Apar cel putin doua intrebari de interes crucial:
1. Care este forma optima a structurii organizationale, cea care sa permita unei companii sa reactioneze rapid si in forta de indata ce apar oportunitati pe piata?
2. Care este punctul de echilibru dintre reducerile semnificative ale numarului de angajati si pastrarea capacitatii de performanta operationala?
In aceasta etapa a contextului economic dificil nu mai este suficient sa aplici masuri de ordin cantitativ; preocuparea pentru salvgardarea calitativa a activitatilor companiei va fi cea care va face diferenta dintre campioni si restul.
Pana acum, multe companii s-au concentrat asupra transformarii si optimizarii functiilor suport (in principal resurse umane, departamentul financiar, IT). Chiar daca mai exista inca posibilitatea unor imbunatatiri incrementale, in linii mari, eficienta care poate fi generata de astfel de reduceri a fost obtinuta.
Inevitabil, incepe sa apara necesitatea reducerilor la nivelul capabilitatilor si operatiunilor principale. Evident, aceasta noua faza de reduceri este insotita de un nivel de risc incomparabil mai mare. Este necesar sa existe un mare grad de certitudine ca schimbarile efectuate la nivelul activitatilor cheie nu pun in pericol chiar ceea ce face succesul unei companii: eficienta sa operationala si calitatea produselor sau serviciilor furnizate.
„Companiile au nevoie de ceea ce in terminologia de specialitate se numeste redimensionare inteligenta”, explica Doina Patrubani, Director Deloitte Consultanta si expert cu o vasta experienta internationala in domeniul Capitalului Uman.
„In continuare ne confruntam cu un mediu de afaceri dificil, evenimentele de peste hotare nu sunt dintre cele mai incurajatoare; viitorul unui business este rezultatul unei decizii pe care managementul o ia astazi. O asemenea decizie trebuie luata in mod strategic, informat, fundamentat pe criterii clare”, adauga Patrubani.
Redimensionarea inteligenta a unei companii depinde de cativa factori cheie, potrivit expertului Deloitte, care precieaza ca o companie trebuie sa stie foarte bine ce doreste sa obtina in urma unui astfel de proces (sa aiba un obiectiv clar). De asemenea, trebuie sa detina si sa interpreteze cu acuratete date despre angajatii sai (cati oameni are in fiecare echipa, cum sunt organizati, care este rolul definit pentru fiecare, cum se masoara performanta, unde exista excedent si unde exista, poate, deficit de competente, unde se creeaza maximum de valoare, etc.). Structura organizatiei trebuie sa decurga direct din strategia sa de afaceri, care – la randul sau, trebuie sa fie clara si transmisa in mod coerent tuturor angajatilor, indiferent de nivelul in ierarhie. Compania trebuie sa aiba un sistem foarte eficient de management al performantei, dar si…Factorul X.
„Factorul X este acel <<ingredient>> care confera unicitate unei companii de succes. Poate fi instinctul privind evolutia sau tendintele pietei de profil, viziunea, maturitatea afacerii si a managementului, modul cum se obtine eficienta si productivitate, gradul de angajament si aliniere la strategie al personalului sau calitatile de lider de care da dovada directorul companiei”, explica Doina Patrubani. "Sau toate la un loc", puncteaza directorul Deloitte.
Comentarii articol (1)