii la concurs in anul 2012 a posturilor didactice si de cercetare vacante din institutiile de invatamant superior de stat a fost publicata in
Monitorul Oficial, Partea I, nr. 406, din 18 iunie 2012, si a intrat in vigoare la data publicarii.
Conform hotararii, universitatile de stat vor putea organiza
concursuri in vederea ocuparii posturilor didactice si de cercetare vacante, existente la data intrarii in vigoare a prezentei hotarari sau care se vor vacanta pana la sfarsitul anului universitar 2011/2012.
"Posturile au fost blocate incepand cu anul 2009, decizie care a condus in ultimii trei ani la un
deficit de cadre didactice titulare de 42,76%", explica Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului (MECTS) pe site-ul propriu, saptamana trecuta.
Potrivit actului normativ, vor putea fi ocupate posturile vacante de:
asistent universitar, lector universitar/sef de lucrari, conferentiar universitar, profesor universitar, asistent cercetare, cercetator stiintific, cercetator stiintific gradul III, cercetator stiintific gradul II si cercetator stiintific gradul I.
"Ocuparea celor 2.381 de posturi se face in conditiile legii si cu incadrarea in cheltuielile de personal aprobate pe anul 2012, in conformitate cu solicitarile institutiilor de invatamant superior de stat inaintate MECTS in luna septembrie a anului 2011", declara ministrul interimar al Educatiei, Liviu Marian Pop.
Acesta mentioneaza, totusi, ca exista si o alta conditie ce trebuie respectata, si anume incadrarea intr-o
politica de resurse umane echilibrata, astfel incat scoaterea posturilor la concurs sa nu genereze majorarea numarului total de posturi ocupate pe fiecare institutie de invatamant superior de stat, conditie cuprinsa si in actul normativ publicat luni.
"Prin exceptie, pot fi ocupate prin concurs posturile didactice si de cercetare care s-au vacantat prin iesiri din institutia de invatamant superior de stat in anul universitar 2011-2012", puncteaza Liviu Pop.
In anul universitar 2011-2012, in institutiile de invatamant superior de stat sunt normate un numar de 42.498 de posturi didactice, din care 24.134 de posturi didactice ocupate de titulari (56,79%) si 18.364 (43,21%) posturi didactice vacante, mai precizeaza MECTS.
Urmariti sectiunea de Legislatie a AvocatNet.ro pentru a consulta textul integral al HG nr. 593/2012.
Comentarii articol (1)