Delegatia romana reprezentand Comitetul Interministerial privind procesul de reformare a legislatiei si procedurilor din domeniul restituirii proprietatilor s-a intalnit, in 5 aprilie, cu reprezentanti ai Curtii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), la Strasbourg, unde s-a discutat despre proiectul de lege privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, in natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv in perioada regimului comunist in Romania, informeaza un comunicat de presa al Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP).
Conform sursei citate, in cadrul intalnirii au fost analizate cele mai recente modificari ale proiectului de lege privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, in forma lansata in dezbatere publica la jumatatea lunii martie (subiect pe care AvocatNet.ro l-a tratat AICI, n.red.).
Membrii delegatiei romane au explicat motivele care au dus la schimbarea principiilor si mecanismelor procesului de restituire si au prezentat procedurile de functionare ale noii legi, atat sub aspectul retrocedarii in natura, cat si sub aspectul compensarii, prin acordarea de puncte valorificabile ulterior, prin terenuri sau numerar, puncteaza ANRP in documentul de presa.
In plus, institutia arata ca in adoptarea noului cadru legislativ s-au avut in vedere acordarea unei reparatii morale si materiale adecvate fostilor proprietari, dar si principiul mentinerii justului echilibru intre interesul acestora si interesul general al societatii.
In urma discutiilor, reprezentantii CEDO au facut mai multe propuneri in legatura cu proiectul de lege privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, care, odata implementate, vor face legea eficienta si usor aplicabila. "Reprezentantii Curtii au apreciat ca, desi noul proiect legislativ este extrem de complex, va rezolva problemele aparute din aplicarea legilor anterioare privind restituirile, emise in ultimii 20 de ani", puncteaza ANRP in documentul de presa.
Institutia mentioneaza, de asemenea, ca odata ce propunerile CEDO vor fi integrate in proiectul de act normativ, acesta urmeaza sa fie prezentat Guvernului spre adoptare.
Ce prevede proiectul de lege privind restituirea cladirilor nationalizate?
Imobilele preluate abuziv in perioada regimului comunist vor fi restituite fostilor proprietari doar daca acestia isi asuma obligatia de a nu le schimba destinatia timp de 25 de ani, se arata in proiectul de lege privind despagubirile lansat in dezbatere publica de Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor, pe adresa proprie de internet. Documentul cuprinde si un nou sistem de compensare, conform caruia fostii proprietarii care nu pot fi despagubiti in natura vor primi puncte in valoare nominala de 1 leu. Aceste puncte vor putea fi folosite pentru achizitionarea de alte imobile sau pot fi preschimbate in bani, insa abia incepand cu anul 2017.
Concret, proiectul de lege aflat si acum in consultare publica are la baza 3 principii:
- restituirea in natura a tuturor imobilelor ce pot fi astfel restituite
- restituirea in numerar a tot ce nu se poate restitui in natura
- impozitarea drepturilor litigioase
Noile dispozitii se aplica cererilor formulate si depuse, in termen legal, nesolutionate pana la data intrarii in vigoare a noilor reguli, precum si cauzelor in materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instantelor la data intrarii in vigoare a legii. In acelasi timp, de noile prevederi pot beneficia si persoanele care au pe rolul Curtii Europene a Drepturilor Omului cereri a caror analiza a fost suspendata in temeiul hotararii pilot anuntata in cauza Maria Atanasiu si altii imppotriva Romaniei (despre care puteti citi mai multe AICI, n.red.).
Atentie! Plata sumelor de bani reprezentand despagubiri in dosarele deja aprobate de Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor, precum si a sumelor stabilite prin hotarari judecatoresti, ramase definitive si irevocabile, se va face in termen de 5 ani, in transe anuale egale, incepand cu data de 1 ianuarie 2014. Conform proiectului de act normativ, cuantumul unei transe nu poate fi mai mic de 5.000 lei.
Puteti consulta AICI proiectul lansat in dezbatere publica de ANRP.
Comentarii articol (14)