Aspecte practice ale fiduciei

Articol scris de avocatii Andra Oprea si Mariana Sandu

Una dintre noutatile majore aduse de Noul Cod Civil (NCC) este „institutia fiduciei”, caracteristica dreptului anglo-saxon (trustul), modelul urmat fiind Legea franceza nr. 2007-211 din 19 februarie 2007, prin care s-a introdus fiducia in Codul civil francez. Institutia fiduciei este reglementata pentru prima data in sistemul nostru de drept prin art. 773-791 din Titlul IV al Cartii a III-a, „Despre bunuri” din Noul Cod Civil, dispozitiile amintite cu privire la aceasta materie avand caracter principial, urmand a fi detaliate printr-un act normativ special, asa cum reiese din art. 774 alin (2).

Particularitatile fiduciei si posibile aplicatii practice

Fiducia este o operatiune juridica cu caracter complex, subliniat prin existenta a trei raporturi contractuale distincte, dar care formeaza un tot unitar:

• transferul de drepturi,
• mandatul si
• administrarea unui patrimoniu de afectatiune.

Din punct de vedere practic, fiducia poate fi utilizata pentru realizarea gestiunii unui bun/patrimoniu (fiducia – gestiune), realizarea transferului unui drept/ansamblu de drepturi din patrimoniul unei persoane in patrimoniul altei persoane (fiducia – transmisiune) sau pentru a garanta o datorie (fiducia – garantie).

Domenii de aplicare (tipuri de servicii fiduciare)

La o prima vedere se pare ca introducerea fiduciei in legislatia romaneasca aduce multe avantaje datorita faptului ca sfera activitatilor si serviciilor bancare se extinde, dar si cateva dezavantaje, deoarece fiducia ar putea fi folosita de catre debitor pentru a separa masa patrimoniala astfel incat creditorii sa nu poata urmari bunurile acestuia.

Executarile silite

Spre exemplu, in situatia in care o persoana detine doua bunuri imobile, dintre care unul este constituit drept garantie imobiliara (pentru suma de 100.000 Euro) si un alt bun imobil liber de sarcini. Ca urmare a scaderii preturilor pe piata imobiliara, valoarea bunului ipotecat scade la 70.000 Euro. Intre timp, debitorul instituie o fiducie asupra bunului liber de sarcini in vederea valorificarii sale optime. Ulterior, debitorul ajunge in imposibilitate de plata a ratelor bancare, situatie in care banca procedeaza la executarea garantiei imobiliare, in urma careia creanta nu poate fi indestulata. Astfel, prin instituirea fiduciei, bunul fiduciar nu va putea fi urmarit de banca pentru diferenta de creanta ramasa neacoperita.

Raspunderea asociatilor

Un alt exemplu este limitarea raspunderii asociatilor unor societati comerciale. In conformitate cu legea romana, asociatul raspunde in limita participarii sale la capitalul social. In cazul societatilor fictive (piercing the corporate veil) raspunderea asociatului este extinsa asupra raspunderii personale Astfel, dupa crearea unei societati de catre un asociat unic, acesta o va folosi in scop personal si nu in scop comercial. Concomitent, acesta va transmite masa patrimoniala catre un fiduciar. In acest caz, acoperirea prejudiciului cauzat societatii nu va putea opera si asupra patrimoniului propriu.

Obiectul fiduciei poate consta in drepturi reale, de creanta, garantii, orice alte drepturi patrimoniale sau un ansamblu de astfel de drepturi.
Fiind o institutie noua, nu exista inca practica privind activitatile care ar putea intra sub incidenta fiduciei, motiv pentru care vom arata in continuare modul cum se utilizeaza fiducia si care sunt principalele activitati desfasurate in special in sistemul de drept continental precum si in sistemul de drept anglo-saxon.

In primul rand, in functie de scopul fiduciei se cunosc diferite forme:

• Fiducia - gestiune sau administare (administrarea de catre fiduciar a unei office building);
• Fiducia - liberalitate (in care beneficiarii sunt terti carora constituentul doreste sa le transmita bunurile);
• Fiducia - credit (in situatia in care constituitorul nu este eligibil pentru obtinerea unui credit si transfera drepturile patrimoniale catre un fiduciar eligibil);
• Fiducia – garantie (contractul prin care un debitor transfera creditorului sau un bun in scopul garantarii platii datoriei sale. Debitorul este constitutorul, iar creditorul fiduciarul.).

Evolutia rapida a pietelor financiare si clientela din ce in ce mai orientata spre calitate au determinat cele mai mari grupuri financiare sa isi diversifice si sa completeze propria oferta, apeland fie la departamente interne fie la societati controlate sau conexe, care sunt in masura sa ofere servicii specializate in domeniul fiduciei.

Astfel, tipurile de servicii fiduciare uzitate in dreptul anglo-saxon sunt: actiuni de caritate, protectia persoanelor in varsta si a persoanelor cu dizabilitati, protectia minorilor fata de incapacitatea acestora de a gestiona banii, protectia angajatilor companiilor si a familiilor lor precum si a persoanelor aflate in intretinerea acestora; asigurari si activitati financiare; actiuni, parti sociale, titluri; evitarea succesiunii; infiintarea de noi societati; majorari de capital si emisiune de obligatiuni.

Avand in vedere cele mentionate mai sus, reglementarea fiduciei in dreptul romanesc este in primul rand o dovada a evolutiei dreptului, precum si un prim efort de a gasi o alternativa la situatiile aparute in practica. In consecinta, putem concluziona ca principalele trasaturi ale noii institutii sunt urmatoarele:

• Bunurile din masa patrimoniala fiduciara pot fi urmarite doar de creditorii ale caror creante s-au nascut in legatura cu acestea, cu exceptia cazului in care un creditor personal al constituitorului si-a constituit si a facut opozabila, anterior incheierii fiduciei, o garantie reala asupra acelor bunuri;
• Creditorii constituitorului pot urmari bunurile din patrimoniul fiduciar doar in cazul desfiintarii sau declararii ca inopozabil a contractului de fiducie (art. 786 alin. 1 NCC).