Workaholic

Ei vor petrece ore lungi muncind si nu vor refuza niciun proiect. Nici nu prea au cum sa fie altminteri: se vor simti vinovati si se vor autopedepsi pentru orice scurt moment de relaxare, in care – Doamne fereste – si-au permis sa “uite” !

Ei bine, in realitate nu-i o fericire sa ai astfel de angajati. Nu degeaba vorbim atat de mult despre work-life balance, nu degeaba investim in programe care sa asigure angajatul ca este in regula sa aiba o viata personala si ca nu este nevoie sa moara pe baricadele profesiei; facem asta pentru ca pur si simplu pe termen lung workaholicul nu creeaza valoare – nici pentru el/ ea, nici pentru organizatie.

Oboseala, iritarea si insatisfactia inerente care insotesc lipsa unei vieti personale implinite – toate acestea il vor ajunge din urma pe cel pentru care munca este prioritate absoluta. Nu numai workaholicul este afectat: echipele din care face parte se vor resimti si ele. In cazul in care workaholicul este investit cu autoritate formala, va incerca, in mod natural, sa impuna valorile sale si celorlalti.

Astfel, vom obtine echipe iritate, obosite, conflictuale si lipsite de creativitate. Organizatii intregi ajung sa aiba o cultura in care valoarea unui angajat se masoara in numarul de ore suplimentare sau dimensiunea cearcanelor. Incet-incet, ne trezim obsedati de cantitate, in detrimentul calitatii.

Nu sunt un fel de Maica Tereza si nici nu incerc sa interferez cu viata personala a unui angajat atunci cand spun ca ma ingrijoreaza tendintele workaholice, caci ele i-ar putea pune in mare pericol viata sociala sau de familie: conflictele din sfera privata nu au cum sa nu afecteze calitatea muncii sale, drept urmare, nu ma intereseaza ca un angajat sa-si puna in pericol sanatatea sau viata personala, deoarece daca face asta pune in pericol si calitatea prestatiei sale profesionale.

Departe de mine sa pledez pentru extrema "laissez-faire"-ului. Consider ca organizatia si angajatul sunt intr-o relatie in care niciunul nu trebuie sa-si atinga scopurile abuzand de celalalt. Ca in orice relatie sanatoasa, nevoile si prioritatile fiecarui partener sunt in mod egal importante. In plus, m-am saturat sa aud legende despre corporatismul de tip sclavagist. Da, exista perioade in care avem mai mult de lucru si perioade mai relaxate; exista momente in viata organizatiei cand este nevoie de un efort mai sustinut; echilibrul nu are cum sa fie perfect in fiecare clipa; important este ca, atunci cand tragem linia – sa constatam ca sprijinul a fost reciproc si eforturile impartite.

Asadar, dezvoltati va rog culturi organizationale care sa le permita oamenilor sa-si traiasca si vietile private: rezultatul se va vedea cu siguranta in veniturile companiei! Pe de alta parte, as indrazni sa propun angajatilor sa nu cada in capcana nevoii de a se alinia unei “norme” workaholice sau in tentatia de a se “ingropa” in munca pentru a evita eventuale neplaceri sau tensiuni personale…

Rezolvarea problemelor vietii personale nu are cum sa vina prin munca.

Articol aparut initial pe www.portalhr.ro. Puteti citi articolul original aici.