"Vroiam" vs. "voiam" și eterna polemică de limba română

Dacă ne uităm în forma DOOM-ului din 2005, acel dicționar normator al limbii române, despre care tot vorbim la această rubrică, nu o să găsim niciunde verbul "a vroi" cu imperfectul “vroiam”, aceasta formă verbală nefiind acceptată de normele lingvistice actuale.

Dacă vrem să vorbim corect gramatical, limba română ne pune la dispoziție două verbe pe care le putem folosi:

A vrea = a cărui formă la timpul imperfect este vream

A voi = cu imperfectul voiam

Luând în calcul aceste două forme, singura concluzie pe care am putea să o tragem ar fi că imperfectul “vroiam” este doar un hibrid, o formă alterată și, în niciun caz, o formă gramatical-corectă.

Polemica din jurul acestui subiect nu este tocmai nouă, dupa cum explica Rodica Zafiu, într-un articol publicat în România Literară, lingviștii având diferite interpretări de-a lungul timpului:

În unele lucrări din prima jumătate a secolului al XX-lea (H. Tiktin, Gramatica română, I-A. Candrea, Cours complet de grammaire roumaine), forma "a vroi" este înregistrată ca o simplă variantă, fără nici o luare de poziție normativă: "pe lângă a vrea se utilizeaza foarte mult și a voi (vroi), prez. voiesc (vroiesc)" (Tiktin, ed. a III-a, 1945, p. 122). Interferența paradigmelor e produsă de identitatea semantică și de apropierea fonetică a celor două verbe.

De fapt, situația e ceva mai complicată, întrucât etimologia lui a voi este controversată (a fost explicat ca împrumut din slavă, ca derivat regresiv din substantivul voie sau chiar ca refăcut din forme ale lui a vrea - "eu voi"). Pentru unii lingviști, evoluțiile în timp ale lui ”a voi” și ”a vrea” sint indisociabil legate (ca în atestările vechi sau în formele de auxiliar); de aceea, de exemplu, Dicționarul limbii române (DLR), tomul XIII, 2005, nu tratează separat un verb a voi, ci îi include atestările sub forma-titlu a vrea (cu un record de 36 de pagini de citate și descriere a sensurilor). Utilizarea mai frecventă, la imperfect, a fost explicată în mod foarte convingător prin necesitatea de a se evita omonimia supărătoare cu prezentul, din paradigma verbului a vrea ("el vrea" = ‘el voia' și el ‘voiește').

În diferite lucrări normative și în manualele școlare din deceniile trecute s-a insistat destul de mult asupra caracterului nerecomandabil al formelor de tipul vroiam, sugerându-se înlocuirea lor cu paradigma lui voiam. Opțiunea are, totuși, un dezavantaj stilistic: ”a voi” este perceput, în comparație cu ”a vrea”, ca ușor învechit, artificial, solemn.

Totuși, în ciuda a ce scrie doamna Zafiu, lingviștii care au lucrat la cea mai recentă ediție a DOOM (cea din 2005), singurul dicționar care stabilește ce e corect și ce e greșit în limba română, nu au făcut, în acest caz, concesii uzului, ceea ce înseamnă că formele de tip "vroiam" nu sunt considerate variante literare. Se precizează, chiar în introducerea dicționarului, că "sunt considerate la fel de corecte formele verbelor ”a voi” și ”a vrea”, nu însă și cele rezultate prin contaminarea lor (imperfect  ”vroiam” etc.)"

Dacă ne uităm în jur, folosirea lui "vroiam" nu pare a fi considerată de vorbitori o greșeală descalificantă, ci, mai curând, una tolerabilă.

Tu ce părere ai?

Citește aici toate articolele publicate în Ghidul pentru supraviețuirea limbii române.