Medierea in materie civila

  În contextul preocuparilor constante pe plan international pentru promovarea metodelor alternative de rezolvare a conflictelor, si în România medierea a devenit, la ora actuala, una dintre temele de baza ale strategiei de reforma în justitie, adoptarea unei reglementari în materie constituind o prioritate a acestei etape legislative. Avocatnet.ro va prezinta mai jos expunerea de motive prin intermediul careia Ministerul Justitiei sustine prezentului proiect de lege.

  Gradul de diversificare al relatiilor sociale si economice într-o societate din ce în ce mai complicata, dezvoltarea economica, nasterea unor noi industrii, complexitatea în crestere a tuturor aspectelor vietii cotidiene adauga noi si noi tipuri de conflicte.

  Rezolvarea clasica a conflictului, prin încredintarea acestuia organelor justitiei si solutionarea pe conceptul câstig-pierdere (învingator-învins) s-a dovedit ca nu constituie întotdeauna cel mai adecvat raspuns, de natura sa ofere o solutie tuturor incertitudinilor si dificultatilor economice si sociale.

  În acest context, medierea, ca modalitate de solutionare a conflictelor, alternativa procesului în instanta, poate constitui unul dintre raspunsurile cele mai adecvate la dificultatile evocate mai sus, contribuind totodata, la degrevarea instantelor de numeroase cauze.

  Desigur ca medierea nu este un panaceu; ea îsi are, însa, locul sau, în numeroase tipuri de contencios. Astfel, pe lânga aria conflictelor izvorând din relatiile de familie, care pare domeniul preferat pentru utilizarea medierii, exista numeroase tipuri de conflicte sau medii potential generatoare de conflict în care ideea de solutionare pe cale amiabila pare mai potrivita decât clasica rezolvare a litigiului: conflicte colective de munca, succesiuni, coproprietate, contracte etc.

  Bucurându-se cam de aceleasi avantaje ca si arbitrajul, utilizarea ei ar aduce un plus de suplete relatiilor caracteristice domeniilor mentionate, permitând mutarea centrului de greutate al procesului de pe aspectele privind statutul juridic ori subtilitatile de procedura pe interesele aflate în joc. Mai exact, în cazul medierii, accentul nu cade pe aspectele juridice ale litigiului, ci se urmareste ca partile, prin discutii si negocieri în prezenta mediatorului, sa ajunga la o solutie de compromis acceptata de fiecare parte si, bineînteles, în deplin acord cu legile care intereseaza ordinea publica si bunele moravuri.

  În comparatie cu alte proceduri, medierea are avantajul de a oferi rezultate care sa fie mai convenabile pentru ambele parti aflate în conflict, care sa le satisfaca mai bine interesele si care sa fie, prin urmare, mai durabile. În acelasi timp, aceste rezultate pot fi obtinute cu cheltuieli mai mici, economie de timp si de "stres", comparativ cu ceea ce însoteste, în mod obisnuit, procedurile în justitie, cele arbitrale, ori negocierea realizata fara ajutorul specialistului.

  În acest context, proiectul Legii privind medierea în materie civila si organizarea profesiei de mediator urmareste sa ofere o reglementare viabila a medierii, ca modalitate alternativa de solutionare a conflictelor, înscriindu-se în ansamblul de masuri care sa contribuie la cresterea calitatii actului de justitie prin degrevarea instantelor de numeroase cauze.

 

 

 

  Cadrul legislativ extern.
  Totodata, proiectul are în vedere necesitatea armonizarii legislatiei interne cu reglementarile internationale în materie, în vederea integrarii României în Uniunea Europeana, date fiind preocuparile constante ale institutiilor comunitare europene pentru promovarea metodelor alternative de rezolvare a conflictelor. Consiliul Europei, atât prin dezbaterile si reuniunile organizate pe aceasta tema, cât si prin instrumentele juridice adoptate de Comitetul de Ministri în acest domeniu - recomandari ce promoveaza medierea în diferite materii - si-a asumat un rol particular în promovarea medierii.

