Anexa 8 cu validarile din noul formular 112 este necesara contribuabililor care au aplicatii proprii de creare a XML-ului atasat declaratiei fiscale unice. Ea contine toate modificarile pe care autoritatile le vor aduce declaratiei fiscale unice. Momentan, actul normativ care modifica declaratia 112 este inca in dezbatere publica, nefiind inca publicat in Monitorul Oficial.
Descarcati Anexa 8 cu validarile din fisierul atasat.
De ce trebuie modificata declaratia fiscala unica
OUG nr. 125/2011, publicata in penultima zi a anului 2011, a adus modificari importante Codului fiscal.
Printre altele, actul normativ a modificat articolul 296^19 alineatul (2) din Codul fiscal, stabilind ca, in cazul anumitor venituri cu regim de retinere la sursa (cele prevazute art.52 alin.(1) si art.71 lit.d din Codul fiscal), platitorii acestor venituri trebuie sa retina si sa declare si contributiile sociale individuale datorate de beneficiarii de venit, persoane fizice.
Concret, platitorii de venit au obligatia ca, de la 1 iulie 2012, sa retina si sa declare contributiile individuale pentru persoanele care realizeaza venituri, in regim de retinere la sursa a impozitului pe venit, din:
- drepturi de proprietate intelectuala,
- activitati desfasurate in baza contractelor/conventiilor civile incheiate potrivit Codului civil, precum si a contractelor de agent;
- activitatea de expertiza contabila si tehnica, judiciara si extrajudiciara;
- asociere cu o persoana juridica contribuabil, potrivit titlului IV^1, care nu genereaza o persoana juridica.
- valorificarea produselor agricole obtinute dupa recoltare, in stare naturala, de pe terenurile agricole proprietate privata sau luate in arenda, catre unitati specializate pentru colectare, unitati de procesare industriala sau catre alte unitati, pentru utilizare ca atare.
In acest caz, platitorul de venit este asimilat angajatorului, astfel incat are obligatia sa declare contributiile sociale ale beneficiarului de venit prin depunerea Declaratiei privind obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate (declaratia fiscala unica), pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei in care s-au platit veniturile, respectiv a lunii urmatoare trimestrului in care s-au platit veniturile.
In conditiile acestor modificari legislative, este necesar ca declaratia 112 sa fie modificata pentru a actualiza Nomenclatorul Creante Fiscale (lista cu toate creantele ce se raporteaza in declaratia fiscala unica) prin introducerea sau eliminarea unor indicatori, modificarea denumirii unor indicatori, conform noilor modificari legislative. Modificarile sunt cuprinse intr-un ordin comun al Ministerelor Finantelor, Muncii si Sanatatii, care va abroga si hotararea care reglementeaza in prezent declaratia unica.
Astfel, sunt introduse, printre altele, in Nomenclator (ceea ce inseamna ca vor fi raportate in declaratia 112):
- impozitul pe veniturile din drepturi de proprietate intelectuala
- Impozit pe veniturile din activitati desfasurate in baza contractelor/conventiilor civile incheiate potrivit Codului civil, precum si a contractelor de agent;
- impozitul pe veniturile din activitatea de expertiza contabila si tehnica, judiciara si extrajudiciar;
- impozitul pe veniturile persoanelor fizice dintr-o asociere cu o persoana juridica microintreprindere, care nu genereaza o persoana juridica;
- impozitul aferent veniturilor din activitati agricole potrivit prevederilor art. 71 lit. d) din Codul Fiscal, precum si
- contributiile individuale de asigurari sociale sau de sanatate aferente acestor venituri.
In schimb, sunt eliminate din Nomenclator atat contributia individuala de asigurari sociale, cat si cea de asigurari pentru somaj, datorate de persoanele care realizeaza venituri de natura profesionala, altele decat cele de natura salariala.
In plus, indicatorul "Contributia pentru asigurari sociale de sanatate datorata de pensionari pentru veniturile din pensii care depasesc plafonul prevazut de lege" va deveni in noile reglementari "Contributia pentru asigurari sociale de sanatate datorata de
pensionari pentru partea de venit care depaseste plafonul prevazut de lege".
De asemenea, si instructiunile de completare a formularului 112 sunt modificate corespunzator noilor prevederi legislative.
Proiectul de ordin lansat in dezbatere publica de ANAF stabileste ca noul model al declaratiei fiscale unice se utilizeaza pentru declararea contributiilor sociale datorate, incepand cu obligatiile aferente lunii iulie 2012, cu termen de depunere pana la data de 25 august 2012 inclusiv.
"Pentru perioadele de raportare cuprinse intre 1 ianuarie 2011 si data intrarii in vigoare a prezentului ordin, <<Declaratia privind obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurat>> se completeaza si se rectifica, dupa caz, in conformitate cu HG nr. 1397/2010 (vechiul act normativ care reglementa modelul declaratiei unice – n.red.)”, se mai specifica in proiectul de ordin.
Descarcati Anexa 8 cu validarile din fisierul atasat.