Aceasta este cea de-a opta editie a Premiului Special NNDKP, decernat in mod traditional in cadrul ceremoniei pe care Camera de Comert, Industrie si Agricultura Timis o organizeaza pentru recunoasterea celor mai performante societati locale, “Topul Firmelor din Judetul Timis”. Premiul este acordat in fiecare an companiilor care, prin actiunile lor, sustin dezvoltarea comunitatii locale, in oricare dimensiune a sa.
“Ne exprimam in acest mod, simbolic dar ferm, solidaritatea si pretuirea fata de acele corporatii care exerseaza si investesc in valori fundamentale, perene, precum responsabilitate, civism, competenta. Vizibilitatea si multiplicarea unor initiative precum cea a Continental si sustinerea punerii lor in practica sunt esentiale pentru un progres general real. La randul sau, NNDKP s-a implicat in formarea a zeci de avocati de afaceri, atat prin biroul Bucuresti cat si prin birourile NNDKP din Timisoara, Brasov, Craiova si Cluj ”, a comentat Adriana Ioana Gaspar, Partener Senior, decizia NNDKP de a decerna premiul catre Continental.
“Acest premiu ne onoreaza si in egala masura ne bucura pentru ca reprezinta un nou succes in recunoasterea proiectului scoala profesionala. Proiectul a fost initiat dupa multe negocieri si multa perseverenta si speram sa-l continuam si sa-l ducem la un alt nivel. Am dori ca pe viitor si alte companii sa ni se alature pentru a-l transforma intr-adevar intr-un proiect de succes pe termen lung”, a declarat prof. dr. Christian von Albrichsfeld, manager general Continental Automotive Romania SRL si director cercetare si dezvoltare pe Romania la primirea premiului.
Comentarii articol (0)