  Mentionam Recomandarea Comitetului de Ministri al Consiliului Europei nr.9/2001 privind modurile alternative de solutionare a litigiilor între autoritatile administrative si persoanele fizice - arbitraj, mediere, conciliere, precum si Recomandarea nr.10/2002 privind medierea în materie civila, care contureaza un model general ce poate fi adaptat la sistemele specifice diferitelor legislatii nationale. Acestea vin sa completeze principiile continute de Recomandarile Consiliului Europei nr. 1/1998 asupra medierii familiale si nr.19/1999 asupra medierii în materie penala.

  Aplicatiile modalitatilor alternative de solutionare a conflictelor în legislatia noastra.
  Ideea unor mijloace facultative de solutionare a litigiilor, alternative procesului în instanta nu este straina sistemului de drept românesc. Arbitrajul este reglementat de Codul de procedura civila, în Cartea IV "Despre arbitraj" (art. 340- art. 3703), reglementare ce reprezinta dreptul comun pentru toate formele de arbitraj privat.

  Arbitrajul institutionalizat se desfasoara dupa procedura prevazuta în Regulile de procedura arbitrala aprobate de Colegiul Curtii de Arbitraj prin Decizia nr. 3 din 10 septembrie 1999 si care au fost elaborate în baza dispozitiilor Codului de procedura civila - Cartea a IV-a "Despre arbitraj" (art. 340-3703).
Concilierea se desfasoara în conditiile Regulilor de conciliere facultativa, puse la dispozitia celor interesati de Camera de Comert si Industrie a României si care au fost aprobate de Colegiul Curtii de Arbitraj prin Decizia nr. 3 din 10 septembrie 1999.

  O aplicatie a ideii de conciliere directa între parti în cazul litigiilor în materie comerciala este cuprinsa în Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea si completarea Codului de procedura civila (art. 7201 alin. 1 C. pr. civ). Concilierea prealabila poate fi, totodata, o componenta a procedurii arbitrale în cazul arbitrajului privat voluntar guvernat de normele din Codul de procedura civila (art.341 alin. 2 C.pr.civ face referire la procedura unei eventuale concilieri prealabile).
 

 

  Nici institutia medierii propriu-zise nu este necunoscuta sistemului nostru de drept.

  A. Spre exemplu, modalitatile alternative de solutionare a conflictelor puse la dispozitia celor interesati de catre Camera de Comert si Industrie a României au fost completate recent prin Regulile procedurii de mediere, adoptate de Centrul de Mediere a Diferendelor Comerciale - structura interna nou înfiintata în cadrul Camerei de Comert si Industrie a României si a Municipiului Bucuresti. Adoptarea acestor reguli, care au intrat în vigoare la data de 1 mai 2003, demonstreaza ca în practica s-a simtit nevoia aplicarii unei noi modalitati de rezolvare pe cale amiabila a conflictelor ivite în relatiile de afaceri, dat fiind faptul ca, fiind caracterizata printr-un plus de suplete si garantând mentinerea bunelor relatii între partile implicate dupa solutionarea conflictului, medierea poate constitui un raspuns mai adecvat genului de litigii nascute în sânul mediului de afaceri.

  B. În plus, trebuie avut în vedere ca legiuitorul - pe lânga dispozitiile speciale din acte normative sectoriale (cum este Legea nr. 168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca ) - a facut referire, în diverse reglementari, la calitatea de mediator, în general, si - implicit - la mediere, sau a facut trimitere la medierea conflictelor. Legea nr. 168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca a introdus, printre modurile de solutionare a conflictelor de interese, procedura de mediere a acestora.

  Procedura medierii, reglementata de aceasta lege, este o procedura speciala, de dreptul muncii, cu reguli proprii, competenta apartinând unor mediatori numiti anual de ministrul muncii si solidaritatii sociale, cu acordul Consiliului Economic si Social. De remarcat ca exista si alte acte normative care trimit, mai mult sau mai putin explicit, la un tip de mediere "de dreptul muncii", ceea ce poate conduce la concluzia ca legislatia muncii încearca sa consacre o mediere speciala, având o natura adesea diferita de procedura de mediere în sensul de alternativa la procesul în instanta.

  În sprijinul afirmatiei de mai sus pot fi aduse mai multe exemple.

