Una dintre cele mai importante initiative din mediul antreprenorial romanesc, Fundatia VentureConnect anunta lansarea AngelConnect, comunitate digitala gandita pentru business-angels din Romania si regiune. Comunitatea AngelConnect reprezinta o extindere a activitatilor desfasurate deja in jurul evenimentelor VentureConnect si a sesiunilor de mentorat VentureMentoring pentru ca, pe termen mediu si lung, sa asigure continuitate in interactiunea directa a antreprenorilor cu posibilii investitori locali si din regiune.
AngelConnect isi propune sa devina o platforma de conectare si comunicare intre cele doua comunitati: antreprenori si investitori si sa fie un pilon al cresterii investitiilor in industria IT.
„La doi ani de la lansarea VentureConnect, prima initiativa de „pitching” in industria IT din Romania, marcam un alt moment de referinta: AngelConnect. Prin acest proiect, Fundatia VentureConnect se adreseaza antreprenorilor in cautare de investitori potriviti in functie de structura business-ului dezvoltat si de publicul tinta, fiind totodata o comunitate gandita pentru educarea mediului antreprenorial romanesc si pentru conturarea unei comunitati de investitori locali. In perioada urmatoare, Fundatia VentureConnect va dezvolta si largi si mai mult functionalitatile platformei AngelConnect, iar pe baza criteriilor de aderare la comunitate platforma va reuni business-angels cu un interes activ si real in a sprijini si finanta proiectele din regiune”, mentioneaza Ana Maria Andronic, membru fondator al Fundatiei VentureConnect si Senior Associate in cadrul casei de avocatura Biris Goran.
Reteaua numara deja 15 membri, altii investitori fiind asteptati sa se alature initiativei in perioada imediat urmatoare: Andreas Cser – Business Angel, Alexandre Almajeanu – Business Angel, Ciprian Ghetau – Business Angel si Fondator Black Sea Capital, Maxim Gurvits – Business Angel si co-fondator Eleven Accelerator, Gwidon Humeniuk – Business Angel si membru in boardul fondului de investitii Xevin Investments, Eleven Accelerator – Fond de investitii seed si accelerator, LAUNCHub – Fond de investitii seed si accelerator, Radu Georgescu – Founding Partner & Chairman GECAD Group, Marius Ghenea – Business Angels si Presedinte FIT Distribution, Péter Barta – Business Angel si Directorul Fundatiei Post Privatizare, Orlando Nicoara – Business Angel si General Manager Mediafax Group, Mihai Seceleanu – Fondator InternetCorp si Business-angel sau Vlad Stan – Co-Fondator Geekcelerator si Business-Angel.
„Beneficiile includerii in comunitatea AngelConnect sunt numeroase, variind de la o cunoastere aprofundata a companiilor care au nevoie de investitii si a diverselor oportunitati de investitii alaturi de alti posibili investitori, la modalitati de cunoastere a noilor evolutii din diverse segmente ale industriei IT”, spune Marius Ghenea, Business Angel si membru in Boardul VentureConnect.
Mai multe detalii despre AngelConnect si modalitatea in care un investitor poate deveni un membru al comunitatii, se gasesc pe website-ul www.angelconnect.ro.
Comentarii articol (0)