Oameni dominati de Ego (Partea a doua)

Omul-dominat-de-Ego isi doreste sa castige putere, autoritate, adulatie, notorietate absoluta (macar) in domeniul sau, cu orice pret. Lipsit de empatie si cu o capacitate redusa de a intelege comportamentele altora, el nu-si poate explica foarte clar cum de ajung oamenii sa se realizeze. El crede ca succesul este ceva arbitrar, ca este doar o chestiune de construire a unei imagini de succes, ca totul  este sa cunosti “pe cine trebuie” sau sa fii “acolo unde trebuie, la momentul potrivit”.

Astfel, omul-dominat-de-Ego incearca permanent sa se alature celor care au deja ceea ce isi doreste el sau celor care fac parte dintr-o categorie sociala sau profesionala sau au alte “instrumente” (charisma, cunostinte, abilitati etc) care il pot ajuta sa-si realizeze visul.

Intre timp, omul-dominat-de-ego “munceste foarte mult”. Am folosit ghilimelele, deoarece acesti oameni sunt capabili sa investeasca o cantitate imensa de efort pentru a obtine rezultate nesemnificative. Din pricina lipsei de empatie, nu reuseste sa inteleaga de ce unele activitati sunt valorizate mai mult decat altele, sau de ce unele opinii au mai multa greutate decat altele. El stie ca pentru a avea succes trebuie sa munceasca si ca lenea nu e buna. Asa ca se tine ocupat, fara sa fie atent la ce face si fara sa reuseasca sa estimeze corect raportul cost/ eficienta al activitatilor sale. Pe de alta parte, tinde sa aleaga “calea cea mai usoara” in ceea ce intreprinde, astfel incat, desi e permanent ocupat, poate atinge performanta de a fi workaholic si foarte lenes in acelasi timp! Efort maxim, cu rezultate minime.

Omul-dominat-de-Ego masoara valoarea muncii sale prin cantitatea de timp alocata sarcinilor si nu neaparat in functie de calitatea rezultatului obtinut. Lipsa empatiei il impiedica sa identifice corect ce anume asteapta altii de la el si de ce. Astfel, este nevoit sa consume foarte multa energie, ca un tintas care trage legat la ochi: uneori va nimeri si tinta. Dar asta numai dupa multe incercari nereusite. Un om-dominat-de-Ego iti poate spune cate scrisori a trimis si cati centimetri avea fiecare scrisoare (multi centimetri = munca multa. In viziunea sa, munca multa = succes). El cunoaste bine pretul eforturilor, dar are probleme in a identifica valoarea acestora.

Uneori, ai senzatia ca se tine ocupat pentru a se sustrage introspectiei si propriilor emotii sau pentru a fi in mod “legitim” indisponibil emotiilor celor din jur. Este ocupat, deci nu trebuie sa explice de ce nu poate asculta, empatiza, intelege, intretine relatii armonioase cu altii.

Cu trecerea timpului, omul-dominat-de-Ego poate sa creeze un mediu de lucru toxic pentru ceilalti: se va inconjura de oameni-care-nu-pot-spune-nu.

Daca detine o pozitie suficient de inalta in organizatie, ii va numi pe acestia in pozitii-cheie. Daca nu are suficienta putere pentru a face asta, le va face viata atat de mizerabila celor care nu “joaca” dupa regulile sale, incat in final va obtine efectul dorit. Omul-dominat-de-Ego si omul-care-nu-poate-spune-nu se atrag ca niste magneti si in general nu-si recunosc reciproc “erorile” de gandire si comportament. Dimpotriva, aceste “erori” se completeaza si potenteaza reciproc si astfel cresc in intensitate si se perenizeaza.

Omul-dominat-de-Ego poate “intoxica” un mediu de lucru, caci incearca sa-si construiasca o pozitie de putere si control asupra subalternilor dominandu-i prin intermediul unei combinatii de amenintari si comportamente manipulative. Se “joaca de-a bunii” pana cand se simte amenintat, moment in care se transforma si “pedepseste” cu intransigenta, folosind etichetarea, dezinformarea, hartuirea, tonul rastit sau “tratamentul tacerii”.

Ceea ce insa trebuie inteles este ca, procedand asa, omul-dominat-de-ego nu ataca, ci se apara. Isi apara Ego-ul – bunul sau cel mai de pret.
Omul-dominat-de-Ego reuseste sa modifice perceptia despre lume si viata a celor din imediata lui apropiere. Le ofera propria lui perceptie in cantitati atat de masive, incat acestia ajung sa adopte aceasta perceptie. Omul-dominat-de-Ego stapaneste cu maiestrie tehnica fabricarii “dusmanului comun”  pe care o foloseste pana cand echipa sa va deveni o “armata” trup si suflet solidara cu leader-ul ei in lupta impotriva unei alte echipe, a unui alt departament sau organizatii. Genereaza cu mare usurinta “efectul de siloz” (silo effect) – producand astfel mari pagube organizatiei, cooperarii interdepartamentale sau ideii de competitie etica.

“Nu exista adevar. Exista numai perceptie” (Gustave Flaubert)

Foarte sensibil atunci cand este criticat, omul-dominat-de-Ego este in schimb extrem de intransigent cu ceilalti. Tolereaza cu mare greutate sa fie contrazis, iar comportamentele dominate de emotional ale altora  i se par lipsite de glorie si dovada de slabiciune. Daca ii spui unui astfel de om “comportamentul tau m-a ranit, te rog nu-l mai repeta”, poti fi aproape sigur ca va repeta acel comportament – intarindu-si astfel convingerea ca pe buna dreptate te-a tratat in felul acela. “Eu nu sunt responsabil pentru felul in care te tratez: ceea ce faci tu ma impinge la asta” sau “Sunt o persoana buna, deci nu pot face rau nimanui. Drept urmare ma minti/ exagerezi cand spui ca te-am ranit si eu nu tolerez asa ceva” – cam asa gandeste.  Uneori, alege sa nu repete comportamentul si se retrage magnanim, “obligandu-te” astfel sa “simti durerea absentei sale” si sa “inveti lectia” de a te abtine pe viitor de la asemenea greseli daca iti mai doresti sa ai parte de atentia sa.

Sansele ca omul-dominat-de-Ego sa schimbe ceva in felul sau de a actiona sunt mici: niciun om nu munceste la propria schimbare daca nu simte ca are nevoie de asta. Omul-dominat-de-Ego simte ca este special – neinteles, dar special. El nu doreste sa se schimbe – doreste ca tot restul lumii sa se schimbe.

Cu toate acestea, omul-dominat-de-Ego nu este o persoana rea. In ciuda aparentelor, nu areintentia de a face rau cuiva. El nu stie sa inteleaga si sa exprime emotii. Lumea din jurul lui “vorbeste” o limba necunoscuta lui: limba emotiilor. Pe de alta parte, isi doreste cu ardoare sa fie “cineva” in lumea asta, si atunci incearca sa o transforme in ceva ce el poate intelege, si pentru asta se foloseste de forta, manipulare si control. Desigur, ar fi mai potrivit sa incerce sa invete limba aceasta necunoscuta. Mai potrivit dar cu mult mai greu. Neintelegand emotiile, i se par amenintatoare.

Omul-care-nu-poate-spune-nu este printre putinii care (datorita propriilor sale probleme) poate accepta (macar pentru o vreme) sa suporte jocul omului-dominat-de-Ego, devenindu-i un fel de Sancho Panza…

Articol aparut initial pe www.portalhr.ro. Puteti citi articolul original aici.