  Astfel, art. 5 din Legea nr. 156/ 2000 privind protectia cetatenilor români care lucreaza în strainatate, publicata în M. Of. nr. 364 din 4 august 2000, se refera la activitati de mediere a angajarii cetatenilor români în strainatate. Art. 7 din Ordonanta Guvernului nr. 137/ 2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, astfel cum a fost modificat prin Legea de aprobare nr. 48/2002, publicata în M. Of. nr. 69 din 31 ianuarie 2002 face trimitere la mediere ("medierea si repartizarea în munca"). Art. 35 alin. 2 din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea si combaterea traficului de persoane, publicata în M. Of. nr. 783 din 11 decembrie 2001, se refera la serviciile de consiliere si mediere a muncii organizate de Agentiile judetene de ocupare a fortei de munca în favoarea victimelor traficului de persoane. Capitolul IX din Legea nr. 705/2001 privind sistemul national de asistenta sociala, publicata în M. Of. nr. 814 din 18 decembrie 2001, are titlul de "Comisia de mediere sociala".

  Potrivit art. 63 din lege, comisiile de mediere sociala, înfiintate, cu rol consultativ, în fiecare judet si sector al municipiului Bucuresti au ca atributie clarificarea, prin dialog, a punctelor divergente dintre solicitantii, beneficiarii drepturilor de asistenta sociala si reprezentantii institutiilor care acorda aceste drepturi. Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, publicata în M. Of. nr. 103 din 6 februarie 2002, dupa ce defineste medierea muncii, ca fiind "activitatea prin care se realizeaza punerea în legatura a angajatorilor cu persoanele în cautarea unui loc de munca, în vederea stabilirii de raporturi de munca sau de serviciu" (art. 59 alin. 1), arata, în cuprinsul art. 59-62, în ce consta aceasta activitate. Art. 5 alin. 2 din Legea nr. 116/2002 privind prevenirea si combaterea marginalizarii sociale, publicata în M. Of. nr. 193 din 21 martie 2002, reglementeaza dreptul la consiliere profesionala si mediere din partea personalului specializat al Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca, prin întocmirea unui plan individual de mediere, drept prevazut în favoarea tinerilor cu vârste între 16 si 25 de ani aflati în dificultate si confruntati cu riscul excluderii profesionale.

 

 

  Din analiza art. 33 alin. 1 si 2 din Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de sanse între femei si barbati, publicata în M. Of. nr. 301 din 8 mai 2002, rezulta ca sesizarile, reclamatiile ori plângerile catre angajator sau împotriva lui, daca acesta este direct implicat, formulate de catre angajati care se considera discriminati dupa criteriul de sex, pot fi rezolvate la nivelul unitatii prin mediere, înainte de introducerea plângerii catre instanta judecatoreasca competenta.

  C. Nu este lipsit de interes faptul ca exista si dispozitii legale "izolate", referitoare la mediere, cuprinse în diverse legi speciale, cum sunt referirile la calitatea de mediator continute de Legea nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, republicata, care prevede în art. 15 lit. d) ca "exercitarea profesiei de avocat este compatibila cu functia de arbitru, mediator sau conciliator, în conditiile legii" sau de Ordonanta Guvernului nr.79/1999 privind organizarea activitatii practicienilor în reorganizare si lichidare, care prevede în art. 8 alin. 6 ca "exercitarea atributiilor specifice activitatii practicienilor în reorganizare si lichidare este compatibila cu functia de arbitru, mediator, conciliator, expert judiciar si de sechestru conventional sau judiciar în conditiile legii. Cu toate acestea, aceeasi persoana nu poate exercita succesiv functia de arbitru, mediator sau conciliator si, ulterior, pe cea de lichidator, decât dupa trecerea unei perioade de minimum un an, în cauzele privind aceeasi societate comerciale".

  Totodata, exista si alte dispozitii legale care doar trimit la procedura de mediere a conflictelor, cum este, de exemplu, art.13 alin.1 lit. g) din Legea serviciilor publice de gospodarie comunala nr. 326/2001, publicata în M. Of. nr. 359 din 4 iulie 2001, cu modificarile si completarile ulterioare, care înscrie, printre obligatiile autoritatilor administratiei publice locale fata de utilizatorii serviciilor publice de gospodarie comunala, si "medierea conflictelor dintre utilizatorul si operatorul de servicii, la cererea uneia dintre parti".

