Modificarile aprobate de ANRE in cadrul Comitetului de Reglementare prevad majorarea cu 5% a preturilor si tarifelor pentru energia electrica livrata consumatorilor non-casnici, precum si celor casnici, se arata in documentul de presa.
Potrivit ANRE, unul dintre motivele luarii acestei masuri este necesitatea de corelare a costurilor cu producerea, transportul si distributia energiei electrice cu rata inflatiei care, cumulate pe anii 2010 si 2011, a depasit 13%. "Tarifele si preturile reglementate la consumatorii finali nu au mai fost modificate din 1 ianuarie 2012", se precizeaza in comunicat.
Conform ANRE, un alt motiv al cresterii preturilor este respectarea prevederilor din Acordul preventiv dintre Romania si Fondul Monetar International privind majorarea tarifelor incepand cu data de 1 iulie. In plus, decizia ANRE vizeaza si sustinerea cantitatilor de energie electrica prognozate a fi produse din surse regenerabile in anul 2012.
"Prin valorile aprobate, ANRE apreciaza ca se asigura o minima protective a consumatorilor care nu si-au exercitat dreptul de eligibilitate in anul 2012", se arata in documentul de presa. In acelasi timp, conform sursei citate, s-a urmarit ca majorarea cu 5% a preturilor sa genereze un impact redus la nivelul economiei nationale.
Comentarii articol (0)