  Numeroasele referiri la mediere, departe de a-i surprinde esenta, demonstreaza necesitatea configurarii coerente a acestei institutii în legislatia noastra, prin conturarea principiilor fundamentale ce stau la baza desfasurarii întregii proceduri, precum si a statutului profesiei. Pornindu-se de la regulile desprinse din instrumentele internationale mentionate, proiectul a avut în vedere extinderea cadrului legislativ existent, astfel încât medierea sa devina o institutie practica si functionala, aplicabila unei sfere largi de conflicte.

 

 

Structura proiectului.

  Proiectul de lege privind medierea în materie civila si organizarea profesiei de mediator este structurat în sapte capitole, astfel:

  Capitolul I, intitulat "Dispozitii generale" defineste medierea, ca modalitate de solutionare pe cale amiabila a conflictelor si enunta principiile fundamentale ale acestei proceduri ce vor fi dezvoltate într-un capitol ulterior ( Capitolul V -" Procedura medierii").

  Caracterul voluntar al medierii - medierea nu trebuie sa fie, în principiu, obligatorie. Se admite pe scara larga ca medierea este un mod alternativ de solutionare a conflictelor, pe care fiecare parte trebuie sa-l aleaga în mod liber, fara sa fie constrânsa în vreun fel (inclusiv prin norma de drept). Exista studii care arata ca, daca medierea este impusa, ea poate da nastere unor acorduri care nu sunt, în mod necesar, rodul unei decizii consensuale. Asemenea acorduri sunt susceptibile de a fi mai putin durabile si, deci, de a nu realiza scopul medierii.

  Mai mult, se apreciaza ca tin de însasi esenta medierii caracterul ei voluntar si faptul ca partile însele tind catre obtinerea unui acord. Daca acestea refuza ori se simt incapabile de a recurge la mediere, este contraproductiv sa se încerce obligarea lor.

  Impartialitatea si neutralitatea: mediatorul este impartial în raporturile cu partile si neutru pe tot parcursul desfasurarii procesului de mediere.
  a. Impartialitatea mediatorului presupune ca mediatorul trebuie sa conduca procesul de mediere fara partinire, având, deci, o pozitie echidistanta fata de parti. Aceasta înseamna ca nu trebuie sa favorizeze, prin cuvânt sau fapta, nici una dintre parti, sa vegheze tot timpul ca nici o parte sa nu fie dezavantajata sau sa simta ca este dezavantajata în timpul medierii, evitând cu atentie orice forma de manipulare, intimidare sau amenintare, aparitia oricarui dezechilibru de putere fiind strain de însusi scopul medierii. Totodata, este foarte important sa nu preexiste nici o relatie personala sau profesionala între mediator si una dintre parti.

  b. Neutralitatea mediatorului presupune ca acesta nu poate impune o solutie partilor si nu le incita în sensul obtinerii unui anumit rezultat. Rolul de a se pune de acord asupra unei decizii comune apartine partilor, functia mediatorului fiind aceea de a facilita procesul. Numai partile pot lua deciziile pe care le considera potrivite situatiei lor. Mediatorul nu poate sa hotarasca asupra rezolvarii conflictului, asa cum face arbitrul sau judecatorul, ci mediaza între punctele de vedere contrare astfel încât ele sa devina cât mai apropiate cu putinta în scopul eliminarii starii de conflict; sau, altfel spus, mediatorul ajuta partile sa negocieze pentru ca acestea sa ajunga la o întelegere prin propriile forte, care are, astfel, toate sansele sa constituie o solutie eficienta si durabila.
 

 

  Confidentialitatea medierii.
  Medierea este confidentiala si respecta viata privata a partilor. Mediatorul pastreaza secretul informatiilor pe care le obtine despre parti în timpul medierii si nu le divulga decât cu consimtamântul expres al ambelor parti. Discutiile care au loc pe parcursul procesului de mediere sunt confidentiale si nu pot fi utilizate ulterior decât cu acordul partilor ori în anumite situatii expres prevazute de lege.

  Statutul mediatorului este configurat în Capitolul II - " Dobândirea, suspendarea si încetarea calitatii de mediator ", Capitolul III - " Organizarea si exercitarea activitatii mediatorilor" si Capitolul IV - "Drepturile si îndatoririle mediatorului" .

  Mediatorul apare ca un garant al unei etici proprii procesului de mediere, în cadrul caruia impartialitatea, neutralitatea si confidentialitatea îsi au locul lor însemnat.
Respectarea exigentelor impuse de aceste principii depinde în mare masura de modul în care este conceput sistemul de formare si perfectionare al mediatorilor, sistem de natura sa asigure calitatea procesului de mediere si o temeinica evaluarea a persoanelor ce vor deveni profesionisti în mediere. Potrivit proiectului, pregatirea mediatorului, având un caracter complex, interdisciplinar, ce îmbina cunostinte de drept, psihologie, sociologie, precum si metode si tehnici specifice, bazate pe comunicare si negociere, se asigura prin organizarea cursurilor de specialitate, dupa standarde de pregatire si perfectionare care sa garanteze asigurarea tuturor exigentelor.

  Mediatorul este ales de catre parti de comun acord, acestea având posibilitatea unei imagini obiective a profilului mediatorului, asupra pregatirii profesionale si experientei practice a acestuia.

  În vederea organizarii profesiei de mediator, se înfiinteaza Consiliul de mediere, organ de specialitate pe lânga ministrul justitiei, care reuneste atât reprezentanti ai ministerului justitiei si ai altor institutii interesate ori implicate în organizarea si controlul activitatii de mediere, cât si reprezentanti ai asociatiilor reprezentative din domeniul medierii. Rolul acestui consiliu este important deoarece deciziile privind formarea, atestarea si perfectionarea mediatorilor, organizarea si controlul profesiei se iau la propunerea ori cu consultarea Consiliului, de catre ministrul justitiei.

  Capitolul V - " Procedura de mediere" reia si dezvolta principiile fundamentale ale medierii, care stau la baza desfasurarii întregului proces.
Modul de aplicare a acestor principii face sa se diferentieze categoric procesul de mediere de orice alta procedura sau mijloc de solutionare a conflictelor, cum ar fi arbitrajul, concilierea sau împaciuirea ori procedura aplicata de comisiile de judecata care au functionat în trecut. Medierea apare ca o procedura moderna, simpla, rapida, flexibila, lasata la libera apreciere a partilor care pot denunta acordul de mediere în orice faza a procedurii.

  Declansarea procedurii de mediere este marcata de momentul semnarii acordului de mediere, act ce trebuie sa cuprinda anumite mentiuni expres prevazute, de natura sa stabileasca pe de o parte, obiectul si limitele medierii si pe de alta parte, obligatiile partilor aflate în conflict. Sunt reglementate aspectele privind încheierea acordului de mediere, desfasurarea, precum si închiderea acestei proceduri. Desfasurarea medierii poate avea loc si în prezenta altor persoane pe care partile le invita, de comun acord.

  La rândul sau, când este necesara lamurirea unor aspecte tinând de domenii specializate, inclusiv în cazul în care conflictul supus medierii prezinta aspecte juridice dificile sau controversate, mediatorul poate sau chiar este obligat sa solicite avizul unui specialist sau expert în domeniul respectiv. Este de subliniat ca întelegerea la care ajung partile este supusa întotdeauna verificarii de legalitate si, dupa caz, încuviintarii ori autorizarii instantei de judecata, notarului sau altei autoritati care ar fi fost competenta potrivit legii sa solutioneze conflictul sau sa ia act de întelegerea partilor în lipsa medierii.

  Deoarece medierea poate interveni si în cazul unui litigiu aflat deja pe rolul instantelor de judecata, procedura de judecata urmeaza a fi suspendata la cererea partilor, în conditiile legii, pe durata medierii. Pentru a încuraja partile sa recurga la mediere, proiectul prevede restituirea taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar în cazurile în care medierea a condus la încheierea unei tranzactii.

  În Capitolul VI, dispozitiile de aplicabilitate generala ale proiectului sunt completate cu regulile speciale privind medierea anumitor categorii de litigii, si anume cele referitoare la conflictele de familie si cele privind medierea conflictelor dintre consumatori si agentii economici. Capitolul VII contine unele dispozitii finale si tranzitorii.